400 de persoane au reușit să iasă din Gaza după ce frontiera cu Egipt a fost deschisă. Mii de oameni încă stau la vamă

×
Codul embed a fost copiat

La aproape 4 săptămâni de când Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere, frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza a fost deschisă miercuri pentru răniți și pentru câțiva palestinieni cu dublă cetățenie.

Jumătate sunt bulgari, austrieci și cehi, nu și români - deocamdată. În total, circa 400 de persoane au reușit să iasă din Gaza, însă mii de oameni încă stau la punctul de trecere a frontierei, în speranța că vor fi primiți și ei în Egipt.

Între timp, publicația Politico scrie, pe surse, că cei de la Casa Albă sunt convinși că zilele premierului Benjamin Netanyahu în fruntea guvernului israelian sunt numărate.

Primele grupuri de palestinieni cu dublă cetățenie au fost lăsați să intre ieri în Egipt pe la trecerea de la Rafah. Între ei și 76 de răniți, duși cu ambulanțele către un spital de campanie, la 10 kilometri de graniță, urmând să fie redirecționați către alte spitale din Egipt.

Potrivit acordului incheiat cu Egiptul, aproximativ 500 de persoane vor primi permisiunea să iasa din Fâșia Gaza în acestă primă etapă. Pe lista dată publicității NU figurează români.

Citește și
atac jabalia, fasia gaza
ONU avertizează că bombardamentele asupra taberei de refugiaţi de la Jabalia "ar putea fi crime de război"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministerul de Externe de la Bucuresti a explicat că, pentru început, a fost permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, cazurile medicale și cetățenii din statele care au comunități reduse în Fâșia Gaza. Dar evacuările vor continua.

Hotărâți să scape din infern, sute de palestinieni, înconjurați de copii și bagaje, așteaptă la singurul punct de frontieră care nu este controlat de Israel.

Palestinian: „Conexiunea a fost întreruptă, internetul și orice comunicații au fost întrerupte. N-am nicio idee dacă trecerea se va deschide din nou, sau nu. Ne punem nădejdea în Dumnezeu și sperăm să ieșim de aici. Ambasada canadiană nu ne-a putut contacta, pentru că nu aveam rețea. Am venit aici sperând, totuși, că putem pleca, să ne salvăm viața.”

În tot acest timp, forțele israeliene încearcă să separe complet nordul și sudul enclavei.

Generalul de brigadă Itzik Cohen, comandantul Diviziei 162 Blindate a Forțelor de Apărare Israelului: „Forțele de apărare au pătruns adânc în Fâșia Gaza și au ajuns până la porțile orașului Gaza. M-am întâlnit cu luptători și comandanți care luptau curajoși umăr la umăr. Își înțeleg perfect misiunea, sunt pregătiți. Dar în aceste zile am pierdut și câțiva prieteni dragi, eroi ai Israelului. Am văzut scânteia în ochii lor. Ne-am angajat cu toții în acest război pentru a prinde mâna celor din Hamas, mâna cu care au ales să ne sugrume.”

Mai exact, 15 dintre soldații Israelului au fost uciși în luptele cu combatanții Hamas, în doar două zile. De la începutul războiului au murit peste 330. Teroriștii Hamas postează pe Telegram videoclipuri prin care se laudă că au reușit și ei să lovească brigăzi de luptă israeliene.

Iar liderii lor promit răzbunarea.

Ismail Haniyeh, liderul Hamas: „Acesta este un război, iar una dintre principalele cazue ale acestui război este Netanyahu, care conduce un grup de dreapta, rasist, fascist și se gândește doar la cum să se salveze pe sine și familia lui de la închisoare. Chiar dacă totul este cu prețul distrugerii întregii regiuni.”

Pe de altă parte, Hamas a anunțat că îi va elibera pe unii dintre ostaticii străini în următoarele zile.

Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor al-Qassam: „Am informat, prin urmare, mediatorii că vom elibera, în zilele următoare, mai mulți străini, în conformitate cu poziția noastră anterior exprimată. Nu vrem și nu avem nevoie să-i ținem în continuare în Gaza.”

Între timp, după ce Israelul a revendicat și bombardamentul masiv de marți din tabăra de refugiați Jabalia, ieri tabăra a fost lovită din nou. ONU și mai mute țări occidentale, printre care și Franța, au declarat că sunt extrem de îngrijorate de de bilanțul negru al bombardamentelor de la Jabalia.

Ben Jamal, directorul Campaniei de solidaritate cu Palestina: „Israelul justifică atacul de la Jabalia prin eliminarea unui comandant Hamas. Ni se cere să acceptăm că Israelul a dezvoltat un nou model de proporționalitate, este acceptabil să ucizi un singur comandant Hamas, odată cu uciderea a mai mult de 120 de civili, inclusiv copii. Așa ceva este inacceptabil. Și singurul răspuns uman la ceea ce se petrece este apelul pentru un armistițiu.”

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Médecins sans frontières: Mai mult de 20.000 de răniţi se află în continuare în Fâșia Gaza
Médecins sans frontières: Mai mult de 20.000 de răniţi se află în continuare în Fâșia Gaza

Mai mult de 20.000 de răniţi se află în continuare în Fâşia Gaza, a anunţat organizaţia Médecins sans frontières (MSF), în pofida primelor evacuări, miercuri, către Egipt, a pacienţilor palestinieni şi a străinilor, scrie AFP.

ONU avertizează că bombardamentele asupra taberei de refugiaţi de la Jabalia
ONU avertizează că bombardamentele asupra taberei de refugiaţi de la Jabalia "ar putea fi crime de război"

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a declarat miercuri că bombardarea de către Israel a taberei de refugiaţi palestinieni de la Jabalia din Fâşia Gaza ar putea constitui crimă de război, transmite AFP.

Hamas afirmă că atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia au ucis peste 195 de persoane
Hamas afirmă că atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia au ucis peste 195 de persoane

Tot mai mulţi străini se pregăteau joi să părăsească Fâşia Gaza asediată, în timp ce guvernul condus de Hamas a declarat că cel puţin 195 de palestinieni au murit în atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia, potrivit Reuters.

Mii de cetățeni străini ar putea părăsi Gaza. Cine a negociat acordul între Israel, Hamas şi Egipt
Mii de cetățeni străini ar putea părăsi Gaza. Cine a negociat acordul între Israel, Hamas şi Egipt

Plecarea palestinienilor răniţi şi a unor cetăţeni străini din Gaza a avut loc în urma unui acord negociat de Qatar între Israel, Hamas şi Egipt, în coordonare cu SUA, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.

„Sperăm să ieșim de aici”. Sute de palestinieni încearcă cu disperare să fugă din calea măcelului declanșat de israelieni
„Sperăm să ieșim de aici”. Sute de palestinieni încearcă cu disperare să fugă din calea măcelului declanșat de israelieni

La aproape patru săptămâni de când Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere, frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza s-a deschis, miercuri, pentru răniți și pentru 300 de palestinieni cu dublă cetățenie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.