Prețul boabelor de cacao a explodat. Cu ce au început să „îndoaie” ciocolata producătorii de dulciuri

×
Codul embed a fost copiat

Boabele de cacao au ajuns să coste o avere, astfel că producătorii de dulciuri și-au schimbat strategia, pentru că riscau să rămână cu marfa nevândută.

Au început să pună în compoziție mai puțină ciocolată, pe care o combină cu creme, fructe sau arahide. În acest fel, costurile sunt mai mici.

Prețul boabelor de cacao a început să urce încă din luna august și a ajuns, ca pentru prima dată în istorie, să depăsească 6.000 de dolari tona, la începutul acestui an. Spre comparație, anul trecut, în aceeași perioadă, tona de cacao costa sub 3.000 de dolari tona. De vină este, în principal, seceta din Africa.

Un asemenea record nu avea cum să nu aibă ecou și în piață. Dacă timp de câteva luni, producătorii au scumpit ciocolata la raft, acum au fost nevoiți să ia masuri ca să nu își piardă clienții.

Pralinele și ciocolata umplutute cu tot felul de creme, fructe și arahide. Le vedem tot mai des în magazine, iar varietatea este tot mai mare. Pe lângă gustul interesant pe care au început să îl caute consumatorii, combinația de ciocolată și umpluturi are și o motivație financiară pentru unii producători - sunt mai ieftin de produs. În astfel de variante, fabricile pun mai puțină pudră sau unt de cacao, ingrediente tot mai scumpe, pe care le completează cu fructe, nuci sau arahide, variante mult mai ieftine.

Citește și
Proces de 5 milioane de dolari, deschis de un american împotriva unui producător celebru de ciocolată. Susținerile reclamantului
Câtă ciocolată trebuie să mâncăm pe zi și cum alegem cel mai sănătos sortiment. Explicații la Doctor de Bine
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ciocolata cu fructe sau arahide, pe „gustul” producătorilor

Potrivit ciocolatierilor, legea impune ca orice produs denumit ciocolată să aibă în compoziție minimum 95% unt de cacao. Restul de 5% poate fi reprezentant de grăsimi vegetale, unt de cocos sau ulei de palmier, dar asta vine la pachet cu o calitate mai slabă a ciocolatei. Așadar, variantele combinate cu fructe sau arahide, de pildă, le permit producătorilor să își gestioneze mai bine costurile.

Andreea Ciocănescu, reprezentantul unei firme importatoare de ciocolată belgiană: „Ciocolata cu lapte, de exemplu, permite o masă de cacao sub ciocolata neagră, de exemplu, și se poate înlocui cu lapte, lapte praf în compoziție. Și atunci prețul este unul mai echilibrat. Putem, de exemplu, să ne jucăm cu drajeurile. În drajeuri avem un strat foarte subțire de ciocolată și venim cu miezul care poate fi o alună, pot fi nuci, migdale, fistic. Și atunci costul per total este unul mai bun decât în cazul unei praline unde avem o cochilie din ciocolată și avem un ganaj sau o cremă pe bază tot de ciocolată la interior”.

Inclusiv ciocolata albă poate fi fabricată mai ieftin decât ciocolata clasică, acolo unde masa de unt de cacao se apropie de 100%. În cazul variantei albe, joacă un rol important în compoziție și laptele, un ingredient mult mai ieftin.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Trucul să faci cea mai bună ciocolată caldă de casă - cum să fie consistentă
Trucul să faci cea mai bună ciocolată caldă de casă - cum să fie consistentă

Descoperă secretul pentru a face cea mai bună ciocolată caldă de casă. Află care sunt greșelile pe care le faci în timpul preparării.  

Câtă ciocolată trebuie să mâncăm pe zi și cum alegem cel mai sănătos sortiment. Explicații la Doctor de Bine
Câtă ciocolată trebuie să mâncăm pe zi și cum alegem cel mai sănătos sortiment. Explicații la Doctor de Bine

Indiferent de sortimentul care vă place, țineți cont că porția corectă de ciocolată este de 20 g.  

Cât costă un buchet de flori ideal pentru Ziua Îndrăgostiților. „Îi dau cardul și se duce și își ia ce vrea”
Cât costă un buchet de flori ideal pentru Ziua Îndrăgostiților. „Îi dau cardul și se duce și își ia ce vrea”

Munți de ciocolată și cutii cu praline, dar și râuri de flori vor ajunge în țară până la jumătatea lunii martie.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.