Oltenia s-a zguduit din nou. Cercetător: „În 100 de ani sigur o să avem un cutremur puternic în zona Vrancea”

×
Codul embed a fost copiat

Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 i-a scos în stradă și vineri pe oamenii din Târgu Jiu. De luni, de când a început să se miște pământul, s-au produs peste 500 de seisme în zonă.

Urmează și altele, potrivit specialiștilor. Cercetătorul științific Dragoș Toma susține însă că este puțin probabil ca activitatea seismică din Oltenia să activeze și alte zone.

Ora 11 și 11 minute. Un seism cu magnitudinea 4,3 s-a produs în Oltenia. Epicentrul a fost la aproximativ 20 de kilometri de Târgu Jiu. Angajații Prefecturii și ai Consiliului Județean, care lucrează în aceeași clădire, au ieșit afară imediat ce tremurul s-a oprit. Valul de seisme a lăsat fisuri în pereți și cu toate că structura de rezistență nu a fost afectată, unii salariați se tem.

Președintele Consiliului Județean era înăuntru și luni, când a început seria de cutremure.

Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj: ”De data asta pe verticală, nu a mai fost stânga dreapta, s-a simțit destul de rău. E greu, dar trebuie să ne obișnuim”.

Citește și
cutremur gorj
Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-adevăr, zona nu se va liniști în zilele următoare, spune cercetătorul științific Dragoș Toma.

Dragoș Toma, cercetător științific: ”Din păcate, săptămâni la rând vom mai avea cutremure în zona respectivă. Așa funcționează pământul în cazul acestei situații. Sper să nu fie mai mari de 5”.

Probabilitatea ca zona Gorjului să activeze și altele este redusă, potrivit cercetătorului. Dar acest lucru nu înseamnă că nu ne vom confrunta, în viitor, cu un seism puternic în Vrancea, de pildă.

”În 100 de ani, sigur o să avem un cutremur în zona Vrancea”

Acolo, cutremurele se produc la adâncimi mari și pot afecta puternic și jumătate de țară.

Dragoș Toma, cercetător științific: ”Zona Gorjului este undeva soră și cu zona Făgăraș-Câmpulung și cu Banat și cu zona danubiană, cu un potențial de a da cutremure peste 5,5, dar nu mai mari probabil de 6,5. Oricum ar fi, noi tot trebuie să ne pregătim pentru un cutremur puternic. Acesta poate veni oricând. În 100 de ani sigur o să avem un cutremur puternic în zona Vrancea, dar și în alte zone crustale. Trebuie să fim pregătiți începând cu acum”.

În Gorj, autoritățile au verificat 14 unități școlare, din mai multe localități. În Școala Gimnazială Arcani, copiii nu vor mai intra curând. Structura de rezistență a fost grav afectată.

Altele, deși au fisuri, pot funcționa în continuare. Autoritățile analizează acum posibilitatea ca elevii să nu facă ore săptămâna viitoare, ci să înceapă activitățile pentru ”Săptămâna Verde”, care nu ar presupune prezența la cursuri.

Deja Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu a anunțat că semestrul doi va debuta online, iar unele examene vor fi amânate.               

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vacanță prelungită pentru elevii din Gorj, după cutremur.
Vacanță prelungită pentru elevii din Gorj, după cutremur. "Şcoala Altfel" şi "Săptămâna Verde", în școlile avariate

Conducerile şcolilor şi grădiniţelor afectate de cutremurele din ultimele zile pot cere prelungirea vacanţei pentru elevii din judeţ, ţinând cont de faptul că în această săptămână toţi preşcolarii şi şcolarii din Gorj sunt liberi.

Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse
Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse

Mii de oameni care au fugit din Târgu Jiu în casele de la țară de teama cutremurelor au găsit locuințele distruse. Prefectul de Gorj a solicitat Ministerului Dezvoltării trimiterea în teritoriu a altor specialiști pentru evaluarea clădirilor.

„De marți, totul e schimbat pentru județul nostru”. Ce se întâmplă în Gorj după cutremurele puternice
„De marți, totul e schimbat pentru județul nostru”. Ce se întâmplă în Gorj după cutremurele puternice

Seria cutremurelor din nordul Olteniei pare fără final. Replicile care au urmat celui de marți, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, au depășit, în total, 300, iar miercuri noapte i-au trezit din nou pe localnicii din zona epicentrului.

INFP: Cutremurul de magnitudine 5,7 produs în Gorj a avut peste 300 de replici. Vor mai urma altele în zilele următoare
INFP: Cutremurul de magnitudine 5,7 produs în Gorj a avut peste 300 de replici. Vor mai urma altele în zilele următoare

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă, joi, că au fost înregistrate 315 replici ale cutremurului cu magnitudinea 5,7 din judeţul Gorj.

Cinci cutremure în Gorj, într-un interval de trei ore. Cea mai mare magnitudine înregistrată
Cinci cutremure în Gorj, într-un interval de trei ore. Cea mai mare magnitudine înregistrată

Șapte cutremure s-au înregistrat, joi, în zona Gorj, joi, cinci dintre ele în decurs de trei ore,iar cel mai puternic având magnitudine de 4,2. Până acum, în zonă au avut loc peste 200 de replici.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.