Întârzierile prea mari au determinat Austria să decupleze compania maghiară de stat de la rețeaua feroviară vestică

×
Codul embed a fost copiat

Sătulă de întârzieri, compania feroviară austriacă OBB a decuplat, temporar, trenurile companiei maghiare de stat de la rețeaua feroviară vestică.

Măsura afectează mai multe rute din Ungaria, dar și din România, spre orașe austriece și germane.

Dacă, până acum, călătorii puteau ajunge la Munchen ori Linz fără să mai schimbe trenurile, acum sunt nevoiți să facă asta.

Compania austriacă de căi ferate OBB a decis să nu mai permită trenurilor maghiare să-și continue drumul spre vestul Europei, din cauza întârzierilor mari pe care le acumulau pe drumul spre Viena. Printre garniturile nevoite să rămână în gara din Budapesta se numără și unele care pleacă din România.

Călător: ”Aveam deja o întârziere de 20 de minute în Sighișoara. Până aici, trenul ăsta a întârziat 90 de minute, iar conductorul le-a spus tuturor să coboare din tren.”

Citește și
bacsis
Un american a lăsat bacșiș 1000 $ la un restaurant, în semn de mulțumire că a fost deschis pe perioada pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Practic, trenurile maghiare ajung în Viena cu întârzieri atat de mari încât dau peste cap programul pe căile ferate austriece.

Maghiarii au fost avertizați de mai multe ori că le provoacă neplăceri austriecilor, dar n-au găsit o rezolvare. Așa că Viena a decis să deconecteze toate trenurile companiei maghiare de la rețeaua căilor ferate vest-europene.

Călător: ”Controlorul ne-a spus că ar trebui să ne transferăm în Viena, pentru că trenul merge doar până acolo. I-am arătat semnul care spune că merge la Munchen, dar mi-a arătat și el, pe telefon, că trenul merge doar până la Viena”.

Asta înseamnă că legătura directă dintre Budapesta și Munchen, Linz sau Salzburg nu mai funcționează, iar pasagerii vor fi nevoiți să schimbe garnitura în Viena.

Călător: ”Pe acest fir, peste un milion de pasageri circulă în fiecare an. Bine fac, pentru că (trenul) e mijlocul de transport cel mai prietenos cu mediul atunci când călătorești de-a curmezișul Europei, iar această linie e poarta Ungariei în Europa.”

Unele garnituri care întârzie în drumul spre Austria și Germania pleacă din România, iar în ultimul an au fost înregistrate mai multe incidente, din cauza defecțiunilor de pe calea ferată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Descoperire de 12 milioane de dolari la graniță. Ce au găsit vameșii în șervețelele umede pentru copii
Descoperire de 12 milioane de dolari la graniță. Ce au găsit vameșii în șervețelele umede pentru copii

Ofițerii vamali au descoperit cocaină în valoare de 11,8 milioane de dolari ascunsă într-un transport de șervețele umede pentru copii, la granița dintre SUA și Mexic, potrivit CNN.

Un american a lăsat bacșiș 1000 $ la un restaurant, în semn de mulțumire că a fost deschis pe perioada pandemiei
Un american a lăsat bacșiș 1000 $ la un restaurant, în semn de mulțumire că a fost deschis pe perioada pandemiei

Personalul unui restaurant din New Jersey, SUA, a fost impresionat până la lacrimi de gestul unui client care a lăsat un bacșiș de 1.000 de dolari, scrie CNN.

Reacţia unor turişti veniţi în Sibiu când primesc un desert din cânepă
Reacţia unor turişti veniţi în Sibiu când primesc un desert din cânepă

Conceptul de "Slow Food" nu este unul nou la noi în țară, dar, din păcate, mulți uită să gătească și să savureze mâncarea făcută din ingredinete simple, procurate din propriile gospodării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.