Aeroportul din România cu cea mai scumpă parcare: e dublă față de Otopeni. Care sunt tarifele la celelalte aeroporturi

aeroport
Imago

Aeroportul din Iași are cea mai scumpă parcare din țară, instituția încasând după modernizare tarife mai mari chiar și decât cele practicate de cel mai mare aeroport din România, cel de la Otopeni-București.

Aeroportul din Iași are unele tarife de parcare mai mari chiar şi decât prima aerogară, cea de la Otopeni-Bucureşti, și mult mai scumpe decât celelalte aeroporturi din țară, scrie Ziarul de Iași.

Noua parcare a aeroportului ieșean, deschisă acum o lună, are 600 de locuri și tarife diferite, în funcție de zonă și perioadă. Astfel, în faţa terminalelor de pasageri, fiecare minut peste primele 7 minute gratuite aduce de la 5 până la 10 lei.

În parcarea terminalelor de pasageri, primele 15 minute nu sunt taxate, în vreme ce următorul sfert de oră costă 5 lei. Dacă durata de staţionare ajunge la o oră, şi preţul ajunge la 10 lei – şi rămâne aşa pentru fiecare din următoarele 5 ore.

După 6 ore, tariful orar scade la 9 lei, iar după 12 ore, la 8 lei. Totuşi, o zi nu este tarifată aşa, ci cu 100 de lei, preţ valabil pentru până la 3 zile inclusiv. Pentru 4-7 zile, preţul coboară la 75 de lei/zi, peste 8 zile e 65 de lei/zi, iar peste 14 zile, 60 de lei/zi. Abonamentul pentru o lună e 1.200 de lei.

Citește și
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parcarea pe o lună de la Iași, dublă față de București

În comparație, parcarea de lungă durată pe aeroportul Otopeni nu poate să depăşească 30 de zile, care ajung să coste 660 de lei. Primele patru zile costă, fiecare, 100 de lei, iar începând cu a cincea se adaugă câte 10 lei. Parcarea la „plecări” sau „sosiri” costă 10 lei prima jumătate de oră, apoi 20 de lei/oră.

La Cluj, parcarea din faţa terminalelor este concesionată unei firme private care taxează cu 8 lei primele 30 de minute, cu 11 lei prima oră, 23 de lei pentru două ore, 72 de lei prima zi şi 152 de lei pentru două zile, respectiv 265 de lei prima săptămână. O lună ajunge la 600 de lei.

În schimb, capetele parcării sunt administrate de Aeroportul „Avram Iancu”, iar tarifele sunt mai mici – pentru cine găseşte loc. Prima oră, cu 10 minute la liber, costă 8 lei, iar două ore înseamnă 18 lei. O zi înseamnă 50 de lei, două zile costă 65 de lei, iar trei zile, 120 de lei. Prima săptămână ajunge la 200 de lei, iar 15 zile totalizează 360 de lei. Abonamentul pe o lună costă 400 de lei.

Cele mai mici prețuri, la parcările din Sibiu și Timișoara

La Sibiu, preţurile sunt mai mici, dar aeroportul avertizează că „nu asigură paza parcării sau supravegherea video a (auto)vehiculelor aflate în parcare”. O săptămână aici ajunge la 180 de lei, iar o lună, 300 de lei.

Aeroportul bănăţean „Traian Vuia” e încă şi mai ieftin. Ora de parcare e 7 lei şi abia a patra oră costă mai puţin, 6 lei.

O zi se taxează cu 60 de lei, intrarea în a doua zi urcă preţul la 80 de lei până la sfârşitul ei, iar o săptămână înseamnă 100 de lei. Parcarea pe o lună ajunge la 200 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat a anunțat poliția din Constanţa că i-a fost furată mașina din parcare. Ce s-a întâmplat de fapt
Un bărbat a anunțat poliția din Constanţa că i-a fost furată mașina din parcare. Ce s-a întâmplat de fapt

Un bărbat în vârstă de 58 de ani este cercetat penal pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a reclamat că i-a fost furată o autoutilitară dintr-o parcare, în condiţiile în care de fapt el dăduse de bunăvoie autovehiculul unui tânăr.

Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”

Un șofer supărat că vecinul îi ocupa constant locul de parcare a venit cu o soluție complet neobișnuită, care a stârnit hohote de râs. Nu e sută la sută practică, dar cu siguranță poate fi luată în considerare.

Austria vrea să tripleze costurile de parcare pentru SUV-uri, după modelul adoptat prin referendum, la Paris
Austria vrea să tripleze costurile de parcare pentru SUV-uri, după modelul adoptat prin referendum, la Paris

La o zi după ce parizienii au votat prin referendum pentru triplarea costurilor de parcare pentru SUV-uri, considerate poluante, o dezbatere similară a izbucnit în Austria.

La un an după interzicerea trotinetelor, parizienii au aprobat triplarea prețului la parcare pentru SUV-uri
La un an după interzicerea trotinetelor, parizienii au aprobat triplarea prețului la parcare pentru SUV-uri

Parizienii au aprobat duminică un proiect de triplare a preţurilor de parcare pentru maşinile înalte şi grele, cunoscute sub numele de SUV-uri, dar mai puţin de 6% dintre alegători au participat la acest vot, notează AFP.

Românii au făcut cozi din prima zi să-și plătească dările. Orașul în care impozitul pe parcare e triplu față de apartament
Românii au făcut cozi din prima zi să-și plătească dările. Orașul în care impozitul pe parcare e triplu față de apartament

De miercuri s-au deschis sediile de taxe locale pentru cei care au vrut să scape de datorii la începutul anului. La unele sedii au apărut și cozile, deși în multe orașe și localități dările pot fi achitate online.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.