Calvarul unei femei după ce a aflat cauza sughițurilor repetate. „A fost devastator”

Calvarul unei femei după ce a aflat cauza sughițurilor repetate. „A fost devastator”
iStock

O femeie din Marea Britanie, care s-a confruntat ani la rând cu crize de sughiț ce i-au uimit până și pe medici, a fost diagnosticată, într-un final, cu o tumoră cerebrală de dimensiunile unei lămâi.

A suferit 10 operații pe creier și a rămas cu dizabilități.

Lucy Wood, în vârstă de 29 de ani, din Coventry, a început să aibă crize de sughiț pe la vreo 20 de ani, iar doctorii le-au pus pe seama refluxului gastroesofagian. Abia în 2015, după ce sughițul a început să o trezească noaptea, Lucy a ajuns la un ORL-ist, iar de acolo a fost trimisă să facă o tomografie computerizată, care a arătat că are o tumoră „aproape fatală”.

Tânăra a suferit zece operații pe creier, mai multe complicații postoperatorii, o reapariție a tumorii și un infarct. După toate acestea, ea e hotărâtă să facă tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei aflați în aceeași situație.

De altfel, ea a ales să-și împărtășeasă povestea tocmai pentru a atrage atenția asupra bolii și a simptomelor. De asemenea, ea strânge bani pentru ONG-ul The Brain Tumour Charity, care investește sume importante în cercetare și sprijin pentru pacienți.

Citește și
atac
Și-a bătut colegul de cameră până l-a băgat în comă și și-a făcut poze cu el
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lucy a povestit că, inițial, sughițurile i s-au părut chiar haioase:„Familia și prietenii obișnuiau să râdă și ei de mine și să-mi spună „iar începe!”. Totuși, uneori erau sâcâitoare, pentru că mă mai apucau la muncă, în timpul unor conferințe și discuții importante”.

Ea a mers de mai multe ori la medic de-a lungul timpului, dar a ajuns la un specialist abia când sughițurile au început să o trezească noaptea din somn.

Medicul ORL-ist a suspectat că pacienta are corzile vocale parțial paralizate, așa că a trimis-o să facă o tomografie computerizată.

„Nimic nu mă putea pregăti pentru ce avea să se întâmple. Eram cu un prieten în oraș, la câteva săptămâni după ce am împlinit 25 de ani, când am primit de la chirurg un telefon care mi-a schimbat viața. Mi-a spus că trebuie să merg la spital chiar a doua zi și că e important. Mi-a zis că o să mă aștepte și că ar trebui să vin cu mama și cu tata. Am întrebat dacă e serios și mi-a răspuns că nu-mi poate vorbi la telefon. A doua zi, când m-am întâlnit cu el, am aflat că am o tumoră de dimensiunea unei lămâi, chiar la tulpina creierului, care mă va omorî dacă nu va fi îndepărtată rapid. Deja rezervase sala de operație pentru următoarea săptămână”, a povestit Lucy Wood, citată de Daily Mail.

A urmat atunci o operație de șase ore, în care i s-a scos 80% din tumoră. Numai că atunci s-a ales cu un cheag de sânge pe creier, care a necesitat o altă operație. În plus, Lucy a stat în comă indusă vreme de patru zile. Când s-a trezit, fata nu mai putea să meargă, să vorbească sau să înghită. Cu o voință de fier, însă, în următoarele luni a reușit să-și recâștige mobilitatea.

La mai puțin de doi ani, însă, tumora a reapărut. Următoarea operație a dus la noi complicații. După cinci luni în spital, Lucy a fost transferată la o clinică specializată, de unde a fost externată în august 2017. Câteva luni mai târziu, a fost din nou aproape de moarte, după ce s-a înecat în timp ce mânca acasă.

„După acest incident, am avut pneumonie și sepsis pulmonar. Și iar nu am mai avut voie să mănânc mâncare solidă, iar în iunie 2018 specialiști ai NHS (sistemul de sănătate din Marea Britanie) mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru mine. A fost absolut devastator pentru mine, mai ales că-mi place mult să mănânc”, a povestit Lucy.

De atunci, tânăra a mers la terapie să poată vorbi normal, încă nu poate mânca orice, dar și-a diversificat dieta.

„Unii oameni încă se mai chinuie să mă înțeleagă, mai ales când vorbim la telefon, dar oricum e mult mai bine”, a spus ea.

Lucy a suferit ultima operație pe creier în iulie și speră ca aceasta să fie ultima. Încă vede dublu, nu are vedere periferică pe partea stângă și e nevoită să-și facă injecții cu botox în mușchii ochilor pentru a-și corecta strabismul.

„Vreau să atrag atenția oamenilor asupra simptomelor legate de tumorile cerebrale. Majoritatea oamenilor nu știu că sughițul persistent ar putea fi cauzat de o tumoră pe creier. Nu vreau să mai treacă și alții prin ce am trecut eu”, a mai spus Lucy Wood.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
I s-a interzis să mai predea după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă
I s-a interzis să mai predea după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă

Un profesor de științe din Marea Britanie a fost dat afară și i s-a interzis să mai predea, după ce a întreținut relații sexuale cu o fostă elevă.

Și-a bătut colegul de cameră până l-a băgat în comă și și-a făcut poze cu el
Și-a bătut colegul de cameră până l-a băgat în comă și și-a făcut poze cu el

Un bărbat din Marea Britanie care și-a lovit grav colegul de cameră și și-a făcut poze cu el a fost arestat.

Un copil de un an a fost găsit mort, după ce a fost aruncat în râu. Ce a descoperit poliția
Un copil de un an a fost găsit mort, după ce a fost aruncat în râu. Ce a descoperit poliția

Un copil în vârstă de aproape un an din Marea Britanie a murit după ce a fost aruncat într-un râu.

Un bărbat a murit după ce a fost închis într-un șopron. Motivul pentru care l-au lăsat acolo
Un bărbat a murit după ce a fost închis într-un șopron. Motivul pentru care l-au lăsat acolo

Un bărbat dependent de alcool din Marea Britanie, care a fost închis într-un șopron pentru a se opri din băut, a murit după ce a fost intoxicat cu monoxid de carbon.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.