Studiu canadian: Masca de protecție nu determină o scădere a oxigenului în sânge

masca de protectie

Portul măștii de protecție nu determină intrarea unei cantități mai mici de oxigen în corp, este rezultatul unui nou studiu prin care se demonstrează că masca de protecție nu are nicio influență nefastă asupra organismului.

Este doar un mit, alimentat de teoriile conspiraționiste, demonstrează încă o dată oamenii de știință, de această dată de la Universitatea McMaster din Canada.

Cercetătorii au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi - cu vârsta medie de 76,5 ani - oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.

Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge.

"Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja", a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. "Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Citește și
masca de protectie
Studiu: Oamenii sunt predispuşi să încalce regulile care îi protejează de Covid în familie sau între prieteni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. "Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă", a spus Glatt. "Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează", a precizat specialistul.

Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale.

Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.

Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior - 96,5%, respectiv, 96,3%.

Constatările au fost publicate online în Journal of the American Medical Association.

"Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase", a spus Chan.

Studiul nu a fost însă de amploare și nici nu a acoperit toate aspectele

 

Însă, Chan a admis că acest studiu a fost unul restrâns şi a avut limitări. De exemplu, au fost excluse persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare, care le-ar putea provoca probleme de respiraţie chiar şi în repaus. Cercetarea s-a concentrat însă asupra adulţilor mai în vârstă, care probabil ar fi mai vulnerabili la orice scădere a nivelului de oxigen în urma purtării măştii, a notat Chan. Cu toate acestea, nu au apărut probleme.

"Acesta este doar un studiu restrâns", a spus Chan, "dar sper că va oferi oamenilor o oarecare garanţie".

O întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. "Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască", a spus el.


Studiul și-a dorit să contrazică afirmații precum că măştile reduc aportul de oxigen, provoacă "intoxicaţie" cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar.
În acelaşi timp, autorităţile sanitare - inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association - au emis informaţii care demistifică aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă, mai ales pe rețelele sociale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele care refuză să poarte masca de protecție
Ce au descoperit cercetătorii la persoanele care refuză să poarte masca de protecție

Persoanele care refuză să poarte masca de protecție și să respecte măsurile sanitare ar putea suferi de tulburări de personalitate antisocială, arată un nou studiu al cercetătorilor din Brazilia, potrivit Independent.

Studiu: Oamenii sunt predispuşi să încalce regulile care îi protejează de Covid în familie sau între prieteni
Studiu: Oamenii sunt predispuşi să încalce regulile care îi protejează de Covid în familie sau între prieteni

Un studiu recent realizat de psihologi din Europa a scos la iveală faptul că de multe ori suntem predispuși să renunțăm la masca de protecție sau la distanță în preajma celor apropiați.

Controale la măști în piața Obor. Explicațiile aberante ale cetățenilor care încalcă legea
Controale la măști în piața Obor. Explicațiile aberante ale cetățenilor care încalcă legea

"Purtaţi masca de protecţie, pe nas şi pe gură", le cer autorităţile şi specialiştii românilor. Poate sună ca o placă, însă este mare nevoie ca informația să fie repetată, în special în situația de acum.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.