Românii se reprofilează din cauza pandemiei. Ce meserii sunt cele mai căutate

×
Codul embed a fost copiat

Forțați de vremurile dure pe care le trăim, tot mai mulți români se orientează către alte meserii. Din ospătari, barmani sau organizatori de evenimente, ajung să muncească în saloane de coafură, în curierat, ori își adaptează munca mediului online.

 

Datele Eurostat arată că cei foarte tineri, la început de drum în carieră, sunt printre cei mai expuși riscului de a-și pierde locul de muncă.

Toate promoţiile de Black Friday 2020. Intră AICI ca să nu pierzi reducerile momentului!

 


Dar tot pentru ei, spun specialiștii, vor fi și cele mai multe oportunități de lucru, pe Internet.

Citește și
meserii
Cazare și burse de până la 500 lei pentru elevii din școlile de meserii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

15 ani a lucrat Liviu Ancuța ca DJ la petreceri în București și a ajuns chiar să organizeze evenimente.

Cum pandemia de covid a impus restricții, Liviu și-a dat seama că nu mai are cum să câștige. A fost momentul în care și-a schimbat cu totul meseria.

Liviu Ancuța, proprietar firmă de curierat: “Acuma mixez altceva, mixez cu mobilă, saltele, șifoniere și alte chestii. Serviciile mele sunt de mutări, relocări, nu văd nicio revenire până cel puțin la anul în iunie pe partea de evenimente, drept urmare încep să investesc cât mai mult în zona de transport''.

Tot în Capitală, Diana Marinaș avea o afacere cu flori și decorațiuni, dar cum nu mai are comenzi pentru nunți, a început să facă amenajări de curți.

Diana Marinaș, proprietar atelier de flori: “În momentul în care s-a dat starea de urgență noi cred că într-o săptămână am reușit să punem pe picioare partea de peisagistică, de grădini. Putem să luăm o grădină de la zero, să facem partea de design, să hotărâm ce plante folosim".

Din rândul angajaților, cei foarte tineri, cu puțină experiență, alături de cei fără prea multe calificări au cel mai mult de suferit pe timp de pandemie.

În județul Cluj, de pildă, cei mai mulți șomeri sunt cei care lucrau în hoteluri, restaurante, dar și pentru organizarea de evenimente ori în fabrici de confecții.

 

România are o rată a șomajului de 5%, printre cele mai mici din UE

 

Cererea pentru reconversie profesională a crescut, spun reprezentanții Agenției de Ocupare a Forței de Muncă.

Ciprian Boşca, consilier AJOFM Cluj: "Organizăm cursuri de formare profesională, la cererea celor din evidența noastră. Avem instalator, sudor, avem și coafură, manichiură, pedichiură, operator calculator".

Internetul deschide însă porțile angajatorilor nu doar în România, ci peste tot în lume, spun specialiștii.

Elena Antoneac, consultant Resurse Umane: "Dacă și-au început activitatea profesională într-o zonă care acum e la pământ, trebuie să se recalibreze și e recomandabil, în special pentru cei tineri, care sunt digitabili, să se orienteze spre social media, marketing digital, învață tot mai multe softuri, să poată să lucreze de acasă. Oricine e digital, poate deveni expat".

Datele europene arată că în aprilie-iunie, perioada care în bună parte a coincis cu starea de urgență, rata ocupării tinerilor cu vârste de până la 24 de ani a scăzut cu aproape 2 procente.

Asta înseamnă că mai puțin de un sfert dintre cei foarte tineri au un job, fie și part-time. Bineînțeles, unii sunt vor să se axeze pe studiu și nici nu-și caută de lucru.

Totuși, în țările nordice, de pildă, aproape jumătate dintre cei cu vârste de până la 24 de ani lucrează.

La nivel național, rata șomajului este de 5% și se menține printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cei care ne inspiră să mergem mai departe. Daniel, șofer: „Și clienții au nevoie de noi”
Cei care ne inspiră să mergem mai departe. Daniel, șofer: „Și clienții au nevoie de noi”

A sosit momentul să vorbim și despre acei oameni care nu au renunțat la meseriile lor, chiar dacă asta presupune un risc ridicat de infectare.

Cazare și burse de până la 500 lei pentru elevii din școlile de meserii
Cazare și burse de până la 500 lei pentru elevii din școlile de meserii

În încercarea de a atrage elevi, școlile de meserii oferă cazare în internate moderne și o trei mese pe zi.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.