Studiu OMS despre greutatea elevilor din România. Sute de părinți au refuzat măsurătorile

×
Codul embed a fost copiat

Sute de părinți au refuzat să-și dea acordul pentru ca fetițele și băieții lor să fie măsurați și cântăriți într-un studiu care se desfășoară la nivel internațional.

Inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății are loc o dată la 3 ani și își propune să monitorizeze tendințele în ceea ce priveşte obezitatea în rândul elevilor de școală primară. În România, unul din trei copii are probleme cu greutatea.

Aproximativ 200 de școli din toată țara au fost înscrise anul acesta în studiul pentru „Evaluarea stării de nutriţie a copiilor din ciclul primar" realizat în cadrul unui proiect european de monitorizare a obezităţii infantile.

Alexandru Sinea – director DSP Alba: „S-a înregistrat la nivelul județului Alba un procent destul de ridicat al părinților care nu și-au dat consimțământul în vederea realizării acestor măsurători. Undeva la peste 30%, unii părinți spuneau chiar că nu vor ca copiii lor să fie parte a unor teste sau statistici europene''

În toată țara au fost sute de refuzuri, deși măsurarea copiilor s-a făcut într-o cameră separată, iar cei mici nu au fost informați despre greutate şi înălţime, tocmai pentru a fi evitate situații care ar putea să îi pună într-o situaţie neplăcută.

Citește și
Pacienta
La o înălţime de 1,58 metri, cântarea 182 de kg. O tânără cu un chist de 100 de kg i-a uimit pe medici
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Obezitatea infantilă constituie una dintre problemele grave de sănătate ale acestui secol, în condițiile în care unul din trei copii este supraponderal sau obez.

Dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinologie pediatrică: „Pericolele încep din copilărie și mulți nu conștientizează. Sunt foarte multe comorbidități: glicemie modificată, dislipidemie, hipertensiune, dar și lucruri noi - hipotiroisim subclinic pe care îl vedem mereu la copiii cu obezitate. Este vorba de impactul psihologic, ajung să ia pumni de pastile doar ca să rezolve ceea ce această boală creează''.

Ce este IMC

Surplusul de greutate se poate stabili prin calcularea indicelui de masă corporală.

IMC este o măsură care poate indica dacă o persoană are o greutate sănătoasă pentru înălțimea sa. Este definit ca raportul dintre masă corporală, exprimată în kilograme, împărțită la pătratul înălțimii, exprimată în metri. Formula are ca rezultat un cantitate exprimată în kg/m2. Pe internet puteți găsi, gratuit, calculatoarele pentru a calcula IMC.

Părinții care au fost de acord au primit și chestionare cu întrebări despre dieta copilului și stilul de viață. Printre întrebări au fost, de pildă: cât de des mănâncă fructe și legume, consumă băuturi răcoritoare cu zahăr, sau câte ore pe săptămână face sport.

Lăcrămioara Brândușe, medic primar INSP: „Dacă reușim să evaluăm corect care sunt comportamentele copiilor și care este tendința în ceea ce privește statusul ponderal la copii, putem să previzionăm obezitatea și să dezvoltăm programe prin care să reducem prevalența obezității atât la copii cât și la adulți''

Rezultatele studiului vor fi publicate în a doua parte a anului.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dieta DASH. Cum se ține cea mai sănătoasă dietă din lume și care este meniul zilnic
Dieta DASH. Cum se ține cea mai sănătoasă dietă din lume și care este meniul zilnic

Dieta DASH nu este concepută ca un regim alimentar pentru pierderea în greutate, ci pentru reducerea tensiunii arteriale, în primul rând. Bineînțeles, adoptând acest stil de viață sănătos, veți scăpa și de kilogramele în plus.

La o înălţime de 1,58 metri, cântarea 182 de kg. O tânără cu un chist de 100 de kg i-a uimit pe medici
La o înălţime de 1,58 metri, cântarea 182 de kg. O tânără cu un chist de 100 de kg i-a uimit pe medici

O tânără în vârstă de 24 de ani care avea un chist ovarian în greutate de aproape 100 de kilograme a fost operată cu succes de medici în Polonia, relatează dpa.

Dieta ketogenică. Ce nu știai despre dieta keto și exemple de meniuri pentru a slăbi repede
Dieta ketogenică. Ce nu știai despre dieta keto și exemple de meniuri pentru a slăbi repede

Dieta ketogenică a devenit din ce în ce mai cunoscută în ultimii ani, datorită potențialului său de a ajuta la pierderea în greutate, îmbunătățirea performanței sportive și sprijinirea sănătății mintale.  

Dieta Dukan. Reguli, meniu, riscuri și tot ce trebuie să știi despre una dintre cele mai cunoscute diete din lume
Dieta Dukan. Reguli, meniu, riscuri și tot ce trebuie să știi despre una dintre cele mai cunoscute diete din lume

Dieta Dukan, creată de Dr. Pierre Dukan, este una dintre cele mai populare și discutate diete din lume. Acest plan alimentar promite pierderea în greutate rapidă, concentrându-se pe proteine și eliminând treptat carbohidrații.

Dieta Rina. Care sunt regulile și secretele pentru a slăbi cu dieta Rina
Dieta Rina. Care sunt regulile și secretele pentru a slăbi cu dieta Rina

Dieta Rina este o cură de slăbire bazată pe principii de disociere alimentară, care promite pierderea în greutate prin alternarea alimentelor consumate pe parcursul a patru zile.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.