Tendința de a trăi în armonie cu natura ia avânt în România. Beneficiile legumelor și fructelor mâncate la timpul lor

×
Codul embed a fost copiat

Întreaga lume sărbătorește astăzi ''Ziua Mediului''. Este un prilej numai bun să fim mai atenți la schimbările prin care trece planeta noastră. Și poate fi, totodată, momentu, în care decidem să fim ceva mai responsabili față de natură.

Și ProTV se alătură, companiilor de pe toate meridianele… și lansează luni campania ''PRO-Săptămâna Verde''. Până în weekend, inclusiv, vă prezentăm reportaje cu idei și sfaturi despre cum putem, sa utilizăm chibzuit resursele.

În încercarea de a salva planeta pentru generațiile viitoare la nivel mondial, și inclusiv în România ia avânt tendința de a trăi în armonie cu natura.

Autoritățile finanțează tot mai mult afacerile locale, iar noi am putea face diferența dacă am începe să mâncăm legumele și fructele la timpul lor așa, cum făceau bunicii noștri.

Încă de la primele ore ale zilei serele familiei Arva, din Moara Mocanului, Argeș, prind viață. Este sezonul castraveților și roșiilor românești și cum plantele sunt pline de rod, a venit timpul recoltatului. Mare parte din marfă ajunge direct în depozitul unui supermarket online.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Angela Arva, agricultor: ”Recoltăm și ambalăm în aceeași zi. Deci la ora 8, să spunem, sunt în depozit, și în aceeași zi pot pleca către clienți. Cred că pot face livrare într-o oră, două ore. Deci până la prânz clientul ar putea primi deja roșia recoltată cu câteva ore înainte”.

Este fix ceea ce se numește "lanțul scurt de aprovizionare". Între serele familiei Arva și depozitul magazinului partener, de pildă, sunt doar 100 de kilometri, adică maximum o oră și jumătate de mers cu mașina. Avantajele sunt multiple. În primul rând, fructele și legumele sunt proaspete când ajung în casele cumpărătorilor. Castraveții, roșiile ori ardeii, îşi păstrează prospețimea 3, 4 zile. Și prețul pentru astfel de produse locale ar trebui să fie mai mic.

Ciprian Tănăsescu: ”Cu cât distanța de transport e mai mare, cu atât este nevoie de hibrizi care să reziste la transport și asta în dauna gustului”.

Produsele locale, cultivate cât mai aproape de clienți, au și o amprentă mai mică de carbon.

Mihai Stoica, directorul executiv al Asociației 2Celsius: ”Nu vorbim numai de dioxid de carbon. Vorbim de dioxid de sulf, monoxid de carbon, de particule în suspensie, de diferite mărimi, de funingine. Și toate acestea au loc în urma transportului mărfurilor în orașe cu furgonete sau camioane”.

O problemă pentru mediu o reprezintă și importurile de alimente care au luat un avânt neașteptat. Ne-am învățat să avem orice tip de fructe și legume indiferent de luna din an. Iar comercianții s-au adaptat și le aduc de peste mări și țări. Din mai și până în octombrie, merg în Africa de Sud, iar în restul anului, se mută în America de Sud.

Sunt două variante de transport. Vapoarele cargo ar fi varianta ieftină. Sunt mari și suportă sute de mii de tone odată. Costul pentru mediu este însă mare. Aceste vase emit cantități uriașe de dioxid de sulf în atmosferă și au început să creeze deja probleme de sănătate pentru comunitățile care locuiesc pe lângă porturi.

Cealaltă modalitate de transport este avionul. Costurile cresc în acest caz. Cantitățile transportate într-un singur zbor sunt mici și drept urmare prețul la raft pentru marfa adusă așa este mai mare.

Adi Racoviţă, reprezentantul unei firma care importă legume/fructe: ”Pentru mare parte a produselor din categoria fructelor exotice transportul se face cu avionul și doar o mică parte rutier. Încercăm să aducem aceste produse doar la precomandă pentru ca depozitarea lor să fie pe termen cât mai scurt posibil. Până ajung la raft nu durează mai mult de 5, 6 zile, chiar dacă discutăm de Peru, Chille sau Africa de Sud.

Soluția ar putea fi la fiecare dintre noi. Am putea încerca să mâncăm fructele și legumele atunci când este timpul lor. Și avem de unde alege. România are şi climă și sol pentru legumicultură, iar fermierii noștri pot cultiva local peste 70 de specii diferite. În plus, și restaurantele caută să se aprovizioneze de aici și își fac meniurile în funcție de ce legume ies în fiecare anotimp.

Alexandru Dumitru, bucătar: ”Clar este un trend benefic și ascendent, de a fi mai sustenabil și de a te gospodări mai bine. Așa cum făceau și bunicii noștri pe timpuri”.

Am putea încerca să renunțăm pe cât posibil la carne, un sector care poluează mult. Aproape toate restaurantele au în meniu și preparate vegetariene.

Alexandru Dumitru, bucătar: ”Legumele îmi oferă o plajă mai mare de creativitate. Poți să te joci mult mai mult cu textură, gust. La o bucată de carne nu prea ai ce să îi faci”.

Fermele de animale crescute intensiv pentru carne poluează mai mult decât toate mașinile la un loc, arată un raport Greenpeace.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”. Ce se va întâmpla cu facturile
„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”. Ce se va întâmpla cu facturile

„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”, iar prețul energiei solare a scăzut de 5000 de ori de când a fost inventată, a declarat la Pro Verde, Corina Murafa, membru al Comitetului Economic și Social European.

Bucureștiul este „poluat agresiv” șase luni pe an. Motivul mai puțin cunoscut pentru care aerul devine greu de respirat
Bucureștiul este „poluat agresiv” șase luni pe an. Motivul mai puțin cunoscut pentru care aerul devine greu de respirat

29.000 de români mor anual din cauza poluării, potrivit statisticilor europene, iar Bucureștiul este pe locul întâi în ceea ce privește costurile medicale și sociale asociate poluării.

Concertele Coldplay de la București vor fi sustenabile. Publicul va produce energie dansând pe o podea cinetică
Concertele Coldplay de la București vor fi sustenabile. Publicul va produce energie dansând pe o podea cinetică

Concertele Coldplay de la București – poate cele mai așteptate din vara anului 2024 - vor fi sustenabile, iar amprenta de carbon va fi redusă la jumătate față de ultimul turneu al trupei, de acum opt ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.