Surse: Ludovic Orban va avea marți o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Ce vor discuta

Klaus Iohannis, Ludovic Orban
Agerpres

Potrivit unor surse politice, Ludovic Orban ar urma să aibă marți o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

Liderul PNL Ludovic Orban va avea o întrevedere marţi cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului nu a anunţat desemnarea unui premier, la finalul consultărilor de luni, ci că va avea loc o a doua rundă de consultări cu partidele parlamentare, au declarat surse politice, pentru News.ro.

Discuţiile între cei doi ar putea impacta strategia PNL în următoarele runde de negocieri cu USR-PLUS şi UDMR, pentru a exista o soluţie comună prin care să poată fi format Guvernul de coaliţie, au adăugat sursele citate.

Faptul că Ludovic Orban doreşte şefia Camerei Deputaţilor, lucru care nu era iniţial în mandatul pentru negocieri al PNL, însă a fost votat în Biroul Politic Naţional de săptămâna trecută al partidului, a dus la blocarea discuţiilor cu ceilalţi parteneri politici, au precizat sursele menţionate.

Următoarea discuţie între liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR ar putea avea loc marţi sau miercuri, au mai spus sursele politice, pentru News.ro.

Citește și
Ludovic Orban și Florin Cîțu
Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. Sâmbătă are loc prima rundă de negocieri. Ce nume sunt vehiculate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

PNL a decis susţinerea lui Orban pentru şefia Camerei Deputaţilor, însă aceasta este dorită şi de către Dan Barna. După discuţiile de duminică cele trei partide nu au ajuns la un acord privind şefia Camerei, cea a Senatului şi premierul.

Înaintea discuţiile din week-end, PNL mergea pe scenariul ca Orban să fie şeful Camerei, iar Barna vicepremier şi USR-PLUS să primească şefia Senatului, însă la negocieri Alianţa USR-PLUS nu a dorit această variantă.UDMR ar fi dorit şi ei şefia Senatului, însă nu au insistat foarte mult cu acest aspect.

La consultările de luni de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, liberalii l-au propus premier pe Florin Cîţu, USR-PLUS pe Dacian Cioloş, PSD l-a propus pe Alexandru Rafila şi un guvern minoritar sau unul de uniune naţională, UDMR ar fi avut 2-3 variante pentru şefia Guvernului, însă Kelemen Hunor nu a înaintat vreo propunere de premier şi nici nu a precizat numele acestora, iar AUR a venit cu propunerea lui Călin Georgescu.

Klaus Iohannis a declarat luni, după consultările cu partidele pentru desemnarea premierului, că luni nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern. Şeful statului a mai anunţat, că, dat fiind că BEC a anunţat atribuirea mandatelor în urma alegerilor din 6 decembrie, convoacă noul Parlament pentru data de 21 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Consultări fără rezultat între Klaus Iohannis și partide. George Simion, întrebat dacă și-a tăcut test: ”De sarcină?”
Consultări fără rezultat între Klaus Iohannis și partide. George Simion, întrebat dacă și-a tăcut test: ”De sarcină?”

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu liderii partidelor politice care au intrat în Parlament în încercarea de a desemna un premier care va forma noul Guvern al României.

Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. Sâmbătă are loc prima rundă de negocieri. Ce nume sunt vehiculate
Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. Sâmbătă are loc prima rundă de negocieri. Ce nume sunt vehiculate

Cabinetul Florin Cîțu prinde contur. În sediile de partid, liderii PNL şi USR-Plus au pus pe hârtie portofoliile pe care le vor negocia sâmbătă, faţă-n faţă.

Cum va arăta viitorul Parlament al României. AUR va avea 47 de senatori şi deputaţi
Cum va arăta viitorul Parlament al României. AUR va avea 47 de senatori şi deputaţi

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR încep oficial negocierile pentru formarea unei majoritățile parlamentare și a unui Guvern la finalul săptămânii. Între timp, configuraţia noului Parlament a devenit clară. 

Ce şanse are suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. AUR o susţine, PSD o amână

Alexandru Rafila va fi propunerea de premier a PSD. A fost votat în unanimitate
Alexandru Rafila va fi propunerea de premier a PSD. A fost votat în unanimitate

Medicul Alexandru Rafila a fost votat de Consiliul Politic Naţional al PSD pentru a fi propunerea social-democraţilor la funcţia de premier.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.