Tensiuni uriașe între Zelenski și „Generalul de fier” al Ucrainei. Liderul armatei Ucrainei l-a criticat pe președinte

zalujni zelenski
Profimedia

Valeri Zalujnîi, generalul aflat la comanda armatei ucrainene, a avut luni cele mai critice declaraţii publice de până acum la adresa preşedintelui Volodimir Zelenski.

Astfel, Valeri Zalujni, supranumit și „Generalul de fier al Ucrainei”, s-a referit la deciziile acestuia de demitere a şefilor birourilor regionale de recrutare militară, în condiţiile în care tensiunile dintre cei doi sunt tot mai evidente în ultimul timp, relatează Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a demis pe toţi şefii birourilor regionale de recrutare militară din Ucraina în luna august, în cadrul unei campanii de combatere a corupţiei.

Zalujnîi contestă demiterea şefilor centrelor de recrutare

El a declarat atunci că o investigaţie de stat a scos la iveală abuzuri ale oficialilor din aceste centre, de la îmbogăţirea ilegală până la transportarea peste graniţă a bărbaţilor eligibili pentru recrutare, în ciuda interdicţiei pe care o au de a părăsi ţara.

Întrebat de reporteri, în marja unui eveniment de luni, dacă decizia a afectat nivelul de mobilizare, comandantul-şef al forţelor armate Valeri Zalujnîi a deplâns demiterea şefilor centrelor de recrutare. "Aceştia erau profesionişti, ştiau cum să facă acest lucru şi au plecat", a declarat acesta, citat de Interfax Ucraina.

Citește și
Valeri Zalujnîi
Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O evaluare a lui Zalujnîi a realităţilor de pe câmpul de luptă, într-un articol publicat în noiembrie în The Economist, a contrastat puternic cu optimismul de neclintit din discursurile publice ale lui Zelenski şi de atunci dezacordurile dintre cei doi sunt tot mai evidente. Ukrainska Pravda, un important organ de presă ucrainean, a relatat recent despre o lungă istorie de tensiuni crescânde între cei doi, citând mai mulţi oficiali anonimi.

Rugat de reporteri să comenteze recentul plan al Ministerului Apărării de a stimula recrutarea militară, Zalujnîi a declarat că vechiul sistem ar trebui readus în actualitate. "Este încă puţin cam devreme pentru a evalua recrutarea. În ceea ce priveşte chestiunile legate de mobilizare, nu este necesar să o întărim, ci să o întoarcem la acele limite (şi) la acele cadre care au funcţionat înainte", a declarat acesta, citat de Interfax Ucraina, potrivit News.ro.

Ucraina, care iniţial a avut zeci de mii de voluntari dornici să se înroleze pentru a lupta împotriva invaziei ruseşti, încearcă acum să recruteze mai mulţi oameni pentru a-i înlocui pe cei aflaţi în prezent pe front. În ultimele săptămâni au abundat postările furioase pe reţelele sociale care pretind că arată agenţi ai armatei care apar în săli de sport şi în staţiuni pentru a împărţi ordine de recrutare bărbaţilor pe care îi întâlnesc.

Zelenski anunță o amplă conferință de presă

Comentariile lui Zalujnîi vin la o zi după ce s-a anunţat că un dispozitiv de colectare de informaţii a fost găsit într-un birou în care urma să se mute, iar serviciul de securitate internă a lansat o anchetă.

Pe de altă parte, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că va ţine marţi o amplă conferinţă de presă, inclusiv cu jurnalişti străini.

Nu se ştie exact, din motive de securitate, la ce oră va avea loc, dar presa ucraineană se aşteaptă să aibă loc în jurul orei 16:00. Nu este clar, de asemenea, ce va spune preşedintele Ucrainei, însă evenimentul de presă urmează după ce Vladimir Putin a susţinut săptămâna trecută propria sa conferinţă de presă de sfârşit de an, în care a declarat că obiectivele sale de război nu s-au schimbat şi că Rusia şi le va îndeplini până la capăt - "denazificare", demilitarizare şi statut neutru pentru Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zelenski, apel către liderii statelor UE:
Zelenski, apel către liderii statelor UE: "Nu trădaţi poporul şi credinţa lui în Europa. Nu îi oferiţi lui Putin victoria"

Volodimir Zelenski a îndemnat, joi, liderii Uniunii Europene să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, avertizând că în caz contrar, reuniunea lor se va solda cu un "rânjet satisfăcut" din partea lui Vladimir Putin.

Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud
Generalul Zalujnîi spune că Ucraina creează condiţiile pentru a avansa în sud

Trupele ucrainene creează condiţii pentru a avansa pas cu pas în sud şi pentru a avea iniţiativa pe câmpul de luptă, a declarat luni şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează CNN.

Politico: Generalul de fier al Ucrainei. Omul care este un erou, dar nu este o vedetă
Politico: Generalul de fier al Ucrainei. Omul care este un erou, dar nu este o vedetă

Comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zaluzhni, este cel care conduce în liniște împotriva invadatorilor ruși.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.