Premieră mondială: Primul vaccin inhalabil împotriva Covid-19 a început să fie administrat în China. VIDEO, FOTO

vaccin China Covid
Profimedia

În cadrul unei campanii considerate o premieră mondială, reprezentanţii capitalei economice a Chinei, Shanghai, au lansat în această săptămână un nou tip de vaccin anti-Covid-19 care este administrat prin inhalare, nu prin injectare.

Agenţia de reglementare medicală din China a aprobat în luna septembrie acest vaccin, care este produs de compania farmaceutică chineză CanSino Biologics, cu scopul de a fi administrat ca doză booster, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Primii locuitori din Shanghai au început să primească noul vaccin, care este inhalat pe gură dintr-un recipient care seamănă cu un pahar de cafea echipat cu un muştiuc.

„Prima linie de apărare a corpului nostru este membrana mucoasă a sistemului nostru respirator, noi ne dorim ca ea să fie stimulată direct pentru a ne îmbunătăţi imunitatea, iar utilizarea vaccinului inhalat face acest lucru”, a spus Zhao Hui, medic-şef la Spitalul Familiei Unite Pudong din Shanghai.

Spitalul se află pe lista unităţilor medicale care administrează noul vaccin, care va putea să fie folosit şi sub formă injectabilă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De ce e importantă sosirea pe piața medicală a vaccinurilor inhalabile

Comentând iniţiativa din China, pe care o consideră prima utilizare din lume a acestei tehnologii, Erwin Loh, medicul-şef de la St. Vincents Health Australia, a spus că sosirea pe piaţa medicală a vaccinurilor inhalabile reprezintă o etapă importantă nu doar pentru faptul că ele au potenţialul de a preveni infectările, ci şi pentru că pot să contribuie la scăderea reticenţei unor oameni faţă de vaccinuri.

„Există mulţi oameni care sunt reticenţi să se vaccineze pentru că suferă de o fobie a acelor. S-ar putea să nu spună direct acest lucru, dar asta se află în mintea lor”, a adăugat medicul australian.

Creşterea ratelor de vaccinare este vitală pentru China, care a rămas un caz singular la nivel mondial alegând să continue strategia sa denumită „zero Covid”, creată cu scopul de a elimina focarele comunitare declanşate de noul coronavirus.

Shanghai este în continuare afectat de lockdown-uri

Shanghai, care a raportat zero cazuri simptomatice de Covid-19 cu transmitere comunitară pentru ziua de 27 octombrie şi doar 11 cazuri asimptomatice cu transmitere comunitară, este în continuare afectat de lockdown-uri ţintite care vizează clădiri rezidenţiale şi sedii ale unor companii din oraş.

Contul guvernului din Shanghai de pe reţeaua de socializare WeChat, care a anunţat administrarea vaccinului inhalabil din această săptămână, a precizat că 23 de milioane dintre cei 26 de milioane de rezidenţi ai metropolei au fost vaccinaţi cu schema completă împotriva Covid-19 şi peste 12 milioane de locuitori au primit deja şi doze booster.

Potrivit datelor oficiale ale guvernului chinez, peste 90% din populaţia ţării a fost vaccinată împotriva noului coronavirus. China s-a bazat pe vaccinuri proprii, cu virus inactivat, alegând deocamdată să nu importe şi să nu producă o versiune proprie a vaccinurilor cu ARN mesager. Vaccinul inhalabil este o versiune cu aerosoli a unui vaccin cu virus inactivat.

Erwin Loh speră că incursiunea metropolei Shanghai în universul vaccinurilor inhalabile va încuraja şi alte ţări să demareze campanii similare.

„Cred că vaccinurile inhalabile pentru boli respiratorii precum COVID-19 vor fi viitorul”, a spus specialistul australian.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.