Opera Națională din Cluj-Napoca își ridică în acest weekend cortina. În ce condiții se va juca spectacolul

×
Codul embed a fost copiat

Spre deosebire de Bucureşti, sala din Cluj nu va fi plină, ci un un pic mai "aerisită" - adică locurile vor fi ocupate în proporţie de numai 80 %.

Premiera piesei ”Faust” va avea loc sâmbăta aceasta, la Opera Națională din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului pilot lansat de Ministerul Culturii.

La fel ca în Capitală, evenimentul este deschis doar persoanelor vaccinate cu ambele doze împotriva noului coronavirus.

Florin Estefan, director Opera Națională Română din Cluj-Napoca: „Se va putea sta cu mască sau fără mască, rămâne la decizia publicului, iar artiștii de pe scenă vor cânta fără distanțare și fără măști pe perioada concertului, strict pe scenă”.

În cazul în care vor fi spectatori străini sau români vaccinați într-o altă țară, aceștia vor prezenta o dovadă care atestă vaccinarea cu schema completă împotriva virusului COVID-19, emisă de autoritățile țării respective.

Citește și
Concert
Din 1 iunie am putea merge din nou la spectacole și concerte. Ce variante sunt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În sală vor fi primite doar 700 de persoane

 

La Cluj sala nu va fi însă la fel de plină ca în București. La intrare în sală, spectatorii vor prezenta biletul, dar și buletinul, pentru a fi verificați dacă au fost sau nu imunizați cu ambele doze de vaccin.

Sala va fi ocupată în proporție de 70%, adică aproximativ 700 de persoane.

Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca: „Vor fi patru scaune, unul liber, patru scaune, unul liber, tocmai asta a fost decizia, să fie câte patru pentru că vor fi și câte două cupluri sau chiar în familie, iar atunci trebuie să stea împreună”.

Și la Cluj, toți participanții la spectacol vor fi monitorizați de DSP timp de două săptămâni. Biletele pot fi achiziționate exclusiv online.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Spectacole-test pentru românii vaccinaţi. Primul va fi la TNB
Spectacole-test pentru românii vaccinaţi. Primul va fi la TNB

În curând vor avea loc și primele evenimente, la care vor fi primiți doar cei vaccinați. În București, autoritățile pregătesc spectacole pilot, la care sala va putea fi plină cu oameni care să renunțe la mască și la distanță.

Din 1 iunie am putea merge din nou la spectacole și concerte. Ce variante sunt
Din 1 iunie am putea merge din nou la spectacole și concerte. Ce variante sunt

De la 1 iunie am putea merge din nou la spectacole, concerte și festivaluri. Restricțiile nu dispar de tot, masca va rămâne obligatorie, dar adeverința de vaccinare, de exemplu, ar putea deveni principalul bilet la spectacol.

Românii vor putea merge din vară la spectacole, cu anumite condiții. Care sunt acestea
Românii vor putea merge din vară la spectacole, cu anumite condiții. Care sunt acestea

Revenirea la normalitate ar însemna și aducerea pe linia de plutire a unor domenii puternic lovite de pandemie. Oamenii ar putea merge la concerte, la teatru, meciuri și festivaluri în anumite condiții.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.