Scandal uriaș în UK privind implicarea Rusiei în alegeri. Documentul secret ținut "la sertar"

×
Codul embed a fost copiat

Cu exact o lună înainte de alegerile anticipate, scena politică britanică este zguduită de un scandal legat de presupusa implicare a Kremlinului în campaniile electorale.

Potrivit unui raport al serviciilor secrete, citat de presă, Rusia ar fi desfăşurat operaţiuni în Marea Britanie, în vederea influenţării scrutinurilor din ultimii ani. Guvernul condus de Boris Johnson ține însă acest document "la sertar", şi urmează să îl facă public, abia după alegeri.

Potrivit documentului, influenţa Rusiei ar fi ajuns până în inima instituţiilor britanice, iar guvernele din ultimii ani nu ar fi intervenit pentru a opri aceste operaţiuni subversive, de spionaj şi de interferenţă - în referendumul din 2016, privind ieşirea din Uniunea Europeană şi în alegerile generale din 2017.

Moscova şi-ar fi construit o reţea de diplomaţi, avocaţi, parlamentari şi alte personalităţi cu influenţă din toate partidele politice, favorabili faţă de Rusia.

Nina dos Santos, CNN: "Am intrat în posesia unei părţi a declaraţiilor lor scrise şi verbale. Imaginea descrisă de ei este una îngrijorătoare. Ei spun că guverne succesive au închis ochii la acţiunile Moscovei de ţintire a partidelor politice şi de cercetare în interiorul Camerei Comunelor, iar agenţii susţin că personalităţi cu relaţii sus-puse, avocaţi şi magistraţi au contribuit pentru a ajuta Rusia să se infiltreze în instituţiile britanice".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Unul dintre cei care ştiu despre acţiunile de influenţă ale Kremlinului este un om de afaceri american, care a făcut afaceri cu Rusia, dar acum 14 ani a fost expulzat de la Moscova.

William Browder, om de afaceri: "Oamenii pe care i-am văzut lucrând în continuare pentru interesele ruseşti în Marea Britanie sunt oameni de la cel mai înalt nivel al instituţiilor."

Nina dos Santos: "Îmi puteţi oferi nume?"

William Browder: "Vă pot oferi foarte multe nume. Dar voi începe cu Lordul Goldsmith."

Lordul Peter Goldsmith a fost procurorul general al Marii Britanii în guvernarea premierului laburist Tony Blair. Firma de avocatură a lui Goldsmith nu a comentat acuzaţiile.

Nina dos Santos: "Un alt martor al anchetei acuză autorităţile că au "pus interesele politice înaintea securităţii naţionale." Într-o mărturie dată înainte de otrăvirea fostului spion rus Sergei Skripal la Salisbury, se spune că Rusia a reuşit ceea ce nici o altă organizaţie teroristă nu a reuşit până acum, să desfăşoare arme chimice pe teritoriul Marii Britanii şi se susţine că Rusia reprezintă "potenţial cea mai mare ameninţare la adresa instituţiilor britanice şi a modului de viaţă britanic."

Raportul serviciilor secrete a ajuns de o lună pe masa premierului Boris Johnson, care a decis, însă, să nu-l publice înainte de alegerile din 12 decembrie. Este "inexplicabil și rușinos". Fiecare alegător are dreptul să afle ce spune raportul îniante să voteze - a declarat Hillary Clinton, fostă candidată în alegerile prezidențiale din America.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.