Companiile care emit carduri pentru alimente s-ar fi înțeles să aplice același comision mare magazinelor partenere

×
Codul embed a fost copiat

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație la companiile care emit carduri pentru alimente.

Autoritățile susțin că firmele s-ar fi înțeles să aplice același comision mare magazinelor partenere din care beneficiarii cardurilor urmau să își cumpere alimente. Astfel, ar fi încasat sume importante în detrimentul comercianților. În cazul în care vor fi găsite vinovate, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

După discuții purtate cu o parte dintre reprezentanții magazinelor, autoritățile din cadrul Consiliul Concurenței au început anchetarea celor mai mari companii care emit carduri de alimente. Oficialii susțin că există suspiciuni că respectivele companii s-ar fi pus de acord înainte de organizarea unor licitații.

Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței: „Suspiciunea constă în ideea că aceste companii care sunt cele mai importante companii care emit tichete pentru vânzările din magazine s-ar fi putut înțelege pentru a ține comisioanele sus, în felul acesta să încaseze o parte mai mare din valoarea mărfurilor care sunt achiziționate prin tichetele de masă.”

Există suspiciuni că firmele s-ar fi înţeles să fixeze preţurile de vânzare şi cumpărare, dar şi alte condiţii de comercializare a tichetelor. Ulterior, își împărțeau piața, adică funcționau doar în anumite magazine. În cadrul inspecțiilor inopinate, autoritățile au cerut informații despre toate tipurile de card pe care aceste companii le emit, inclusiv cele de vacanță, potrivit unor surse.

Citește și
consiliul concurentei
Consiliul Concurenței dă aviz favorabil pentru ieftinirea alimentelor, dar trage un semnal de alarmă: Există riscuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un răspuns pentru Știrile PRO TV, reprezentanții celor trei companii emitente susțin că respectă legile si regulile de concurență din piață. În plus, sunt deschise să comunice cu autoritățile și le-au pus la dispoziție toate documentele necesare.

Reacția companiei Edenred 

„Este firesc ca Edenred sa fie aproape de instituțiile statului pentru sesiuni de rutină și acțiuni de orice natură. Același lucru s-a întâmplat și la finalul lunii iunie, cu ocazia vizitei echipei din cadrul Consiliului Concurenței, când am colaborat foarte bine cu inspectorii, punându-le la dispoziție, în termenul indicat, toate materialele solicitate. Edenred România își desfășoară activitatea respectând cele mai înalte principii și standarde etice și de lucru, în beneficiul clienților, al partenerilor privați și publici și al utilizatorilor produselor din portofoliu, precum și în scopul unei bune desfășurări a tuturor programelor dezvoltate sau sustinute de companie.”

Reacția companiei UP Romania

„Up România își derulează activitatea în România de peste 20 de ani, respectând ăn totalitate legislația locala și europeană. Parte din Grupul Up, compania deservește un număr semnificativ de parteneri, fiind ghidată de cele mai stricte principii de etică și transparență în afaceri. Colaborăm deschis cu toate autoritățile statului, inclusiv cu reprezentanții Consiliului Concurenței, pe durata acestei investigații, oferindu-le acces la toate documentele și informațiile solicitate. Suntem în permanență preocupați să aducem valoare atât pe piața muncii cât și în cadrul proiectelor sociale din România, oferindu-le clienților și beneficiarilor noștri soluții moderne, potrivite pentru nevoile lor.”

Reacția companiei Sodexo

„Sodexo Benefits and Rewards Services a cooperat pe deplin în cadrul inspecției inopinate desfășurate de Consiliul Concurenței la sediul nostru și a furnizat toate documentele și informațiile solicitate de inspectorii de concurență. Suntem conștienți de importanța respectării regulilor de concurenta și am aplicat aceste reguli în activitatea noastră urmând să cooperăm în continuare cu autoritatea de concurență în cadrul investigației declanșate de aceasta.”

O parte dintre românii care folosesc astfel de carduri se lovesc de tot felul de probleme. De exemplu, cardurile sociale de alimente nu pot fi folosite nici acum în toate magazinele, se plâng pensionarii.

Pensionară: „Numai la magazine mari și dacă sunt singură nu prea mă duc. Sunt departe, sunt departe și nu mai am posibilitatea, nu am cum să mai plec, nu stiu cât o mai fi pe el că nu mă pricep să mă uit.”

Pensionară: „Am luat zahăr, orez, mezeluri, brânză din asta. Eu sunt de la tară și la noi la țară există două magazine.”

Pensionar: „Obligat trebuie să vin aici penru că stau într-un sat mai departe, cât de departe. Vreo 6 kilometri, așa e la țară, nu avem ce să facem.”

În plus, în primele luni de la emiterea cardurilor, prețurile la alimentele de bază erau mai mari în magazinele partenere, spun oamenii. Situatia
s-ar fi reglat insa in timp.

Gabriel, beneficiar: „Ulei, făina și zahar de asta m-am lovit atunci, erau diferențe mari – undeva la 20 la sută în plus față de un supermakert, cel puțin.”

În luna iunie a acestui an, autoritățile din Ministerul Fondurile Europene au virat a treia tranșă de bani, în valoare de 590 de milioane de lei pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1700 de lei, dar și pentru persoanele vulnerabile. Cardurile sociale se alimentează la fiecare două luni cu 250 de lei. Peste 2,4 miilioane de români benefiază de aceste tichete cu ajutorul cărora își pot cumpăra alimente de strictă necesitate.

Cardurile urmează să fie alimentate cu bani din fonduri europene până la finalul anului. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ajutoare de stat pentru producătorii români de alimente. Ce sume vor primi de la guvern
Ajutoare de stat pentru producătorii români de alimente. Ce sume vor primi de la guvern

După ce a plafonat adaosul comercial pentru câteva alimente de bază, Guvernul anunță că va acorda ajutoare de stat pentru producătorii de alimente.  

Consiliul Concurenței dă aviz favorabil pentru ieftinirea alimentelor, dar trage un semnal de alarmă: Există riscuri
Consiliul Concurenței dă aviz favorabil pentru ieftinirea alimentelor, dar trage un semnal de alarmă: Există riscuri

Consiliul Concurenței apreciază că proiectul de OUG privind scăderea prețurilor la alimente ar putea avea rezultatele urmărite, dar există și riscuri în piață.

„Pot gusta diferite alimente cu două limbi deodată”. Femeia care a șocat TikTokul cu aspectul ei unic | Galerie Foto
„Pot gusta diferite alimente cu două limbi deodată”. Femeia care a șocat TikTokul cu aspectul ei unic | Galerie Foto

Kierstyn Milligan, în vârstă de 24 de ani a mai ajuns pe prima pagină a ziarelor în trecut pentru aspectul ei unic, după ce a cheltuit peste 38.000 de dolari pe tatuaje și modificări corporale extreme, scrie The Sun.

Mult zgomot pentru nimic: Ieftinirea anunțată de Guvern înseamnă reduceri de câțiva bani. Model de calcul | DOCUMENT
Mult zgomot pentru nimic: Ieftinirea anunțată de Guvern înseamnă reduceri de câțiva bani. Model de calcul | DOCUMENT

Vom putea cumpara alimente de bază ieftinite abia din luna august, conform unor surse din Guvern. Doar că lista produselor vizate de această măsura este destul de scurtă. Sunt doar câteva tipuri de pâine, carne, ouă, iaurt, fructe și legume.

250 de lei pe lună pentru alimente şi mese calde. S-au emis deja peste 2 milioane de carduri
250 de lei pe lună pentru alimente şi mese calde. S-au emis deja peste 2 milioane de carduri

Ministerul Proiectelor Europene a transmis, miercuri seară, că s-au emis peste 2 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde, iar operaţiunea de distribuire va fi finalizată săptămâna viitoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.