Două cluburi din Mamaia, amendate cu 9.000 de lei. Nu au luat măsuri contra Covid-19

Mamaia

Două cluburi din Mamaia au fost amendate de poliţişti cu suma totală de 9.000 de lei pentru că nu au luat măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului.

Oamenii legii au depistat şi persoane care nu purtau masca de protecţie în zonele aglomerate din staţiuni, după ora 18.00, dar nu au fost sancţionate, ci li s-a explicat care sunt noile prevederi legale, conform News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţ, aproximativ 250 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate de control din judeţul Constanţa au acţionat, sâmbătă seara, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.

Cu ocazia controalelor au fost verificate 103 societăţi comerciale şi au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 148.000 de lei, dintre care 20 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 5 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, patru pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi zece pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost amendate două cluburi din Mamaia, unul cu 5.000 de lei, iar celălalt cu 4.000 de lei pentru că nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19.

Citește și
Turiști la mare
Record de turiști pe litoralul românesc. Respectarea distanței, o provocare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acelaşi timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa au făcut controale la 13 obiective (unităţi de turism, cluburi si discoteci) şi au aplicat 53 de sancţiuni (42 de avertismente şi 11 amenzi), în valoare totală de 20.000 de lei.
Echipele de control au depistat şi mai multe persoane care nu purtau masca de protecţie în zonele aglomerate din staţiuni, după ora 18, dar acestea nu au fost sancţionate, ci li s-au explicat care sunt noile prevederi legale.

Începând cu data de 1 august masca de protecţie este obligatorie între orele 18-24 în zonele aglomerate de pe litoral.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bătaie pe plajă, în Mamaia, din cauza unor turişti care au adus o boxă şi au pus manele
Bătaie pe plajă, în Mamaia, din cauza unor turişti care au adus o boxă şi au pus manele

Scandal uriaş pe plaja din Mamaia, din cauza manelelor date la maxim de un grup de turişti. 

Record de turiști pe litoralul românesc. Respectarea distanței, o provocare
Record de turiști pe litoralul românesc. Respectarea distanței, o provocare

Sfârșit de săptămâna plin la malul marii, unde numărul turiștilor a depășit, pentru prima dată în acest sezon, 100 de mii, potrivit operatorilor din turism.

Prețurile pentru mâncare pe litoral au început să crească. Care este cea mai scumpă stațiune
Prețurile pentru mâncare pe litoral au început să crească. Care este cea mai scumpă stațiune

Un pont pentru cei care se pregătesc să meargă pe litoral! Suprinzator, dar cele mai mari preţuri pentru mâncare nu le veţi găsi în zona cluburilor exclusiviste din Mamaia, ci la Năvodari.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.