Cât costă, de fapt, ouăle românești. Prețul final este stabilit de supermarket-uri

×
Codul embed a fost copiat

De Paște, când avem record de consum, ar trebui să găsim ouă mai ieftine la raft. Fermierii români spun că de la ei oul pleacă și cu 40 de bani.  

Datele Comisiei Europene arată că prețul este în scădere, în medie, cu 15 procente în majoritatea țărilor datorită furajelor care s-au ieftinit. Prețul final este însă stabilit de magazine.

Prețul ouălor este în scădere deja de câteva săptămâni. La poarta fermei, ouăle costă între 40 și 60 de bani bucata, asta după ce anul trecut au avut cel mai ridicat preț din ultimul deceniu, după cum arată datele Comisiei Europene.

Scăderea are legătură cu furajele cu care sunt hrănite găinile, spun fermierii, și asta pentru că 80% din prețul unui ou depinde de ele. Un kilogram de grâu sau porumb a ajuns să coste și 50 de bani, așa că agricultorii au coborât prețul și dau asigurări că ouăle vor fi mai ieftine de Paște.

Florin Panfile, reprezentantul unei fabrici de prelucrare ouă: „Consumatorul va putea să achiziționeze ouă din magazine la 0,65 - 0,7 bani. Pe acolo va fi o medie. Ceea ce este un lucru foarte bun pentru că dacă vom cumpăra un ou din piața agroalimentară, în momentul de față, acolo o să îl găsiți la 1,2, din datele pe care noi le-am colectat la începutul acestei săptămâni”.

Citește și
vanatoare oua
Vânătoare de ouă la Basilica-Maria Radna din Arad. Zeci de copii s-au întrecut pentru a descoperi cât mai multe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La unii comercianți, totuși, vestea ieftinirii nu a ajuns pentru că un cofraj cu 10 ouă costă și 13 lei. Cu toate că, spre deosebire de alte alimente, în drumul lor spre consumator, ouăle trec prin mai puține mâini.

Traseul unui ou este relativ scurt. Din cuibarul găinii el ajunge în astfel de fabrici de procesare unde este sortat, marcat și ambalat. Odată pregătite pentru livrare, cutiile sunt trimise direct către magazine. Așadar nu mai vorbim și despre intermediari pe acest lanț.

Cu alte cuvinte, în cazul acestor produse, adaos își pun doar fermierii și magazinele. Uneori intră pe lanț și transportatorii, dacă fabricile nu au propriul lanț de distribuție.

Leonard Stafie, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România: Din punctul meu de vedere și al crescătorilor, cei mai mulți bani îi fac, ca întotdeauna, retailerii. Nu îi fac nici transportatorii, nici producătorii. Supermarket-urile au o formulă de calcul foarte interesantă, după cum știți. Ei nu merg pe adaos comercial de 20%, 10%, 15%. Ei merg pe marjă de profit”.

Datele arată că mâncăm în jur de 90 de milioane de ouă pe lună, însă, în perioada sărbătorilor, cum ar fi Paște sau Crăciun, consumul depășește 150 de milioane de bucăți. Vestea bună este că găsim de cumpărat ouă românești din belșug. Sectorul avicol este printre puținele sectoare în care ne asigurăm singuri consumul și nu depindem deloc de importuri.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Târgurile de Paște din țară își vor deschide porțile. Autoritățile locale au cheltuit sume uriașe pe decorațiuni
Târgurile de Paște din țară își vor deschide porțile. Autoritățile locale au cheltuit sume uriașe pe decorațiuni

Iepuri uriași, ouă colorate, lumini în formă de fluturi și chiar Albă ca Zăpada și cei șapte pitici - sunt decorațiuni care se instalează în această perioadă în orașele mari din toată țara.

Vânătoare de ouă la Basilica-Maria Radna din Arad. Zeci de copii s-au întrecut pentru a descoperi cât mai multe
Vânătoare de ouă la Basilica-Maria Radna din Arad. Zeci de copii s-au întrecut pentru a descoperi cât mai multe

Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei de Paște la Basilica-Maria Radna din Arad a fost vânătoarea de ouă. Zeci de copii veniți din toată zona Banatului și-au arătat iscusința în a descoperi cât mai multe.

Paștele catolic 2024 - ce țări sărbătoresc și ce tradiții au. De la crucificări reale până la omleta din 5.000 de ouă
Paștele catolic 2024 - ce țări sărbătoresc și ce tradiții au. De la crucificări reale până la omleta din 5.000 de ouă

Duminica Paștelui este sărbătorită în prima duminică după luna plină eclesiastică care apare aproape de 21 martie, dar calculele pot varia.  

Cât au ajuns să coste cumpărăturile de bază pentru Paștele Catolic. Produsele s-au scumpit față de anul trecut
Cât au ajuns să coste cumpărăturile de bază pentru Paștele Catolic. Produsele s-au scumpit față de anul trecut

Se apropie Paștele Catolic, iar sărbătoarea vine și cu o cheltuială serioasă. De la carnea de miel și până la ouă, brânza pentru pască, ori verdețuri, toate costă mai mult față de anul trecut.

Aproximativ 250 de tractoare, adunate în fața Consiliului European, în semn de protest. Fermierii au aruncat cu ouă
Aproximativ 250 de tractoare, adunate în fața Consiliului European, în semn de protest. Fermierii au aruncat cu ouă

Fermierii belgieni au ieșit din nou în stradă. Pentru a treia oară, de la începutul anului, s-au strâns în fața Consiliului European.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.