RAR a amendat cu un milion de lei service-urile auto, pentru nereguli descoperite în urma controalelor din ultimele trei luni

rar
Getty

Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii Registrul Auto Român (RAR) în ultimele 3 luni, iar sancţiunile au depăşit un milion de lei.

Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activităţi de reparaţii auto, însă o fac în afara legii şi în condiţii care nu pot garanta siguranţa lucrărilor de reparaţie. Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acţiuni complexe. Sancţiunile au depăşit un milion de lei”, anunţă RAR.
 

Inspectorii RAR au găsit neconformităţi legate de:

- efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizaţie tehnică;

- efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii (una dintre condiţiile legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a autovehiculului, ulterior intervenţiei asupra unui autovehicul);

- păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare;
prestatorii de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.

Citește și
mecanic auto
Câți bani câștigă un mecanic auto începător, care tocmai a terminat un liceu tehnologic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

RAR atrage atenţia că reparaţiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică. Dacă alegeţi să vă reparaţi maşina pe principiul “ieftin şi rapid”, într-o unitate improvizată, reţineţi că nu aveţi cum să verificaţi calitatea reparaţiilor făcute, dar vă scad şi şansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor”, spun reprezentanţii RAR.

Controalele RAR au rolul de a stabili o stare de normalitate şi legalitate în sfera serviciilor oferite posesorilor de autovehicule şi de a-i încuraja să intre în legalitate pe cei care desfăşoară activităţi de reparaţii în mod neautorizat, spun aceştia.

Evitaţi să mergeţi pe recomandarea unui prieten când vreţi să vă reparaţi maşina. Verificaţi cu prioritate ca service-ul să fie autorizat. In caz contrar, riscaţi să primiţi o pseudoreparaţie care poate fi un real pericol pentru securitatea voastră în trafic. Intervenţiile în sisteme de siguranţă ale autovehiculului sunt complexe şi necesită obligatoriu piese şi componente omologate”, afirmă Mihai Dogărescu, şef Departament Supraveghere Piaţă – RAR.

De asemenea, Registrul Auto Român recomandă ca achiziţiile de componente auto din mediul online să se facă din surse sigure iar piesele să fie omologate.

Vânzătorul trebuie să ofere garanţie pentru produsele comercializate. Conform reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, evident fără ca acestea să prezinte urme de uzură.

Lista service-urilor autorizate, dar şi categoria de lucrări pentru care este autorizat atelierul respectiv se regăseşte pe site-ul Registrului Auto Român https://www.rarom.ro/?page_id=889.

Mare atenție unde vă reparați mașina! Puteți ajunge să schimbați piese care nu erau stricate

Mare atenție unde vă reparați mașina! Alegeți-vă cu grijă mecanicii, dacă nu vreți ca autoturismul dumneavoastră să intre pe mâna unora care mai mult strică decât repară.

Inspectorul Pro” vă arată unde poate duce criza de personal și lipsa de profesionalism din orice domeniu, iar asta nu este tot! În România un service din două funcționează ilegal. Așa că asigurați-vă înainte ca locul în care vă duceți autovehiculul este autorizat de Registrul Auto Român.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Urmărire ca în filme în Iași. Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor și a pornit într-o goană de 15 kilometri
Urmărire ca în filme în Iași. Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor și a pornit într-o goană de 15 kilometri

Urmărire ca în filme pe străzile Iașiului. Un șofer care a șicanat în trafic un alt conducător auto, accidentându-l în cele din urmă nu a oprit la semnalele polițiștilor și a pornit într-o goană de 15 kilometri până într-o comună de lângă oraș.

Câți bani câștigă un mecanic auto începător, care tocmai a terminat un liceu tehnologic
Câți bani câștigă un mecanic auto începător, care tocmai a terminat un liceu tehnologic

În timp ce pentru un meșter bun trebuie să aștepți cu săptămânile, iar ospătarii învață din mers cum să se poarte cu clienții, directorii școlilor profesionale se zbat să atragă elevi.  

România, o țară atractivă pentru investitorii străini. Sectorul auto, de agricultură și IT, principalele zone de interes
România, o țară atractivă pentru investitorii străini. Sectorul auto, de agricultură și IT, principalele zone de interes

România rămâne o țară atractivă pentru investitorii străini, iar anul trecut am atins chiar un vârf. Străinii sunt interesați de sectorul auto, de agricultură și de IT.

iLikeIT. Cât de aproape suntem de a avea mașini complet autonome pe șosele
iLikeIT. Cât de aproape suntem de a avea mașini complet autonome pe șosele

Poate cea mai mare revoluție din industria auto de la baterii încoace: tehnologia pentru conducere autonomă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.