Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a fost internat în spital cu Covid-19

Vladimir Putin, despre criza din Arabia Saudită - 4
Getty

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a ajuns la spital după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit Russia Today, informația a fost confirmată chiar de el.

Așa este, sunt bolnav. Primesc tratament ”, a spus Peskov după ce a fost întrebat despre diagnosticul său.

El a spus agenției de știri TASS că a avut un contact personal cu Putin în urmă cu mai bine de o lună.

Soția lui Peskov, Tatyana Navka, medaliată de aur la dansul olimpic pe gheață, a fost, de asemenea, spitalizată. Ea a declarat pentru „Daily Storm” că a făcut acest pas pentru a evita infectarea familiei.

Citește și
”From Russia with Love”. Cum i-ar fi spionat rușii pe italieni sub pretextul că-i ajutau să lupte contra pandemiei
”From Russia with Love”. Cum i-ar fi spionat rușii pe italieni sub pretextul că-i ajutau să lupte contra pandemiei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Suntem sub supravegherea medicilor și totul este în regulă,” a explicat ea. „După aproape două zile, situația s-a îmbunătățit și totul a revenit la normal: temperatura mea (ridicată) a dispărut. Ei spun că femeile îndură mai bine, probabil că este adevărat. Dmitri este, de asemenea, stabil, totul este în ordine cu el."

Virusul s-a răspândit pe coridoarele de putere ale Moscovei: premierul Mikhail Mișustin a fost declarat pozitiv în urmă cu 12 zile. Putin spune că încă vorbește zilnic cu Mișustin, iar vinerea trecută a participat la o ședință publică prin internet video.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a îndatoririlor sale au fost preluate temporar de primul viceprim-ministru Andrei Belousov.

Ministrul construcțiilor, Vladimir Yakushev și ministrul Culturii, Olga Lyubimova, au fost, de asemenea, diagnosticați cu Covid-19. Ambii sunt în prezent tratați acasă.

Cu peste 221.000 de cazuri confirmate, Rusia a devenit a 3-a țară din lume, ca număr de îmbolnăviri. Doar Statele Unite și Italia au înregistrat mai multe persoane testate pozitiv, pentru coronavirus.

Rusia a anunţat luni un nou vârf al contaminărilor cu noul coronavirus - 11.656 de cazuri - pe care autorităţile îl atribuie unui program masiv de testare.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Spionaj în timpul pandemiei. ”Medicii ruși din Italia, interesați de virușii din bazele NATO”
Spionaj în timpul pandemiei. ”Medicii ruși din Italia, interesați de virușii din bazele NATO”

Rusia este acuzată că a mascat o operaţiune de spionaj sub forma uneia umanitare. Kremlinul s-a oferit să ajute Italia să combată răspândirea noului coronavirus încă din luna martie.

”From Russia with Love”. Cum i-ar fi spionat rușii pe italieni sub pretextul că-i ajutau să lupte contra pandemiei
”From Russia with Love”. Cum i-ar fi spionat rușii pe italieni sub pretextul că-i ajutau să lupte contra pandemiei

Operațiunea de ajutor a Rusiei în Italia în contextul pandemiei de Covid-19 a fost numită ”From Russia with Love”, după un film din seria James Bond. Ironic, ceea ce s-a presupus inițial a fi o acțiune de PR arată mai mult a spionaj.

Un medic rus spune că poliția l-a acuzat că răspândește minciuni
Un medic rus spune că poliția l-a acuzat că răspândește minciuni

Pentru a patra zi la rând, Moscova a raportat peste 10.500 de cazuri noi de infectare.

Al treilea medic din Rusia care a căzut de la etajul spitalului, după ce s-a plâns de condițiile de muncă
Al treilea medic din Rusia care a căzut de la etajul spitalului, după ce s-a plâns de condițiile de muncă

Un al treilea medic a căzut de la fereastra unui spital din Rusia după ce a criticat condițiile din unitatea sanitară și s-a plâns că este obligat să lucreze deși a fost diagnosticat cu Covid-19, relatează The Moscow Times.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.