Surse: Ludovic Orban va avea marți o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Ce vor discuta

62122544
Agerpres

Potrivit unor surse politice, Ludovic Orban ar urma să aibă marți o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

Liderul PNL Ludovic Orban va avea o întrevedere marţi cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului nu a anunţat desemnarea unui premier, la finalul consultărilor de luni, ci că va avea loc o a doua rundă de consultări cu partidele parlamentare, au declarat surse politice, pentru News.ro.

Discuţiile între cei doi ar putea impacta strategia PNL în următoarele runde de negocieri cu USR-PLUS şi UDMR, pentru a exista o soluţie comună prin care să poată fi format Guvernul de coaliţie, au adăugat sursele citate.

Faptul că Ludovic Orban doreşte şefia Camerei Deputaţilor, lucru care nu era iniţial în mandatul pentru negocieri al PNL, însă a fost votat în Biroul Politic Naţional de săptămâna trecută al partidului, a dus la blocarea discuţiilor cu ceilalţi parteneri politici, au precizat sursele menţionate.

Următoarea discuţie între liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR ar putea avea loc marţi sau miercuri, au mai spus sursele politice, pentru News.ro.

PNL a decis susţinerea lui Orban pentru şefia Camerei Deputaţilor, însă aceasta este dorită şi de către Dan Barna. După discuţiile de duminică cele trei partide nu au ajuns la un acord privind şefia Camerei, cea a Senatului şi premierul.

Înaintea discuţiile din week-end, PNL mergea pe scenariul ca Orban să fie şeful Camerei, iar Barna vicepremier şi USR-PLUS să primească şefia Senatului, însă la negocieri Alianţa USR-PLUS nu a dorit această variantă.UDMR ar fi dorit şi ei şefia Senatului, însă nu au insistat foarte mult cu acest aspect.

La consultările de luni de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, liberalii l-au propus premier pe Florin Cîţu, USR-PLUS pe Dacian Cioloş, PSD l-a propus pe Alexandru Rafila şi un guvern minoritar sau unul de uniune naţională, UDMR ar fi avut 2-3 variante pentru şefia Guvernului, însă Kelemen Hunor nu a înaintat vreo propunere de premier şi nici nu a precizat numele acestora, iar AUR a venit cu propunerea lui Călin Georgescu.

Klaus Iohannis a declarat luni, după consultările cu partidele pentru desemnarea premierului, că luni nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern. Şeful statului a mai anunţat, că, dat fiind că BEC a anunţat atribuirea mandatelor în urma alegerilor din 6 decembrie, convoacă noul Parlament pentru data de 21 decembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62163172
Copreședintele AUR, despre anunţul lui Iohannis privind convocarea noului Parlament: „O să ne mai gândim dacă participăm”

Copreşedintele AUR, George Simion, a declarat că se va mai gândi dacă formaţiunea sa va participa la şedinţa de constituire a noului Parlament, întrucât „PNL a încercat să defavorizeze AUR la locurile corecte în comisiile parlamentare".

62162371
Klaus Iohannis: Este nevoie de încă o rundă de consultări. Noul Parlament se va întruni luni

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut, la ora 18,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

62164027
Delegația partidului AUR i-a făcut un cadou lui Iohannis, la consultările de la Cotroceni

Delegația partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) i-a făcut un cadou președintelui Klaus Iohannis, luni, la consultările politice care au avut loc la Palatul Cotroceni.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.