Combinația de ingrediente care face unele alimente irezistibile. Este motivul pentru care multe diete eșuează

×
Codul embed a fost copiat

Alimentele dulci ne fac poftă, dar cele care nu au numai zahăr, ci și grăsimi, care dau texturi și savoare, sunt irezistibile. Asta a demonstrat o echipă de cercetători în neuroștiințe din Philadelphia, după o serie de experimente pe șoareci.  

Rozătoarele au fost trezite din somn, iar nervul vag, responsabil de foame și sațietate, le-a îndreptat aproape mecanic spre prăjituri și plăcinte, deși aveau, la aceeași distanță, bomboane și cașcaval.

Spre frigider ne conduce doar foamea, spun membrii echipei de cercetare. Ce luăm de acolo ține în schimb de semnale ale creierului și atracție chimică. Experții în științe neuronale n-au avut totuși până acum un consens privind ce mecanism ne controlează alegerile alimentare. De pildă, pentru o gustare târzie.

În experimentul americanilor privind apetitul și pofta, echipa de cercetători a ales șoriceii, pentru că 99% din genele noastre se regăsesc și la rozătoare. Șoriceii adormiți au fost treziți brusc cu lumină, semnal care a stimulat imediat nervul vag. Este cel responsabil cu pofta, foamea și sațietatea.

Participanții au fost invitați să-și caute hrana într-un circuit cu diverse gustări - bomboane, plăcinte și brânză uscată.

Citește și
dulciuri de craciun
Românii cheltuie de trei ori mai mult pe dulciuri în decembrie, decât în restul anului. Care sunt cele mai căutate produse
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Majoritatea s-au îndreptat hotărât spre plăcinte, bogate în zahăr și unt. Senzori plasați pe capul șoarecilor au arătat că în creier se activează simultan două circuite - pentru lipide și pentru glucide.

Și la oameni sunt descărcări de dopamină, care arată plăcerea, în fața unei fripturi ori când bem un suc aromat. Însă plăcerea crește spectaculos când mâncăm alimente și grase, și dulci.

”Orice dietă este un crâncen război cu mecanismele pentru plăcere”

Cercetătorii spun că acest magnetism explică de ce unii fac frecvent alegeri nesănătoase, deși au în casă fructe, legume și carne, cu încărcătură proteică mare. Și de ce multe diete se termină cu un eșec, dacă privează persoana de un mic răsfăț în fiecare zi.

Fiți fără grijă, niciun șoricel n-a fost rănit în timpul experimentului. Doar au ieșit din el sătui și rotofei, victime - ca noi - ale acestui nerv numit vag, ce pleacă din creier și ajunge până în stomac.

Nu doar că din cauza lui poftim cel mai mult prăjituri, gogoși și cornuri, dar când le vedem, nervul ne induce, în mod fals, senzația de foame. Această atracție uriașă pentru alimentele cu încărcătură calorică mare, care sunt, evident, cele dulci și grase, e moștenită de la oamenii preistorici. Doar că atunci hrana trebuia vânată ori pescuită, pe când acum e de ajuns să o cumperi și apoi să deschizi un sertar.

Prof.univ.dr. Ovidiu Pânișoară, profesor Facultatea de Psihologie: ”Concluzia... când vă urcați pe cântar și observați că dă cu plus față de ultima întâlnire, ar trebui să vă ofere un oarecare confort ideea că orice dietă e un crâncen război cu mecanismele pentru plăcere, dar și de stocare ale corpului nostru”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noul an a adus scumpiri pentru amatorii de dulciuri și sucuri. Pe listă intră și anumite tipuri de pâine, lactate și mezeluri
Noul an a adus scumpiri pentru amatorii de dulciuri și sucuri. Pe listă intră și anumite tipuri de pâine, lactate și mezeluri

Noul an a adus scumpiri pentru amatorii de dulciuri și sucuri care, consumate în exces, pot crea probleme de sănătate.

Românii cheltuie de trei ori mai mult pe dulciuri în decembrie, decât în restul anului. Care sunt cele mai căutate produse
Românii cheltuie de trei ori mai mult pe dulciuri în decembrie, decât în restul anului. Care sunt cele mai căutate produse

Toată lumea știe că cele mai bune dulciuri sunt cele preparate „ca la mama acasă”. Ingredientele pentru cozonaci și prăjituri trebuie să fie de cea mai bună calitate, mai ales pe masa de Crăciun.  

Dulciuri mai scumpe de sărbători. Motivul pentru care prețul la cacao a explodat la Bursa din New York
Dulciuri mai scumpe de sărbători. Motivul pentru care prețul la cacao a explodat la Bursa din New York

De sărbători, am putea cumpăra ciocolată mai scumpă, după ce cacaua, ingredientul principal, a ajuns să aibă cel mai mare preț la bursă, din ultimii 40 de ani.

Apa și aerul introduse în dulciuri pot trata dependența de zahăr
Apa și aerul introduse în dulciuri pot trata dependența de zahăr

Cum ne tratăm dependența de zahăr? În copilărie ori la vârsta adultă - cu apă și aer. Ambele introduse în dulciuri. Rezultă înghețată, pufuleți sau vată de zahăr.

Avertismentul specialiștilor: Zahărul consumă calciul din sânge. Un singur tip de aliment dulce nu are efecte negative
Avertismentul specialiștilor: Zahărul consumă calciul din sânge. Un singur tip de aliment dulce nu are efecte negative

Calciul din sânge este esențial pentru viață. Și are o concentratie optimă doar în prezența vitaminei D, obținută în hrană și prin expunere la soare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.