Adevărul despre victimele coronavirusului în Rusia. Câte decese nu au fost raportate

coronavirus
Shutterstock

În contextul în care Rusia a fost una dintre țările grav lovite de pandemia de coronavirus, Departamentul pentru Sănătate de la Moscova a fost acuzat că nu prezintă numărul real al deceselor provocate de COVID-19.

În replică, oficialii ruși au declarat că multe dintre decese nu pot fi puse pe seama COVID-19, pentru că pacienţii se confruntau cu alte comorbidități, potrivit CNN.

Autorităţile spun că 60% dintre decese nu pot fi puse pe seama COVID-19, întrucât pacienţii respectivi sufereau și de alte boli grave, precum afecţiuni cardiace, cancer, leucemie sau boli autoimune.

„În multe cazuri, este imposibil să punem decesele pe seama coronavirusului. În mai mult de 60% dintre cazuri, decesele au fost provocate de cauze alternative evidente, precum insuficienţa cardiacă, cancer în stagiul patru, leucemie sau alte boli incurabile”, precizează oficialii ruși într-un comunicat.

Oficialii susțin că o autopsie obligatorie este efectuată pe toți pacienții ce au fost infectați cu COVID-19, pentru a stabili diagnosticul și cauza morții "în contrast cu practica din majoritatea celorlalte țări".

Citește și
Jeff Bezos
Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Rusia s-au înregistrat peste 262.000 de cazuri de infectare, dintre care 2.418 au decedat, potrivit datelor actualizate în timp real de Worldometers.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 15 mai. 34.000 de decese în Marea Britanie
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 15 mai. 34.000 de decese în Marea Britanie

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 15 mai. Peste 4,4 milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, iar bilanțul deceselor a trecut de 300.000.

Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus
Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus

Omul de afaceri Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume, după ce vânzările Amazon au crescut semnificativ în timpul pandemiei de coronavirus.

În ce condiții s-au reluat de astăzi internările în spitalele din România
În ce condiții s-au reluat de astăzi internările în spitalele din România

S-a dat undă verde internărilor în spitale, odată cu intrarea în vigoare a stării de alertă. Cei care au probleme de sănătate pot merge în unitățile sanitare chiar dăcă nu reprezintă urgențe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.