Hamas afirmă că atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia au ucis peste 195 de persoane

62398497

Tot mai mulţi străini se pregăteau joi să părăsească Fâşia Gaza asediată, în timp ce guvernul condus de Hamas a declarat că cel puţin 195 de palestinieni au murit în atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia, potrivit Reuters.

Cel puţin 320 de cetăţeni străini de pe o listă iniţială de 500, precum şi zeci de cetăţeni din Gaza grav răniţi, au trecut miercuri în Egipt, în baza unui acord între Israel, Egipt şi Hamas.

Posesorii de paşapoarte din Australia, Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Indonezia, Italia, Japonia, Iordania, Regatul Unit şi Statele Unite au participat la evacuare.

Oficialii de frontieră din Gaza au declarat că punctul de trecere a frontierei se va redeschide joi, astfel încât mai mulţi străini să poată ieşi. O sursă diplomatică a declarat că aproximativ 7.500 de deţinători de paşapoarte străine vor părăsi Gaza în aproximativ două săptămâni.

Insistând asupra unei ofensive împotriva militanţilor Hamas, Israelul a bombardat Gaza pe uscat, pe mare şi pe calea aerului în campania sa de eliminare a Hamas după ravagiile transfrontaliere ale grupului islamist în sudul Israelului la 7 octombrie. Israelul a declarat că Hamas a ucis 1.400 de persoane, majoritatea civili, şi a luat peste 200 de ostatici.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că cel puţin 8.796 de palestinieni din enclava îngustă de coastă, inclusiv 3.648 de copii, au fost ucişi de loviturile israeliene începând cu 7 octombrie.

Explozii au fost auzite în primele ore ale zilei de joi în jurul spitalului al-Quds din oraşul Gaza dens populat, a declarat Semiluna Roşie palestiniană. Autorităţile israeliene au avertizat anterior spitalul să evacueze imediat, ceea ce, potrivit oficialilor ONU, era imposibil fără a pune în pericol pacienţii.

Doi comandanţi Hamas au fost ucişi, afirmă Israelul

Israelul a declarat că atacurile sale de marţi şi miercuri au ucis doi lideri militari Hamas în Jabalia, cea mai mare tabără de refugiaţi din Gaza. Israelul a declarat că gruparea avea centre de comandă şi alte "infrastructuri teroriste sub, în jurul şi în interiorul clădirilor civile, punând în pericol în mod intenţionat civilii din Gaza".

Biroul de presă al Hamas din Gaza a declarat joi că cel puţin 195 de palestinieni au fost ucişi în cele două atacuri israeliene asupra Jabaliei, iar 120 au dispărut sub dărâmături. Cel puţin 777 de persoane au fost rănite, a precizat acesta într-un comunicat.

Miercuri, palestinienii au căutat disperaţi printre dărâmături victimele prinse în capcană. "Este un masacru", a declarat un martor.

Oficialii ONU pentru drepturile omului au declarat că loviturile asupra taberei ar putea fi considerate crimă de război.

„Având în vedere numărul mare de victime civile şi amploarea distrugerilor în urma loviturilor aeriene israeliene asupra taberei de refugiaţi de la Jabalia, avem îngrijorări serioase că acestea sunt atacuri disproporţionate care ar putea fi considerate crime de război", a scris Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului pe site-ul de socializare X.

Armata israeliană a declarat că un soldat a fost ucis miercuri în Gaza. Cincisprezece au fost ucişi marţi.

Pe fondul unor apeluri internaţionale tot mai numeroase pentru o pauză umanitară a ostilităţilor, condiţiile din enclava de la malul mării sunt din ce în ce mai disperate sub asaltul Israelului şi blocada înăsprită. Alimentele, combustibilul, apa potabilă şi medicamentele s-au scumpit.

Dr. Fathi Abu al-Hassan, posesor al unui paşaport american care aştepta să treacă miercuri în Egipt, a descris condiţiile infernale din Gaza, fără apă, hrană sau adăpost.

„Deschidem ochii pe oameni morţi şi închidem ochii pe oameni morţi", a spus el.

Spitalele se luptă, deoarece lipsa combustibilului a forţat închiderea lor, inclusiv a singurului spital de oncologie din Gaza. Israelul a refuzat să permită convoaielor umanitare să aducă combustibil, invocând îngrijorarea că luptătorii Hamas l-ar putea deturna în scopuri militare.

Ashraf Al-Qudra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza, a declarat că principalul generator de energie electrică de la spitalul indonezian nu mai funcţionează din cauza lipsei de combustibil.

Spitalul a trecut la un generator de rezervă, dar nu va mai putea alimenta frigiderele mortuare şi generatoarele de oxigen. "Dacă nu primim combustibil în următoarele câteva zile, vom ajunge inevitabil la un dezastru", a spus el.

Secretarul de stat american Antony Blinken urmează să plece joi pentru a doua sa vizită în Israel în mai puţin de o lună. El intenţionează să se întâlnească vineri cu oficiali israelieni, inclusiv cu premierul Benjamin Netanyahu, pentru a-şi exprima solidaritatea, dar şi pentru a reafirma necesitatea de a minimiza victimele civile palestiniene, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Blinken se va opri, de asemenea, în Iordania, unul dintre puţinele state arabe care au relaţii normalizate cu Israelul. Miercuri, Iordania şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv până când Israelul va pune capăt asaltului asupra Gaza. Israelul a declarat că regretă decizia Iordaniei.

În Iordania, Blinken va sublinia importanţa protejării vieţii civililor şi va reitera angajamentul SUA de a se asigura că palestinienii nu sunt strămutaţi cu forţa din Gaza, o preocupare tot mai mare a lumii arabe, a declarat purtătorul de cuvânt.

El va continua discuţiile conduse de Egipt şi Qatar pentru a asigura eliberarea tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas.

Tot joi, Camera Reprezentanţilor din SUA ar putea adopta, cu sprijinul republicanilor, un proiect de lege care prevede un ajutor de 14,3 miliarde de dolari pentru Israel.

Dar este puţin probabil ca acesta să devină lege, deoarece se confruntă cu o opoziţie puternică în Senatul controlat de democraţi, iar Casa Albă a ameninţat cu un veto. Preşedintele Joe Biden doreşte un proiect de lege de 106 miliarde de dolari care să finanţeze Ucraina, securitatea frontierelor şi ajutorul umanitar, precum şi bani pentru Israel.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Rusia a lansat cel mai amplu atac de la începutul anului. Peste 100 de localități din Ucraina, bombardate

Ucraina a anunţat miercuri că Rusia a bombardat peste o sută de localităţi în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai amplu bombardament în cadrul unui singur atac de la începutul anului, care s-a soldat cu cel puţin patru morţi, relatează AFP.

Ruşii din estul Ucrainei condamnă la închisoare pe viaţă un soldat ucrainean, acuzat că a ucis civili la Mariupol

Autorităţile ruse de ocupaţie din estul Ucrainei au condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă un soldat ucrainean acuzat de uciderea unor civili în perioada februarie-aprilie 2022 la Mariupol.

 

Mii de cetățeni străini ar putea părăsi Gaza. Cine a negociat acordul între Israel, Hamas şi Egipt

Plecarea palestinienilor răniţi şi a unor cetăţeni străini din Gaza a avut loc în urma unui acord negociat de Qatar între Israel, Hamas şi Egipt, în coordonare cu SUA, potrivit unor surse familiare cu discuţiile.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.