România, ţara cu cea mai mare rată de îmbolnăvire de gripă din UE. 4.500 de cazuri la nivel național

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile au anunţat marți seară 54 de decese cauzate de gripă. Cea mai tânără dintre ultimele victime este o femeie de 34 de ani care suferea şi de alte afecţiuni şi nu fusese vaccinată.

Ultimele raportări la nivel european arată că România este ţara cu cea mai mare rată de îmbolnăvire de gripă din Uniune, deşi încă nu s-a declarat epidemie.

Patru dintre copiii cu gripă internaţi la secţia de pediatrie din Bacău au doar câteva luni. Accesul în unitatea sanitară a fost restricţionat, dar doctorii spun ca rudele insistă să viziteze bolnavii. Şi nu respectă nici regulile banale de igienă.

Raluca Dinu, director medical: ''Sunt presiuni foarte mari pentru accesul aparţinătorilor în secţiile la care avem indicaţie de a restricţiona complet accesul.''

Situaţii asemănătoare sunt în toată ţara, iar oamenii ar trebui să fie conştienţi că nu fac decât să ajute la răspândirea virusului, spun medicii. La nivel naţional sunt până acum peste 4.500 de cazuri de gripă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ultimele raportări la nivel european arată că România este ţara cu cea mai mare rată de îmbolnăvire din Uniune, însă până acum nu s-au îndeplinit criteriile pentru a declara epidemie de gripă.

Regulile pentru declararea epidemiei sunt stabilite nu la nivel naţional, ci de OMS. Conform acestora, fie avem 3 săptămâni consecutive cu caracter epidemic, fie se înregistrează 1500 de cazuri la 100.000 de locuitori.

În jurul nostru, autorităţile din Bulgaria au declarat epidemie în 28 regiuni, iar în Ungaria la nivel naţional. Alte ţări ca Franţa, Italia, Spania şi Portugalia se confuntă cu o răspândire a virusul gripal mult mai mare faţă de noi.

Estimările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt îngrijorătoare: gripă ar putea ucide în acest sezon până la 650.000 de oameni la nivel mondial, iar una din cauze, spun specialiştii, este rata mică de vaccinare.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: ''În general vorbind lumea se vaccinează destul de puţin, adică nu există tara în care să ai vaccinarea atât de mare încât să fii sigur că nu sunt probleme. Dacă facem o statistică vedem că cei care fac forme severe nu sunt vaccinaţi. Cred că până la 1 martie o să tot crească numărul celor care se îmbolnăvesc, în toată Europa.''

În România, până acum 1.300.000 de persoane din categoriile cu risc mare de îmbolnăvire s-au vaccinat, adică femei însărcinate, copii, bătrâni şi bolnavi cronici.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.