Lukașenko, mesaj către Occident: Orice săgeţi aţi arunca în direcţia noastră, nu veţi reuşi să ne rupeţi în bucăţi

Aleksandr Lukaşenko
Getty

Republica Belarus va continua să sprijine Rusia prin toate mijloacele şi nu va permite nimănui să rupă relaţiile ruso-belaruse, a declarat luni preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în timpul discursului său susţinut cu ocazia Zilei Victoriei.

Vezi aici cele mai recente informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

"Belaruşii nu au dreptul să nu sprijine Rusia. Noi am fost mereu împreună, am fost mereu uniţi. Şi orice aţi face voi (Occidentul), orice săgeţi aţi arunca în direcţia noastră, nu veţi reuşi să ne rupeţi în bucăţi şi să ne dezbinaţi", a subliniat Lukaşenko, conform TASS.

"Belaruşii nu sunt agresori. Însă, rămânând aliat şi partener strategic al Rusiei frăţeşti, noi o vom sprijini prin toate mijloacele", a spus liderul belarus.

Lukaşenko a mai declarat că belaruşii "împart cu ruşii povara sancţiunilor şi restricţiilor ilegale", din cauza cărora "europenii şi americanii simpli vor avea mai mult de suferit decât au simţit deja belaruşii şi ruşii".

Citește și
soldati, Rusia, rusi,
Război în Ucraina, ziua 75. SUA: Unele trupe ruse refuză să se supună ordinelor de a avansa în Donbas
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit preşedintelui belarus, "autorităţile Occidentului nu le vor spune niciodată oamenilor adevărul". "Mass-media britanice, americane, franceze continuă să-şi alimenteze auditoriul împotriva Rusiei şi Belarusiei, formând în conştiinţă o imagine falsă de agresor. Ei au în vizor unitatea noastră (între Belarus şi Rusia), ultimul bastion al civilizaţiei noastre", a afirmat Lukaşenko, subliniind că "toată lumea occidentală luptă împotriva Rusiei în Ucraina", în timp ce Belarus "este acuzată că sprijină Rusia".

Lukaşenko a afirmat de mai multe ori că Moscova, care a lansat la 24 februarie invazia asupra Ucrainei, parţial şi de pe teritoriul Belarusului, a fost nevoită să acţioneze deoarece Kievul "provoca Rusia".

Zone din Ucraina din apropierea Belarusului, inclusiv capitala Kiev, au fost sub asaltul rusesc în prima etapă a invaziei, care a început la sfârşitul lui februarie şi a urmat unor exerciţii militare comune desfăşurate de Rusia şi Belarus. Acum, în schimb, Rusia şi-a concentrat atacurile asupra regiunilor din estul şi sudul Ucrainei.

Rusia marchează la 9 mai victoria fostei Uniuni Sovietice în Al Doilea Război Mondial.

În Piaţa Roşie din Moscova, preşedintele Vladimir Putin a rostit un discurs şi a prezidat o paradă militară la Moscova unde au fost expuse trupe, tancuri şi rachete balistice intercontinentale.

Rusia îşi numeşte agresiunea militară împotriva Ucrainei drept ''operaţiune specială pentru denazificarea'' ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia.

Citește și 

Mesajul lui Zelenski pentru Putin, de 9 Mai: ”Foarte curând, vor fi două Zile ale Victoriei în Ucraina”

De ce a anulat Rusia parada avioanelor de luptă. Motivul oficial nu este plauzibil

Ziua Victoriei. Vladimir Putin, despre NATO: “O amenințare evidentă” la adresa Rusiei

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția SUA, după ce Putin a afirmat că invazia Ucrainei este „preventivă”: „Este o absurditate flagrantă”
Reacția SUA, după ce Putin a afirmat că invazia Ucrainei este „preventivă”: „Este o absurditate flagrantă”

SUA au calificat luni drept "absurditate flagrantă" şi "insultă" adusă victimelor afirmaţiile lui Vladimir Putin, potrivit cărora invazia rusă în Ucraina este "preventivă".

Război în Ucraina, ziua 75. SUA: Unele trupe ruse refuză să se supună ordinelor de a avansa în Donbas
Război în Ucraina, ziua 75. SUA: Unele trupe ruse refuză să se supună ordinelor de a avansa în Donbas

Știrile PRO TV v-au prezentat în format LIVE TEXT cele mai importante informații legate de războiul dus de Moscova în Ucraina.  

Jill Biden, după vizita în România: „Cum spunea o mamă româncă, ‘inimile noastre nu au graniţe’”
Jill Biden, după vizita în România: „Cum spunea o mamă româncă, ‘inimile noastre nu au graniţe’”

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, a spus că se întoarce în SUA cu poveştile mamelor şi copiilor pe care i-a întâlnit în vizita sa în Europa de Est.

Petro Poroshenko, despre parada de Ziua Victoriei: Este un marș al înfrângerii, o dovadă că Putin e complet nebun
Petro Poroshenko, despre parada de Ziua Victoriei: Este un marș al înfrângerii, o dovadă că Putin e complet nebun

Fostul președinte rus, Petro Poroshenko, a descris parada de Ziua Victoriei din Rusia ca fiind un „marș al înfrângerii”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.