Dezastru în București după prima ninsoare serioasă. Un autobuz STB a fost împins de trecători

×
Codul embed a fost copiat

Ninsoarea şi viscolul au măturat inclusiv Bucureştiul şi au lăsat în urmă un peisaj mai degrabă dezolant decât unul feeric.

Peste 100 de copaci au fost seceraţi de-a valma cu semafoare, bucăţi de acoperiş şi panouri publicitare. Pompierii care au muncit toată noaptea, au intervenit în peste 170 de situaţii de urgenţă.

Pe lumină, locuitorii au dat piept cu realitatea. Mulţi s-au călcat în picioare ca să prindă metrolul, iar prin intersecţii au făcut salturi riscante pentru că acolo unde s-au topit troienele, s-au format bălți uriaşe.

Vântul a început să sufle cu furie miercuri seară, după ora 17, când codul portocaliu a intrat în vigoare. Mai târziu a început şi ninsoarea, prima din acest an, însă poezia nu a durat prea mult. Din cauza viscolului peste 100 de copaci au căzut pe trotuare, străzi ori maşini parcate.

Vântul, care a avut peste 70 km pe oră la rafală, a smuls acoperişuri, panouri publicitare, stâlpi şi semafoare.

Citește și
viscol
Starea drumurilor din ţară. Toate șoselele din județul Tulcea sunt închise
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De dimineaţă, stratul de zăpadă depăşea pe unele străzi 30 de centimetri. Au apărut, inevitabil, blocajele în trafic.

A fost un chin şi pentru pietoni.

Până la ora 9 dimineaţa, trotuarele nu au fost curăţate deloc. Singurii care şi-au deszăpezit au fost proprietarii magazinelor. În schimb, pietonii circulă cu dificultate, mai ales ca zăpada a îngheţat, iar pe jos a devenit alunecos.

Temperatura a crescut treptat, zăpada s-a topit repede, iar în intersecţii s-au format bălți imense. Oamenilor le-a fost greu să le ocolească ori să traverseze.

Prin zăpadă, prin apă sau prin fața maşinilor. Acestea sunt alegerile pe care pietonii din Bucureşti sunt obligaţi să le facă atunci când traversează strada.

Mulţi au ales metroul, dar s-au trezit într-o uriaşă aglomeraţie.

Tramavaiele 1 şi 41 au fost şi ele blocate joi dimineaţă. Iar într-o fotografie postată pe Facebook se vede cum mai mulţi oameni împing un autobuz STB rămas în zăpadă.

Asociaţiile pentru protecţia mediului avertizează că zăpada murdară de pe străzi reprezintă un pericol pentru sănătate.

Dan Trifu, președintele Eco-Civica: "Tot ce înseamnă încărcarea asta atmosferică, carbon, compuşi organici volativi spălaţi, sulf, azot, plumb, ce se regăsesc în cantităţi mari în această zăpadă, trebuie să fie dusă în locuri speciale indicate de Apă Nova, pentru a fi aruncate în canalizare. Trebuie să avem grijă ca această zăpadă să nu fie aruncată în Dâmboviţa sau în Colentina."

Deocamdată, Bucureştiul a scăpat de codurile de vreme rea, însă se lasă gerul. Spre sfârşitul săptămânii se vor înregistra minus 10 grade în zori.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Imagini apocaliptice pe șosele. Sute de șoferi au rămas blocați din cauza viscolului
Imagini apocaliptice pe șosele. Sute de șoferi au rămas blocați din cauza viscolului

Primul episod de vreme cu adevărat severă din această iarnă a colorat în roşu harta a 9 judeţe, iar în alte părţi meteorologii au emis coduri protocalii şi galbene.

Starea drumurilor din ţară. Toate șoselele din județul Tulcea sunt închise
Starea drumurilor din ţară. Toate șoselele din județul Tulcea sunt închise

Circulaţia rutieră este închisă pe autostrada A2, între Lehliu şi Feteşti, precum şi pe alte opt drumuri naţionale, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.