Augustin Lazăr anunţă că îşi depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general

Augustin Lazăr
Agerpres

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, anunţă că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul Justiţiei pentru selectarea viitorului procuror general.

”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, aduce la cunoştinţa publicului faptul că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul justiţiei pentru selectarea procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019”, a transmis, luni Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată prcizează că obţinerea unui nou mandat ”ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Continuarea exercitării funcţiei de procuror general este utilă şi din perspectiva dezvoltării cooperării judiciare internaţionale în contextul racordării internaţionale la sistemul de valori judiciare europene. În acest sens, reamintim obligaţia respectării angajamentelor ce decurg din exercitarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul de presă, potrivit News.ro.

Potrivit documentului, în cursul lunii octombrie 2018, la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali şi Şefilor Procuraturilor Statelor membre ale Uniunii Europene, Ministerului Public din România i s-au încredinţat prerogativele organizării celei de-a 14-a întâlniri a Forumului, alături de Finlanda. Manifestarea va reprezenta primul eveniment judiciar organizat de Ministerul Public din România cu impact pentru toate procuraturile din Uniunea Europeană, având un rol esenţial în stabilirea agendei şi a temelor care vor fi dezbătute.

Citește și
Tudorel Toader si Augustin Lazar
Război total Toader - Lazăr: "Vom ataca la CCR OUG pe legile justiției"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, în perioada următoare Ministerul Public va co-organiza mai multe evenimente internaţionale. Astfel, în cursul lunii aprilie 2019, Ministerul Public din România, în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Procurorilor Francofoni (AIPPF) şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), va organiza la Bucureşti o conferinţă regională având ca tematică independenţa procurorilor, respectiv protecţia prin mijloacele dreptului penal a patrimoniului cultural naţional.

Totodată, pe 23 mai 2019, sub egida Eurojust, la Haga, în Olanda, va fi organizată cea de-a 4-a Zi împotriva impunităţii cu privire la infracţiunile de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Ziua Împotriva Impunităţii se organizează anual, începând din 2016, pe 23 mai, fiind prezidată de statul care asigură preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la momentul respectiv, fiind organizată în cooperare cu Reţeaua Europeană de cercetare a genocidului, crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii.

Scopul acestei manifestări este acela de a promova cercetarea de către statele membre, la nivel naţional, a genocidului, crimelor de război şi crimelor împotriva umanităţii, de a recunoaşte eforturile făcute în acest scop de a reafirma angajamentul global al Uniunii Europene de a continua lupta împotriva impunităţii faţă de aceste crime.

”În următorii ani trebuie continuată activitatea de implementare a programelor cu finanţare externă semnate şi coordonate de procurorul general, programe care reprezintă cea mai mare investiţie financiară în infrastructura informatică a Ministerul Public şi în formarea profesională”, a mai transmis Parchetul General care a exemplificat proiectele la care se face referire.

Augustin Lazăr transmite c depunerea candidaturii ”răspunde aşteptărilor colegilor procurori care consideră că în această perioadă, cu multiple provocări pentru sistemul judiciar, trebuie asigurată stabilitatea la nivelul managementului Ministerului Public în special în privinţa promovării valorilor europene, inclusiv prin dialog, cooperare loială şi respect reciproc cu celelalte puteri ale statului”.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declanşat, joi, procedura de selecţie pentru noul procuror general, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Lazăr în acest post expiră la sfârşitul lunii aprilie. Candidaturile pot fi depuse până la 28 martie, ora 17:30, procedura de selecţie urmând să se încheie în 5 aprilie.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că viitorul procuror general trebuie să fie cineva cu abilităţi manageriale, "care cunoaşte sistemul cu bunele şi cu mai puţin bunele lui, care are capacitatea de a-l reforma acolo unde este nevoie".

Mai presus de acestea, însă, spune Toader, trebuie să aibă "multă bună credinţă" şi ataşament faţă de oameni.

În toamna anului 2018, Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr, demers contestat în instanţă de procurorul general.

În 27 decembrie, Tudorel Toader a anunţat că i-a trimis din nou preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocarea din funcţie a procurorului general, însă şeful statului a spus în repetate rânduri că nu va da curs acesteia. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prioritățile lui Tudorel Toader: modificarea OUG 7 și înlocuirea lui Augustin Lazăr
Prioritățile lui Tudorel Toader: modificarea OUG 7 și înlocuirea lui Augustin Lazăr

Tudorel Toader a declarat joi că a fost elaborată o nouă ordonanţă de urgenţă, care va abroga mai multe prevederi din OUG 7/2019 care fac obiectul protestului magistraţilor, urmând ca vineri să îi prezinte proiectul actului normativ premierului.

Război total Toader - Lazăr:
Război total Toader - Lazăr: "Vom ataca la CCR OUG pe legile justiției"

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat, vineri seară, că Ministerul Public analizează dispoziţiile legale suspecte de neconstituţionalitate în ordonanţa pe legile justiţiei, iar luni va face demersurile pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Toader a venit la Parchetul General, dar nu s-a întâlnit cu Lazăr.
Toader a venit la Parchetul General, dar nu s-a întâlnit cu Lazăr. "Am servit o cafea"

Cererea de revocare făcută de Tudorel Toader în cazul procurorului general Augustin Lazăr a fost respinsă de preşedintele Iohannis, care a susţinut că e "o situaţie penibilă".

Tudorel Toader anunță declanșarea procedurii de numire a unui nou procuror general
Tudorel Toader anunță declanșarea procedurii de numire a unui nou procuror general

Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat, joi, că declanșează procedura de numire a noului procuror general al României, deoarece la sfârșitul lunii aprilie expiră mandatul actualului procuror Augustin Lazăr.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.