Noua Zeelandă, victorie contra coronavirusului. Ce prevăd măsurile de relaxare

Jacinda Ardern
Getty

Nu doar românii s-au bucurat de ieșirea din starea de urgență. Și în Noua Zeelandă, de joi, au fost relaxate restricțiile impuse de autorități. Diferența majoră constă în rezultatele obținute până acum.

Noua Zeelandă a reușit să învingă pandemia de coronavirus. De câteva zile, nu a mai fost raportat niciun caz nou, iar în țară sunt mai puțin de 100 de cazuri active, scrie polico.eu.

Au primit liber la îmbrățișări

 

După șapte săptămâni, locuitorii au putut merge din nou la plajă, în parcuri, în cafenele și în restaurante. Au fost îndemndați chiar și la gesturi de afecțiune. ”Nu e nimic rău dacă ne îmbrățișăm cu grijă membrii familiei sau prietenii apropiați”, a spus Ashley Bloomfield, șeful sistemului de sănătate.

Succesul obținut pe insula din Pacific, cu cinci milioane de locuitori, a venit în urma unui plan bine pus la punct de premierul Jacinda Ardern, spune Konstantin Richter, un autor german, care a scris ”Cancelarul, o ficțiune”, despre Angela Merkel și criza refugiaților.

Citește și
Interviu cu un virusolog român din Noua Zeelandă, despre noul coronavirus: „Acest virus va rămâne cu noi pentru totdeauna”
Interviu cu un virusolog român din Noua Zeelandă, despre noul coronavirus: „Acest virus va rămâne cu noi pentru totdeauna”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

”Nu s-au plâns și nu au protestat”

 

Acesta a călătorit în Noua Zeelandă la începutul lui martie, când nu erau decât cinci cazuri de coronavirus, toate legate de turism. Richter a rămas în Noua Zeelandă alături de soția și fiicele sale și a fost martorul măsurilor aplicate de guvernul local.

”Cei de aici nu s-au plâns, nu au protestat, pur și simplu au respectat regulile (…) calmul le-a servit bine”, spune autorul german, care își citează un prieten filosof: ”Noua Zeelandă este o comunitate, nu o societate.”

Autoritățile au rămas în alertă

 

În prezent, nivelul de alertă a fost scăzut de la nivelul 3 la nivelul 2. Granițele vor rămâne închise. Doar legăturile cu Australia vor fi relaxate în ceea ce privește călătoriile.

Richter o laudă pe Jacinda Ardern și spune că sloganul promovat de industria turismului, ”Noua Zeelandă, 100% pură”, a devenit și mai potrivit în contextul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Noua Zeelandă a eliminat transmiterea comunitară a coronavirusului
Noua Zeelandă a eliminat transmiterea comunitară a coronavirusului

Autoritățile din Noua Zeelandă au anunțat luni că au reușit să oprească transmiterea comunitară a coronavirusului, astfel eliminând virusul din țară.

Interviu cu un virusolog român din Noua Zeelandă, despre noul coronavirus: „Acest virus va rămâne cu noi pentru totdeauna”
Interviu cu un virusolog român din Noua Zeelandă, despre noul coronavirus: „Acest virus va rămâne cu noi pentru totdeauna”

Noul coronavirus va rămâne cu noi pentru totdeauna, la fel ca alte virusuri care generează acum aproximativ 30% din răcelile anuale.

Noua Zeelandă a interzis intrarea în țară a tuturor cetățenilor străini, din cauza virusului
Noua Zeelandă a interzis intrarea în țară a tuturor cetățenilor străini, din cauza virusului

Noua Zeelandă a anunţat duminică faptul că interzice intrarea în ţară a tuturor cetăţenilor străini care vin din China continentală din cauza ameninţării în creştere reprezentate de epidemia de coronavirus, relatează Reuters.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.