Disident chinez, arestat. A criticat modul în care a fost gestionată epidemia de coronavirus

coronavirus

Un disident chinez care a criticat maniera în care regimul preşedintelui Xi Jinping a gestionat epidemia provocată de coronavirus a fost arestat, a anunţat marţi Amnesty International, potrivit AFP.

Xu Zhiyong, un militant anticorupţie care a stat în închisoare în perioada 2013-2017, a fost arestat sâmbătă, potrivit AI.

El era urmărit din luna decembrie, după ce participase la o reuniune a opozanţilor în oraşul Xiamen, din sud-estul Chinei, şi a continuat să difuzeze pe social media articole care denunţau regimul comunist de la Beijing.

Hua Ze, o amică a sa care trăieşte în SUA, a confirmat că nu mai are de sâmbătă nicio veste despre Xu Zhiyong.

Pe 4 februarie, acesta a cerut demisia preşedintelui chinez Xi Jinping, criticând modul în care acesta a gestionat războiul comercial cu SUA, manifestaţiile pro-democraţie din Hong Kong şi epidemia de pneumonie virală declanşată în decembrie în oraşul Wuhan, din centrul Chinei.

Citește și
Epidemia de coronavirus din China
Epidemia de coronavirus. Bilanțul a ajuns la peste 1.800 de morţi în China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Medicamentele lipsesc, spitalele sunt pline şi multe persoane contaminate nu sunt depistate. Este un haos”, a adăugat el.

Epidemia a declanşat proteste neobişnuite contra puterii, acuzată că a reacţionat cu întârziere şi că a restrâns libertatea de exprimare.

Moartea la începutul lunii februarie a unui medic din Wuhan, care fusese anchetat de poliţie după ce lansase un avertisment în decembrie legat de pericolul coronavirusului, a alimentat nemulţumirile exprimate de populaţie în mediul online.

„Războiul guvernului chinez contra coronavirusului nu a deturnat în niciun caz ofensiva sa generalizată împotriva vocilor disidente”, subliniază Amnesty International.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Studiu: Cât poate rezista coronavirusul pe suprafețe contaminate
Studiu: Cât poate rezista coronavirusul pe suprafețe contaminate

Durata de viață a noului coronavirus pe suprafețele infectate a generat multe îngrijorări, iar răspunsul a venit de la cercetătorii britanici, care presupun că virusul ar putea rămâne activ pe diferite obiecte până la 9 zile.

Epidemia de coronavirus. Bilanțul a ajuns la peste 1.800 de morţi în China
Epidemia de coronavirus. Bilanțul a ajuns la peste 1.800 de morţi în China

Bilanţul epidemiei provocate de noul coronavirus a atins 1.873 de morţi în China continentală, după 93 de noi decese în provincia Hubei, potrivit cifrelor oficiale publicate marţi, relatează AFP.

Epidemia din China poate afecta milioane de companii la nivel mondial. Avertismentul experților
Epidemia din China poate afecta milioane de companii la nivel mondial. Avertismentul experților

Epidemia provocată de noul coronavirus şi blocarea unei porţiuni uriaşe din China ar putea afecta peste 5 milioane de companii la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Dun & Bradstreet, relatează CNBC.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.