Scoala reabilitată din Iaşi, cuprinsă de flăcări în toiul nopţii. Ce spune primarul comunei

×
Codul embed a fost copiat

Alertă într-o comună din judeţul Iaşi, unde acoperişul unei şcoli a fost cuprins de flăcări. Sătenii s-au mobilizat rapid şi au reuşit să salveze totuşi bunurile aflate în interior.

Unitatea de inavatamant se afla în renovare, iar recepţia lucrărilor era programată pentru finalul acestei luni.

Alerta s-a dat în jurul orei 23.30 la scoala gimnaziala din comuna Ciurea. Martorii au văzut cum acoperişul şcolii a fost cuprins de flăcări puternice.

Oamenii s-au mobilizat şi au scos din calea focului cărţi, obiecte de mobilier, calculatoare şi documente.

Pompierii s-au luptat zeci de minute cu flăcările până au stins valvătaia. Din fericire, nu au fost victime.

Citește și
incendiu
Incendiu de proporții în Timișoara. Aproape 50 de persoane au fost evacuate din blocul cuprins de flăcări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionuț Grădinariu, ISU Iaşi: "Se acţionează cu 6 autospeciale cu apă şi spumă, 2 autoscări, o ambulanţă SMURD. Intervenim pentru localizarea incendiului care se manifestă la nivelul acoperişului în formă generalizată. Suprafaţa aproximativă este de 1000 m."

Scoala în care învaţa în jur de 600 de elevi a intrat în reabilitare cu fonduri de la Guvern vara trecută. Lucrările, în valoare de peste 300 de mii de lei, urmau să se încheie la finalul lunii februarie.

Cătălin Lupu, primar comună Ciurea: "Este o şcoală cu lucrările aproape finalizate, trebuia acum în vacanţă intersemestriala să definitivăm pe la băi, am primit un telefon de la poliţia locală la 11.30 că acoperişul e în flăcări, ciudat, dintr-o dată tot acoperişul."

Clădirea nu avea autorizaţie ISU, susţine primarul, care spune că ar fi urmat să o obţină după ce s-ar fi terminat lucrările.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tată și fiica lui au nevoie de ajutor după ce casa le-a luat foc și au rămas pe drumuri
Un tată și fiica lui au nevoie de ajutor după ce casa le-a luat foc și au rămas pe drumuri

Un incendiu devastator i-a lăsat fără casă pe un bărbat şi pe fetiţa lui de 9 ani din localitatea Ghirişu Român, judeţul Cluj.

Incendiu de proporții în Timișoara. Aproape 50 de persoane au fost evacuate din blocul cuprins de flăcări
Incendiu de proporții în Timișoara. Aproape 50 de persoane au fost evacuate din blocul cuprins de flăcări

Clipe de groază pentru locatarii unui bloc din Timişoara. Mansarda clădirii a fost cuprinsă de flăcări violente care s-au extins la mai multe apartamente.

Mansarda unui bloc din Timişoara, cu 4 apartamente, a ars în totalitate. VIDEO
Mansarda unui bloc din Timişoara, cu 4 apartamente, a ars în totalitate. VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la mansarda unui bloc din Timișoara

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.