Scenariu dezastruos anunțat de experți: facturile la energie se vor dubla în aprilie

Scenariu dezastruos anunțat de experți: facturile la energie se vor dubla în aprilie

Facturile românilor la energie vor creşte cu 100-120% în aprilie, faţă de anul trecut, dacă nu se iau măsuri, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

 

"Primul act normativ (legea privind compensarea facturilor - n.r.) a fost unul greşit. Deşi au fost suficient de multe poziţii exprimate cu privire la greşeli încă din momentul în care a fost scris acest act, cu toate acestea s-a mers mai departe, a fost aplicat, iar, în momentul în care rezultatele s-au văzut adică facturile primite în ianuarie, a apărut această criză, această situaţie, care, repet, era previzibilă şi o putem găsi în diversele poziţii luate încă din octombrie. A fost un act făcut prost de la început", a spus Chisăliţă, în conferinţa "Criza energetică - soluţii la problemele momentului", organizată de DC News.

Autorităţile, în loc să recunoască că a fost o lege prost făcută, au venit cu tot felul de elemente de ascundere a acestui fapt, a continuat el.

"Că facturile au fost greşite, că furnizorii au făcut, că n-au făcut... Deci s-a continuat din păcate în minciună. Ca să rezolvăm o problemă, trebuie în primul rând trebuie să ieşim din zona minciună, pentru că altfel n-o să distingem niciodată adevărul de minciună", a mai spus expertul.

Chisăliţă nu se aşteaptă ca noua ordonanţă să reducă facturile cu sume importante, iar oamenii tot vor trebui să plătească sume mari.

Citește și
Guvern, reprezentanti energie
Guvernul adoptă săptămâna viitoare OUG pentru refacerea facturilor greșite la energie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Chisăliță: Prețurile trebuiau plafonate de acum 6 luni, iar exporturile de gaze interzise

"În ceea ce priveşte proiectul de OUG privind compensarea facturilor, pe zona de gaze efectele nu vor fi semnificative, pentru că, atunci când vor veni facturile din februarie în luna martie, adică la sfârşitul iernii, consumatorii vor plăti mai mult decât anul trecut, vor plăti sume importante de bani. Atunci nu poţi să mai dai vina pe furnizori, pe ruşi, pe nimeni, şi consumatorii vor fi puşi în faţa faptului împlinit şi nu vor putea decât să achite acele facturi", a precizat Chisăliţă.

El a arătat că modul în care au fost făcute actele normative a permis unui număr mic de consumatori să beneficieze de un ajutor real, în special la gaze, unde facturile au o pondere mai mare în bugetul oamenilor.

Chisăliţă a mai spus că o bună măsură din OUG privind compensarea este sprijinul acordat consumatorilor noncasnici, ceea ce va duce la salvarea a mii de IMM-uri.

"Dacă nu se iau măsuri, din analizele noastre consumatorii se vor confrunta din aprilie cu creşteri de 100-120% din preţurile pe care le aveau anul trecut, este o certitudine spre care ne îndreptăm", a completat el.

În opinia sa, preţurile ar fi trebuit plafonate încă de acum şase luni, iar exporturile de gaze, interzise.

"Încă ceva foarte important. În anul 2022, conform analizelor pe care le-am făcut, 64% din factura medie la gaze a unui român ajunge sub diverse forme la stat - taxe, accize, redevenţe şi aşa mai departe. Deci este nevoie de o reformă a sistemului fiscal", a adăugat preşedintele AEI.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Facturile emise eronat de către furnizorii de energie vor fi recalculate în 15 zile. Se interzice debranşarea clienţilor
Facturile emise eronat de către furnizorii de energie vor fi recalculate în 15 zile. Se interzice debranşarea clienţilor

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul a introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizorii de energie, prin neaplicarea mecanismelor de plafonare şi compensare.

Guvernul adoptă săptămâna viitoare OUG pentru refacerea facturilor greșite la energie
Guvernul adoptă săptămâna viitoare OUG pentru refacerea facturilor greșite la energie

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, înainte de începerea ședinței de Guvern, că Executivul lucrează la finalizarea textului ordonanței de urgență pentru modificarea procedurii de refacere a facturilor la energie care au fost întocmite eronat.    

Ministrul Energiei: Guvernul va anunța cum vor putea românii să își recupereze banii plătiţi în plus la facturile greşite
Ministrul Energiei: Guvernul va anunța cum vor putea românii să își recupereze banii plătiţi în plus la facturile greşite

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că va fi modificată procedura de decontare a facturilor compensate la energie, iar în şedinţa de Guvern de miercuri va fi introdusă ordonanţa care prevede refacerea facturilor întocmite eronat. 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.