Cel mai recent album al lui Beyoncé se află în fruntea topului de vânzări „Billboard 200” din SUA

Beyoncé
Instagram: Beyoncé

Cel mai recent album al vedetei americane Beyoncé, "Cowboy Carter" a urcat în fruntea topului de vânzări "Billboard 200" din SUA şi în topul clasamentului pentru genul country, o premieră pentru o artistă de culoare, relatează AFP.

 

Potrivit site-ului Billboard, care urmează să-şi publice clasamentul detaliat luni, acesta este al optulea album din cariera lui Beyoncé care ajunge pe primul loc în vânzări.

Cu echivalentul a 407.000 de exemplare vândute în săptămâna care s-a încheiat pe 4 aprilie, "Cowboy Carter" realizează cea mai bună performanţă din 2024 şi cea mai bună de la lansarea "1989 (Taylor's Version)" al unui alt mega star, Taylor Swift, cu 1,6 milioane albume vândute începând cu 11 noiembrie 2023.

Anunţată pe 11 februarie în plin Super Bowl, finala campionatului american de fotbal, "Cowboy Carter" este un puternic omagiu adus starului mondial al muzicii pop şi R&B cu rădăcini afro-americane în ţară.

În 27 de piese, albumul, al doilea act al trilogiei sale muzicale "Renaissance", pune accentul pe dance, soul şi hip-hop şi a fost foarte apreciat de critici.

Citește și
Beyoncé
Beyonce, schimbare radicală de look. Cum a apărut la premiera unui film
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Beyoncé reia, printre altele clasicul "Jolene" al starului absolut al muzicii country Dolly Parton, precum şi "Blackbird" al formaţiei Beatles, o melodie compusă de Paul McCartney în anii 1960 despre nouă adolescenţi de culoare care au devenit simboluri ale mişcării drepturilor civile.

Starul Beatles a salutat pe site-ul său preluarea, numind-o "o versiune splendidă care întăreşte mesajul privind drepturile civice care m-a inspirat să scriu acest cântec".

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce spun fanii lui Beyoncé despre noul său hit. „De ce sună atât de familiar”
Ce spun fanii lui Beyoncé despre noul său hit. „De ce sună atât de familiar”

Utilizatorii rețelelor de socializare fac comparații între hitul country al lui Beyoncé, "Texas Hold 'Em", și tema muzicală a serialului canadian de desene animate Franklin.

Beyonce, schimbare radicală de look. Cum a apărut la premiera unui film
Beyonce, schimbare radicală de look. Cum a apărut la premiera unui film

Cântăreața Beyonce a apărut la premiera filmului „Mea culpa”, lui Kelly Rowland, la New York, pentru a-și susține prietena și colega de-o viață.

Beyoncé a anunţat albumul cu tematică country „Renaissance Part II
Beyoncé a anunţat albumul cu tematică country „Renaissance Part II" şi a lansat două melodii

Beyoncé a anunţat în timpul Super Bowl mult-aşteptata parte a II-a a albumului său "Renaissance" din 2022 - şi, aşa cum se zvonea de mult timp, se pare că va fi un album cu influenţe country, care va fi lansat în 29 martie, scrie Variety.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.