Autoritățile române au constatat că nu știu unde este închisă Elena Udrea în Bulgaria şi emit un ordin european de anchetă

Elena Udrea
infomreja.bg

Curtea de Apel București a emis luni un ordin european de anchetă pentru a afla unde se află, de fapt, închisă Elena Udrea în Bulgaria.

Un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a anunţat luni că va emite un ordin european de anchetă, în vederea identificării locului din Bulgaria unde este deţinută Elena Udrea, pentru ca aceasta să fie audiată în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

La acest termen de judecată, magistratul l-a întrebat pe avocatul Elenei Udrea dacă ştie unde se află aceasta cu exactitate, pentru a o putea cita în vederea audierii.

Avocatul a spus că nu ştie unde se află Elena Udrea, deoarece el se ocupă doar de dosarele pe care fostul ministru le are în România.

Judecătorul a constatat că nici Tribunalul Bucureşti, instanţa care se ocupă de procedurile de extrădare, nu a transmis locul unde este deţinută Elena Udrea în Bulgaria, astfel încât a anunţat că va emite un ordin european de anchetă, pentru a fi localizat locul de deţinere.

Citește și
Elena Udrea
Judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea Elenei Udrea în România. Decizia nu este definitivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elena Udrea a fugit înainte de condamnarea de 6 ani în dosarul Gala Bute

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

DNA o acuză pe Elena Udrea că a primit șpagă milioane de euro

"Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii", susţineau procurorii.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

În cazul lui Dan Andronic, DNA menţiona că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

"De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştiinţa că publicaţiei îi 'merge bine'; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a 'verifica veridicitatea' informaţiilor obţinute", preciza DNA.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Brandul României, scos de la naftalină. Hotelierii și proprietarii de pensiuni vor fi nevoiți să afișeze „frunza” la intrare
Brandul României, scos de la naftalină. Hotelierii și proprietarii de pensiuni vor fi nevoiți să afișeze „frunza” la intrare

Brandul României, lansat în perioada în care Elena Udrea conducea Ministerul Turismului, este scos de la naftalină.

Judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea Elenei Udrea în România. Decizia nu este definitivă
Judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea Elenei Udrea în România. Decizia nu este definitivă

Tribunalul districtual din Blagoevgrad (sud-vestul Bulgariei) a decis, marţi, că Elena Udrea va fi extrădată în România, dar decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel de la Sofia în termen de cinci zile.

Ministerul Justiţiei a primit cererea autorităţilor bulgare cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Udrea
Ministerul Justiţiei a primit cererea autorităţilor bulgare cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Udrea

Ministerul Justiţiei anunţă ca a primit, joi, cererea autorităţilor judiciare din Bulgaria cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Elena Udrea în cazul extrădării.

Curtea de Apel din Sofia a decis ca Elena Udrea să rămână în arest
Curtea de Apel din Sofia a decis ca Elena Udrea să rămână în arest

Elena Udrea rămâne în arest până la o eventuală decizie de a fi predată autorităţilor din România, unde are o condamnare finală de 6 ani de închisoare.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.