Ministrul propus al Economiei: Subvențiile pentru încălzire nu vor fi interzise

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul propus al Economiei, Virgil Popescu, a avut marți un schimb tăios de replici cu senatorul PSD Daniel Zamfir, care este și președinte al Comisiei economice a Senatului, în timpul audierii din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

Subiectul controversat dintre cei doi a fost cel al încălzirii bucureștenilor și situația dezastruoasă în care se află sistemul centralizat, după falimentul RADET.

Ministrul propus al Eonomiei a declarat că subvenţia pentru costul încălzirii bucureştenilor se duce în gaura neagră care devine compania Termoenergetica.

În opinia sa, fără reabilitarea reţelei de termoficare primare şi secundare, energia termică va continua să se scurgă prin ”ţevi ciuruite”.

"Problema e că nu am văzut nicio încercare a Termoenergetica de a-şi moderniza acele cazane de la centralele de cvartal, care produc la peste 500 de lei gigacaloria şi o dau bucureştenilor. Aici este problema, că este foarte scump. Toată subvenţia se duce în gaura neagră care a fost RADET şi care văd că devine Termoenergetica. Problema este că orice reabilitare s-ar face la ELCEN sau la orice alt furnizor de energie termică, fără o reabilitare paralelă a reţelei de termoficare, primarul şi secundarul, vom avea aceeaşi soluţie: energia termică se va duce prin ţevi ciuruite", a spus el, potrivit Agerpres.

Citește și
Viena
„RADET-ul” din Viena dă căldură și vara. O singură problemă în 11 ani într-un bloc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul propus la Economie, Energie şi Mediu de Afaceri a subliniat că legea permite ANAF să se îndrepte împotriva Primăriei Bucureşti pentru datoria pe care aceasta o are către ELCEN.

"Primăria Capitalei şi Termoenergetica trebuie să fie conştiente de faptul că datoria pe care o au către ELCEN trebuie plătită. Primăria Capitalei a semnat o convenţie de plată anticipată a gazului pe care a girat-o cu semnătura administratorului, nu a primarului. Există în continuare datorie la plata gazului de către Termoenergetica. Datorită girării de către Primăria Capitalei a acestei convenţii de plată anticipate, există o creanţă garantată de Primărie. ELCEN, la rândul ei, are datorii către ANAF. Cesiunea creanţei către ANAF, perfect legală conform Codului Fiscal, permite ANAF să se îndrepte împotriva Primăriei", a declarat Popescu.

Acesta a susţinut că nu doreşte blocarea conturilor nimănui, dar Primăria Bucureşti şi Termoenergetica trebuie să-şi plătească datoriile.

"Noi am notificat Primăria. În momentul în care am notificat Termoenergetica, să ştiţi, era datoria lunii decembrie de 170 de milioane de lei scadentă şi trecută de scadenţă. După notificare, până acum s-au plătit 70 de milioane de lei din cei 170 de milioane de lei. S-a emis următoarea factură pentru luna ianuarie, de 180 de milioane de lei, care va fi scadentă în data de 28 februarie, cred. Deocamdată, cei 180 de milioane de lei sunt încă nescadenţi, dar rămâne o datorie care a depăşit termenul de scadenţă, de 100 de milioane de lei, care trebuie plătită. Eu nu îmi doresc să blochez conturile nimănui, eu îmi doresc ca Primăria Capitalei şi Termoenergetica să îşi achite datoriile pentru buna funcţionare, atât. Convenţia s-a semnat în luna decembrie, de plată anticipată. Deci, e vorba de acea convenţie, nu de subvenţie. Dacă vorbim de plata subvenţiilor, aici vorbim de datorii istorice, la RADET, care n-au fost plătite", a afirmat Virgil Popescu.

Potrivit acestuia, Primăria Bucureşti produce gigacaloria la un preţ foarte mare, de peste 500 de lei.

"Dacă vorbim de investiţii şi de ELCEN, am putea să facem o mică istorie a încălzirii Bucureştiului. Deci, Bucureştiul este încălzit prin cele 4 centrale ale ELCEN, în jur de 1000 de centrale de cartier, vreo 47 de centrale de cvartal şi cred că mai este o centrală la Casa Presei Libere, care e proprietatea Primăriei Capitalei. Preţul cu care ELCEN vinde gigacaloria, de 196 de lei pe gigacalorie fără TVA, este un preţ foarte mic, în comparaţie cu preţul cu care Primăria Capitalei produce propria energie termică şi o vinde bucureştenilor, cu 492 de lei, în centralele de cvartal. Deci, cu 500 şi ceva de lei produce Primăria Capitalei gigacaloria pentru bucureşteni.

La Casa Presei Libere, produce gigacaloria cu 260 de lei fără TVA, cu mult peste preţul cu care îl produce ELCEN. Cred că problema e reţeaua de termoficare şi distribuţie, tariful de transport şi de distribuţie pe care îl percepe Termoenergetica, tarif aprobat de Consiliul General şi tarif care a fost aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare, şi care este de vreo 260 de lei pentru gigacalorie, cu mult peste preţul de achiziţie a gigacaloriei lui ELCEN. Eu cred că problema este la Termoenergetica, la Primăria Capitalei. Problema ELCEN este că trebuie să-şi modernizeze centralele şi acest lucru se face", a adăugat Virgil Popescu.

La finalul acestei intervenții, ministrul propus al Economiei a promis că subvențiile acordate pentru încălzire nu vor fi interzise nicăieri în România, nu doar în București, așa cum s-a vehiculat recent în public.

Popescu a afirmat că, acolo unde sunt pierderi în sistem, este normal ca oamenii să fie ajutați, ”că nu sunt oamenii de vină”. ”Nu putem invoca propria noastră culpă ca să pedepsim oamenii.”, a mai spus el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Firea: RADET a avut 15 ani directori de la PNL
Firea: RADET a avut 15 ani directori de la PNL

Primarul general Gabriela Firea a afirmat în legătură cu avaria produsă sâmbătă la reţeaua de termoficare că o jumătate din cele 300 de blocuri sunt realimentate cu căldură şi se lucrează pentru reluarea livrării de agent termic şi la restul imobilelor.

„RADET-ul” din Viena dă căldură și vara. O singură problemă în 11 ani într-un bloc
„RADET-ul” din Viena dă căldură și vara. O singură problemă în 11 ani într-un bloc

Caloriferul se încălzeşte după apăsarea unui buton, inclusiv vara. Iar apa este fierbinte la robinet în doar câteva secunde.

Ministrul Economiei: Primăria Bucureşti să înlocuiască ţevile RADET, mai puţine panseluţe şi concerte
Ministrul Economiei: Primăria Bucureşti să înlocuiască ţevile RADET, mai puţine panseluţe şi concerte

Singura soluţie pentru rezolvarea problemei termoficării în Bucureşti este ca Primăria să pornească un program intensiv de înlocuire a tuturor ţevilor RADET, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Constanţa a rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unei avarii
Constanţa a rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unei avarii

Municipiul Constanţa a rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unei avarii apărute în incinta CET Palas, Electrocentrale SA precizând că repunerea în funcţiune a instalaţiilor va începe miercuri după-amiază.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.