Reacția fostului premier Victor Ponta după sentința dată în dosarul Colectiv

×
Codul embed a fost copiat

Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni, referindu-se la dosarul "Colectiv", că a înţeles tragedia familiilor celor care au avut de suferit.

Ponta, care a demisionat din funcția de premier în urma tragediei din Colectiv, mai spune că "cea mai mare ticăloşie" pe care a întâlnit-o în viaţă este construirea unei cariere politice pe tragedia unor oameni.

"Nu pot decât să spun două lucruri. În primul rând, că am înţeles şi o să înţeleg întotdeauna tragedia, suferinţa familiilor celor care au avut de suferit. În al doilea rând, că o să consider cea mai mare ticăloşie pe care am întâlnit-o în viaţă să îţi faci carieră politică sau să obţii voturi pe tragedia unor oameni. Atât", a spus Ponta la Palatul Parlamentului, întrebat cum comentează condamnările din dosarul "Colectiv", având în vedere că a fost premier când a avut loc tragedia.

Întrebat dacă nu îi pare rău că şi-a dat demisia după această tragedie, Ponta a răspuns, potrivit Agerpres:

"Nu. Nici vorbă. Trebuia să îmi dau demisia, pentru că în politică îţi asumi mai mult decât responsabilităţi juridice, îţi asumi responsabilităţi politice şi asta înseamnă să conduci o ţară la un moment dat, să şi îţi asumi responsabilităţi. Asta e vorba de zona politică, însă cei care de atunci şi până acum vor să ajungă primari ai Bucureştiului, vor să ajungă parlamentari, construind şi urcându-se pe cadavrele unor oameni nevinovaţi, îi consider de o ticăloşie care depăşeşte ticăloşia obişnuită în politic, în general".

Citește și
Cristian Popescu Piedone
Ce spunea Piedone în 2015, după tragedia din Colectiv: ”Îmi asum această vină morală”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tribunalul Bucureşti a pronunţat luni sentinţa în dosarul Colectiv, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.

Totodată, Tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avocat, despre sentința Colectiv: Au fost acordate sume mult mai mici decât cele solicitate
Avocat, despre sentința Colectiv: Au fost acordate sume mult mai mici decât cele solicitate

Daniel Iorga, unul dintre avocații victimelor tragediei din Clubul Colectiv a declarat că va face apel împotriva hotărârii Tribunalului București.

Ce spunea Piedone în 2015, după tragedia din Colectiv: ”Îmi asum această vină morală”
Ce spunea Piedone în 2015, după tragedia din Colectiv: ”Îmi asum această vină morală”

Fostul primar Cristian Popescu Piedone, unul dintre personajele principale cercetate în dosarul Colectiv, nu dorește, deocamdată, să comenteze prima sentință dată de Tribunalul București în acest caz.

Colectiv, sentința. Cine a primit cea mai grea pedeapsă cu închisoarea, mai mult decât Piedone
Colectiv, sentința. Cine a primit cea mai grea pedeapsă cu închisoarea, mai mult decât Piedone

Patroana firmei care a furnizat artificiile pentru clubul Colectiv, Daniela-Ioana Niță, a primit cea mai grea pedeapsă în acest dosar.

Colectiv, sentința. Câți ani de inchisoare a primit Cristian Popescu Piedone
Colectiv, sentința. Câți ani de inchisoare a primit Cristian Popescu Piedone

Tribunalul Bucureşti a pronunţat luni sentinţa în dosarul Colectiv,

Sentință Colectiv: Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare; patronii, 11 ani și 8 luni de închisoare
Sentință Colectiv: Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare; patronii, 11 ani și 8 luni de închisoare

Tribunalul Bucureşti a pronunţat luni sentinţa în dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone şi patronii clubului.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.