Mărturia unui supravieţuitor din avionul prăbuşit vineri. Toţi cei din faţa lui au murit

×
Codul embed a fost copiat

Apar primele mărturii după tragedia aviatică de vineri.

În Kazahstan a fost zi de doliu naţional în urma accidentului aviatic produs vineri dimineață. 12 oameni au murit după ce un avion al companiei low-cost „Bek Air" s-a prăbuşit la decolare.

Din datele preliminare reiese că avionul Fokker-100 a lovit pista cu coada de două ori înainte de a decola. La 19 secunde după ce s-a ridicat în aer, s-a prăbuşit. 47 de pasageri, printre care nouă copii, sunt la spital.

 Iată ce a povestit unul dintre supraviețuitori, Aslan Nazaraliyev: “Aripa stângă se zdruncină violent, după care a început şi aripa din dreapta. Avionul se legăna ca o barcă pe valuri. Când am atins solul, plafonul a început să cadă peste pasageri. A căzut până la rândul al 14-lea, iar eu stăteam pe rândul al 15- lea”.

Vineri dimineaţă, un avion Fokker-100 al companiei locale low-cost Bek Air a lovit pista cu coada de două ori înainte de a decola, iar după 15 minute s-a prăbuşit, încastrându-se într-un imobil de locuinţe din beton.

Citește și
tricou sarpe
Unui copil de 10 ani nu i s-a dat voie să ia avionul. Ce avea pe tricou
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit Comitetului pentru situaţii de urgenţă, din cele 98 aflate la bord, 12 au murit, printre care şi pilotul aeronavei. Sâmbătă, 47 de pasageri, printre care nouă copii, erau în continuare spitalizaţi, conform autorităţilor.

A fost deschisă o anchetă pentru 'încălcarea regulilor de securitate şi de exploatare a unui mijloc de transport aerian'.

Ministerul de Interne a anunţat că studiază mai multe eventuale cauze ale accidentului, printre care o problemă tehnică, o eroare de pilotaj sau condiţiile meteo.

Potrivit autorităţilor, o comisie de anchetă va anunţa primele concluzii pe 10 ianuarie. Cel puţin până la acea dată, celelalte aparate ale companiei Bek Air vor fi consemnate la sol.

Avionul, ale cărui cutii negre au fost recuperate, fusese construit în 1996.

Bek Air se descrie pe site-ul său drept prima companie aeriană low-cost din Kazahstan. Conform Ministerului Industriei, Bek Air operează nouă avioane Fokker-100, un model mediu curier construit de producătorul olandez de avioane Fokker.

În martie 2016, un Fokker-100 al Bek Air, cu 116 pasageri la bord, a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional din capitala kazahă, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, dar nu s-au înregistrat răniţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tragedie în Kazahstan. Un avion cu 100 de persoane la bord s-a prăbușit. Cel puțin 12 morți
Tragedie în Kazahstan. Un avion cu 100 de persoane la bord s-a prăbușit. Cel puțin 12 morți

Cel puțin 12 oameni, inclusiv 5 copii, au murit vineri dimineață în Kazahstan într-un tragic accident aviatic. 

Unui copil de 10 ani nu i s-a dat voie să ia avionul. Ce avea pe tricou
Unui copil de 10 ani nu i s-a dat voie să ia avionul. Ce avea pe tricou

Un băiat de 10 ani a fost forțat să-și schimbe tricoul înainte de a se îmbarca în avion, din cauza faptului că avea un șarpe imprimat.

Un avion militar s-a prăbușit în Iran. Cel puțin două persoane au murit
Un avion militar s-a prăbușit în Iran. Cel puțin două persoane au murit

Un avion MiG din Forţele aeriene iraniene s-a prăbuşit miercuri în nord-vestul Iranului, cei doi membri ai echipajului decedând, a anunţat agenţia de presă ILNA, citată de Reuters.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.