Ce presupune implantul dentar şi care sunt cele mai bune metode pentru pacient

×
Codul embed a fost copiat

Sinusul maxilar este o formaţiune anatomică, ce se găseşte în arcada de sus. În timp ce în partea inferioară întâlnim o altă formaţiune numită nerv alveolar.

Cele două trebuie conservate la orice intervenţie în cavitatea orală. Astfel încât pacientul să fie ulterior perfect functional. 

Doctor Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: "Sunt pacienţi care au dinţi nerecuperabili, foarte cariaţi sau afectaţi în urma unor accidente".

Lucrarea fixa e provizorie, dar permite pacientului să mănânce şi să vorbească normal. Dapa ce implanturile se integrează în os, adică după 4 luni, se fixează lucrarea definitivă.

Lucrarea provizorie are doar 10 dinţi. Ca să nu forţeze implanturile. Lucrarea fixa va avea, ulterior, 12 dinţi. Aşa cum e fiziologic.

Citește și
caz dentist fals
Fals stomatolog în Prahova. A scos dinți, a făcut implanturi, dar oamenii sunt mulțumiți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe osul inferior, mandibula, toţi dinţii fixi se pot insera pe doar 4 implanturi.

Dacă oasele de susţinere au o grosime suficientă pentru a suporta implanturile, nu e necesară adiţia de os.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Servicii stomatologice gratuite pentru persoane asistate social. Medicii fac voluntariat
Servicii stomatologice gratuite pentru persoane asistate social. Medicii fac voluntariat

Un centru stomatologic pentru persoanele asistate social a fost deschis luni, la Galaţi.

Fals stomatolog în Prahova. A scos dinți, a făcut implanturi, dar oamenii sunt mulțumiți
Fals stomatolog în Prahova. A scos dinți, a făcut implanturi, dar oamenii sunt mulțumiți

Poliţiştii şi procurorii din Prahova s-au autosesizat şi fac verificări în cazul unui posibil fals stomatolog, care profesează la Vălenii de Munte.

Explicaţiile bărbatului acuzat că se dădea drept dentist. De ce avea un cabinet în casă
Explicaţiile bărbatului acuzat că se dădea drept dentist. De ce avea un cabinet în casă

Bărbatul de 50 de ani din Ilfov, acuzat că s-a dat drept medic dentist și ar fi efectuat mai multe intervenții, va fi cercetat în libertate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.