Caria dentară da semne dureroase foarte târziu. Ce este bine să facem pentru dinţi sănătoşi

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai mulţi dintre pacinti cred că tratamentul de canal e necesar doar în cazul unei carii de dimensiuni mari. Adevărat, pentru că infecţia ajunge la os şi determină abcese, care duc la pierderea dintelui.

Rădăcina dentară merită salvată cu toate eforturile. O păstraţi multă vreme prin tratamente de canal. În interioul oricărui dinte vedem un vas de sânge şi unul sau mai mulţi nervi. Nervul sta în aşa-numitul canal dentar.

Odată apărută caria dentară, aceasta dă semne dureroase foarte târziu.

Durerea apare destul de greu la carie, când acesta e avansată, apare însă foarte rapid în cazul fisurilor în smalţ.

Canalul dentar se poate trata chiar repetat. Manevrele medicale nu sunt dureroase, dar trebuie văzută exact care este adâncimea canalului şi tratat canalul până la vârful rădăcinii:

Citește și
Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite
Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi canalul e igienizat şi i se aplică o plomba pe toată lungimea lui.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când vom avea primul Spital de Stomatologie. Nu toți vor beneficia de servicii gratuite
Când vom avea primul Spital de Stomatologie. Nu toți vor beneficia de servicii gratuite

În Sectorul 4 din Capitală ar urma să fie construit primul Spital Universitar de Stomatologie din ţară, anunţă autorităţile locale.

Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite
Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite

Gândiţi-vă la un obiect din inox. E uşor de zgâriat cu produse abrazive - fizice ori chimice - şi imposibil de refăcut.

De ce este important să consultăm o a doua opinie în cazul unor lucrări stomatologice
De ce este important să consultăm o a doua opinie în cazul unor lucrări stomatologice

A doua opinie este extrem de importantă, mai ales dacă vorbim despre boli grave. Abordarea este valabilă însă şi în stomatologie, înainte de lucrări de amploare. Aşa se intamla peste tot în Europa de vest şi în Statele Unite.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.