PSD, o nouă moțiune împotriva lui Voiculescu: ”E gol atât în suflet, cât şi în cap”

Marcel Ciolacu
Inquam Photos / Octav Ganea

PSD va depune o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunțat preşedintele acestui partid, Marcel Ciolacu, în contextul scandalului provocat de evacuarea pacienților de la spitalul Foișor, criticată inclusiv de PNL.

 

În opinia celor din PSD, ministrul Vlad Voiculescu este responsabil ”de tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă acum cu gestionarea pandemiei”.

Am discutat astăzi în Biroul Politic Naţional despre situaţia absolut revoltătoare de la Spitalul Foişor. Am decis ca astăzi să depunem o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii. De asemeni, ținând cont de gravitatea situaţiei, cerem Biroului permanent al Camerei Deputaţilor ca în această săptămână să fie dat votul pe această moţiune simplă. Ministrul Vlad Voiculescu este responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă acum cu gestionarea pandemiei. Nu se fac teste, a întrerupt testarea și în şcoli, mortalitatea a ajuns pe locul 10 mondial în România pe perioada pandemiei. Poate domnul Cîţu, primul-ministru al României, doreşte să ajungem pe primul loc. Doar asta ar justifica menţinerea în continuare al domnului ministru Vlad Voiculescu. Scuzele sale, pur şi simplu sunt penibile. Să ieşi şi să spui că cei care au fost internaţi şi evacuaţi noaptea din Spitalul Foişor erau fericiţi, pur şi simplu ne demonstrează că domnul Vlad Voiculescu e gol atât în suflet, cât şi în cap. Nu poţi susţine în faţa românilor care au văzut acele imagini că pacienţii care erau evacuaţi erau fericiţi.” - a spus Ciolacu.

În demersul din Parlament, PSD se bazează și pe scandalul care mocnește acum în interiorul coaliției de guvernare formată din PNL și USR-PLUS.

Citește și
Ionut Mosteanu USR arges - inquam
Liderul deputaţilor USR-PLUS: Voiculescu nu pleacă nicăieri! Are toată susținerea noastră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Premierul Florin Cîțu a vorbit, duminică, despre onoare, și a cerut demisia celor din spatele haosului de la Spitalul Foișor. În schimb, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a acuzat conducerea spitalului Foișor că a întârziat nepermis de mult externarea ori transferul pacienților, în vederea transformării unității în spital-suport COVID. 

”Mai mult, am văzut zilele acestea mulţi lideri PNL care au cerut demisia domnului ministru Vlad Voiculescu. Aşteptăm să vedem dacă sunt ipocriţi, şi în spaţiul public cer acest lucru, şi când vine votul în Parlament nu vor vota moţiunea simplă împotriva aceluiaşi ministru la care ei făceau referire. Aştept să văd grupul minorităţilor dacă vor mai susţine un asemenea impostor în fruntea Ministerului Sănătăţii în plină pandemie Și nu în ultimul rând aştept să văd atitudinea grupului UDMR, în frunte cu vicepremierul Kelemen Hunor, dacă mai este de acord să susţină un asemenea personaj în vârful Ministerului Sănătății. Cred că domnul Cioloş şi domnul Barna ar trebui dânşii să îl retragă pe domnul Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat de ce doar moţiune simplă şi nu una de cenzură, liderul PSD a răspuns:

Pentru că moţiuni simple avem voie să depunem mai multe în timpul unei singure legislaturi, chiar pentru același ministru, pe când moţiunea de cenzură avem dreptul să o depunem o singură dată și vrem să o pregătim mai bine”.

PSD a mai depus o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, în februarie, însă aceasta a fost respinsă. Pe de altă parte trebuie precizat faptul că adoptarea unei moţiuni simple de către Parlament nu atrage automat demiterea ministrului respectiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ședință cu miză mare la PNL, după scandalul Foișor. ”Cred că domnul Arafat e ușor obosit”
Ședință cu miză mare la PNL, după scandalul Foișor. ”Cred că domnul Arafat e ușor obosit”

Liberalii discută, luni, în ședința Biroului Executiv al partidului despre situația provocată de scandalul evacuării pacienților de la spitalul Foișor și efectele acestei decizii asupra coaliției de guvernare cu USR-PLUS.

Liderul deputaţilor USR-PLUS: Voiculescu nu pleacă nicăieri! Are toată susținerea noastră
Liderul deputaţilor USR-PLUS: Voiculescu nu pleacă nicăieri! Are toată susținerea noastră

Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, a reacționat în scandalul provocat de evacuarea pacienților din spitalul Foișor și a anunțat că ministrul Vlad Voiculescu are ”toată susținerea” partidului, astfel că ”nu pleacă nicăieri”.

Gabriela Firea: ”Ce se întamplă cu românii care au nevoie de spitale? Unii mor”
Gabriela Firea: ”Ce se întamplă cu românii care au nevoie de spitale? Unii mor”

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea și-a continuat, luni, atacurile politice la adresa guvernării USR-PNL, profitând de scandalul provocat de evacuarea defectuoasă a pacienților de la Spitalul Foișor din București.

Circ în Parlament, la moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu
Circ în Parlament, la moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

A fost circ în Parlament, unde s-a dezbătut moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu: Depunem moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii
Președintele PSD, Marcel Ciolacu: Depunem moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii

Partidul Social Democrat intenţionează să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, odată cu reluarea activităţii parlamentare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.