Premierul Orban vrea ca polițiștii să fie pe străzi, într-o ”prezenţă semnificativă”

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, joi, prefecţilor, într-o videoconferinţă, să responsabilizeze "suplimentar" primarii privind măsurile necesare în contextul pandemiei de COVID-19.

 

El le-a cerut prefecților să comunice public şi să reacţioneze atunci când nu sunt respectate regulile de protecţie sanitară.

Orban a adăugat că primarii sunt singurii care pot să suspende o autorizaţie de funcţionare atunci când nu sunt respectate regulile de protecţie sanitară şi, totodată, trebuie să fie alături şi să susţină implicarea Poliţiei locale.

"Deci, Poliţia locală trebuie să fie implicată în dispozitivul de implementare a tuturor măsurilor de protecţie sanitară pe care le-am stabilit", a completat premierul la începutul videocnferinței care a fost organizată la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Citește și
coronavirus romania
Coronavirus România, bilanț 12 noiembrie: 10.142 cazuri noi și 121 decese
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șeful Guvernului le-a mai cerut prefecţilor ca, împreună cu Inspectoratele de muncă, să discute cu angajatorii decalarea programului de lucru, acolo unde este posibil, pentru a se reduce aglomeraţia din mijloacele de transport în comun.

Potrivit prim-ministrului, trebuie implementate "cu toată seriozitatea" şi restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

"Aceste restricţii de circulaţie nu au fost introduse numai în România, au fost introduse şi în alte ţări, au fost necesare pentru că mulţi purtători ai virusului aveau petreceri nocturne unde nu purtau mască, nu se protejau şi după aia distribuiau virusul. (...) Trebuie o prezenţă semnificativă din partea Poliţiei pe stradă, astfel încât lumea să ştie că suntem determinaţi să aplicăm cu stricteţe toate măsurile de protecţie sanitară pe care le-am stabilit", a subliniat premierul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Oraşul Slobozia intră în carantină pentru 14 zile. Ce măsuri se vor lua
Oraşul Slobozia intră în carantină pentru 14 zile. Ce măsuri se vor lua

Municipiul Slobozia va intra în carantină pentru 14 zile, începând de joi noapte.

Coronavirus România, bilanț 12 noiembrie: 10.142 cazuri noi și 121 decese
Coronavirus România, bilanț 12 noiembrie: 10.142 cazuri noi și 121 decese

Coronavirus România, bilanț 12 noiembrie. Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 224.916 pacienți au fost declarați vindecați.

Președintele Klaus Iohannis: Trebuie să luăm măsuri pentru a reduce mobilitatea populației
Președintele Klaus Iohannis: Trebuie să luăm măsuri pentru a reduce mobilitatea populației

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut, joi, prefecţilor, poliției și jandarmeriei ”fermitate” în aplicarea măsurilor restrictive care au fost impuse de pandemia de COVID-19.

Carantină în 25 de localităţi din România, printre care şi Baia Mare. Nimeni nu intră şi nu iese de aici
Carantină în 25 de localităţi din România, printre care şi Baia Mare. Nimeni nu intră şi nu iese de aici

Problemele grave necesită măsuri dure. „Carantina este soluţia pe care am aplicat-o bine, în primul val pandemic, dar pe care am uitat-o acum'' sunt de părere experţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.