Facebook a fost amendată cu 3,6 milioane de euro în Ungaria. Care a fost motivul

facebook
Pro TV

Oficiul Concurenţei din Ungaria (GVH) a amendat vineri reţeaua de socializare Facebook cu 1,2 miliarde de forinţi (3,6 milioane de euro), transmite MTI.

Este cea mai mare amendă impusă vreodată într-un caz legat de protecţia consumatorilor, a precizat Oficiul Concurenţei din Ungaria, scrie Agerpres.

GVH a descoperit că Facebook Irlanda a încălcat legea când şi-a făcut reclamă pe site, spunând că serviciilor sale sunt gratuite.

Clienţii nu trebuie să plătească pentru folosirea serviciilor, dar ei generează profit afacerii prin activităţile lor de utilizatori şi prin publicarea datelor lor, plătind, de fapt, pentru servicii, a apreciat Oficiul Concurenţei din Ungaria.

Instituţia informează că decizii similare au fost luate în SUA şi Europa şi a ţinut cont că Facebook, presat de Comisia Europeană şi de autorităţile pentru protecţia consumatorilor din statele membre UE, şi-a actualizat serviciile şi condiţiile pentru utilizatori în aprilie 2019.

Citește și
1 Decembrie - Dana Muntean
Dana, românca de la Facebook care schimbă lumea de la Londra. Impresia șefilor ei despre români
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În iulie, Agenţia de Protecţie a Consumatorilor Americani a aplicat o amendă record de 5 miliarde de dolari pentru Facebook pentru că şi-ar fi "înşelat" utilizatorii cu privire la controlul asupra vieţii lor private, în special în cursul unei scurgeri masive de date personale către firma britanică Cambridge Analytica, implicată în campania prezidenţială a lui Donald Trump şi în cea pentru Brexit, în Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Indiciile de pe Facebook care îi atrag pe hoți. Cum pot fi evitate furturile din apartamente
Indiciile de pe Facebook care îi atrag pe hoți. Cum pot fi evitate furturile din apartamente

Atenție ce povestiți pe Facebook despre planurile dumneavoastră de vacanță. Hoții abia așteaptă să capete câteva indicii, ca să știe unde să dea lovitura.

Dana, românca de la Facebook care schimbă lumea de la Londra. Impresia șefilor ei despre români
Dana, românca de la Facebook care schimbă lumea de la Londra. Impresia șefilor ei despre români

“Toată lumea se bucură atunci când un român ajunge la Facebook. Ne adaptăm foarte repede. Șefii și colegii nostri sunt uimiți de cât suntem de descurcăreți, de muncitori și de creativi."

Facebook are din nou probleme, într-o zi extrem de importantă pentru americani
Facebook are din nou probleme, într-o zi extrem de importantă pentru americani

Facebook încearcă joi să rezolve problemele care împiedică de mai multe ore numeroşi utilizatori să folosească corect site-ul său de socializare şi platformele Messenger, Instagram şi WhatsApp, relatează AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.