Situația refugiaților din Ucraina. România are în grijă 18.000 de copii ucraineni

refugiati

Situația refugiaților din Ucraina. 118.461 refugiati au intrat pe teritoriul României, până la ora 8 iar 70.026 dintre aceștia au iesit din țară.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Au rămas 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total de refugiați ajunși la noi, a precizat premierul Ciucă.

1070 de cetățeni ucraineni au solicitat azil, dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azil. Din cifra totală de cetățeni ucraineni care au decis sa rămână, 18.000 aproximativ, sunt minori, a spus prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„De aceea, am identificat soluții care se vor concretiza în masuri pentru a putea astfel acorda atenția cuvenită acestor minori, este foarte important ca activitatea de la nivelul Guvernului să fie coordonată cu cea a autorităților locale, în legătură cu Ambasada Ucrainei la București, ca să avem datele cu privire la prezența pe teritoriul României a cetățenilor ucraineni” a declarat Ciucă, miercuri.

Citește și
Marea Neagră
Mai mulți marinari ucraineni au cerut statut de refugiat, după ce au reușit să scape de posibile blocade rusești
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premierul a precizat că au fost activate mecanismele UE pentru fondurile pentru migrație și fondurile pentru protecție civilă, prin demersuri inițiate la niveluil MAI și Secretariatului General al Guvernului.

Nicolae Ciucă a mai spus că alte țări UE s-au arătat gata să sprijine România material și logistic, precum și cu personal care să gestioneze mai bine fluxurile de refugiați.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Peste 10.000 de persoane au trecut, până acum, prin vama Sighet
Peste 10.000 de persoane au trecut, până acum, prin vama Sighet

Până acum prin vama Sighet au trecut peste 10 mii de persoane. Autoritățile se așteaptă la un număr mult mai mare de oameni în zilele ce urmează.

Mai mulți marinari ucraineni au cerut statut de refugiat, după ce au reușit să scape de posibile blocade rusești
Mai mulți marinari ucraineni au cerut statut de refugiat, după ce au reușit să scape de posibile blocade rusești

Nenorocirea din Ucraina agită și apele Mării Negre. Doar în ultimele ore, mai mulți marinari ucraineni aflați pe 5 nave au cerut statut de refugiat, după ce ar fi reușit să scape din fața unei posibile blocade rusești, în largul coastelor Odessei.

Chiar și copiii au venit să ajute în Vama Siret. Povestea lui Ianis, micul voluntar care muncește după școală până noaptea
Chiar și copiii au venit să ajute în Vama Siret. Povestea lui Ianis, micul voluntar care muncește după școală până noaptea

Și Vama Siret este aglomerată de refugiații din ţara vecină. Ca peste tot, și aici vremea care s-a înrăutățit.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.