Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în California. Zeci de mii de oameni fug din calea flăcărilor

×
Codul embed a fost copiat

În California, calvarul oamenilor evacuați din calea incendiilor de vegetație pare că nu se mai termină.

Aproape toți cei 55 de mii de locuitori ai unui oraș aflat pe malul lacului Tahoe au fugit de flăcările ameninţătoare. O situație similară se petrece la celălalt capăt al Statelor Unite, în statul Louisiana.

Acolo, mii de oameni evacuați încă de la sfârșitul săptămânii trecute din cauza uraganului Ida nu se pot întoarce încă acasă.

În sudul lacului Tahoe, de la graniţa statelor California şi Nevada, câteva mii de pompieri încearcă să ţină la distanţă un incendiu de vegetaţie uriaş, care ameninţă să facă scrum un orăşel turistic de pe malul lacului.

Steve Sisolak, guvernatorul statului Nevada: "Folosim toate resursele, tot ce avem la dispoziţie."

Citește și
intrare ambulanta spital marea britanie
Un tânăr a supraviețuit miraculos unei explozii puternice: “Am fost în comă 12 zile, dar treningul mi-a salvat viața “
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Incendiul, botezat Caldor după orăşelul californian unde a izbucnit, s-a extins rapid în ultimele zile. Pompierii au stabilit un cordon în jurul oraşului South Lake Tahoe, iar toţi locuitorii au fost evacuaţi.

Cu lacrimi în ochi, oamenii şi-au luat cu ei doar ce au putut duce, dar se tem că vor pierde totul în incendiu.

Reporter: "La ce te gândeşti acum?"
Localnic: "Lăsăm totul în urmă, tot oraşul, locurile noastre de muncă, tot. Probabil spunem adio oraşului nostru."

Seceta şi vântul puternic au creat condiţiile perfecte pentru ca incendiul să avanseze rapid, în ciuda eforturilor depuse de autorităţi. Sute de autospeciale de pompieri, avioane şi elicoptere au fost trimise în zonă, iar în sprijinul pompierilor a venit şi Garda Naţională. Întregul comitat a primit ordin de evacuare.

Evacuat: "Mergeam prin casă, căutam prin cutii şi ne gândeam, ei bine, ce putem să lăsăm în urmă şi ce să luăm cu noi? Avem şase copii, a fost foarte greu să spunem: "le păstrăm pozele de când erau mici?".

Peste 53.000 de localnici şi-au luat strictul necesar şi s-au îngrămădit pe şosele, provocând ambuteiaje pe kilometri întregi.

Evacuat: "Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. N-am văzut niciodată oraşul Tahoe părăsit şi gol, până acum."

Evacuat: "Am hainele de pe mine, documentele importante şi asta e tot. Sunt speriat de moarte."

În capătul celălalt al Statelor Unite, în statul Louisiana, locuitorii și autoritățile încă nu și-au revenit după dezastrul lăsat în urmă de uraganul Ida, săptămâna trecută.

Guvernatorul statului le-a cerut celor evacuați să nu se grăbească să meargă acasă.

John Bel Edwards, guvernatorul statului Louisiana: "Vă rog, nu vă întoarceţi până când nu vi se spune că a venit vremea pentru asta."

Întreaga regiune se confruntă cu lipsuri, de la combustibil la alimente și apă. Mulți localnici au plecat către alte zone, mai sigure.

Benzinăriile nu mai au, însă, combustibil, iar oamenii sunt nevoiți să aștepte la cozi interminabile până le vine rândul la pompă.

Localnic: "Oamenii ăştia vor aştepta ore întregi, probabil şapte sau opt ore ca să ia combustibil. Nu e bine."

Localnic: "E o problemă cu alimentele, e o problemă cu apa, nu cred că le aduc încoace suficient de repede."

Uraganul Ida a lovit coastele Louisianei la sfârșitul săptămânii trecute.

Un milion de oameni au rămas în primele ore fără energie electrică, după ce cablurile de înaltă tensiune au fost rupte de copaci smulși de furia vântului. Situația nu a fost remediată nici până acum.

Localnic: "Nimeni nu are energie electrică în New Orleans, Metairie şi în zonele din jur. Mulţi copaci prăbuşiţi."

Localnic: "Copaci căzuţi peste tot, acoperişuri luate de pe case sau de pe benzinării. De-a dreptul oribil. Cabluri de curent electric pe drum. E prea mult, chiar şi pentru poliţiştii noştri, să se ocupe de toate astea."

Cel puțin șapte oameni au murit până acum în urma uraganului, însă autoritățile se așteaptă ca bilanțul să crească.

Președintele Joe Biden a declarat statul Louisiana zonă calamitată, pentru a putea trimite fonduri federale în zonă.

Pagubele materiale sunt uriașe și mulți localnici au pierdut tot ce aveau.

Localnic: "Ne tot spuneam că sunt doar lucruri, că atâta vreme cât toată lumea e bine, doar asta contează."
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sute de hectare de vegetație uscată au ars în județul Dolj, din cauza vântului
Sute de hectare de vegetație uscată au ars în județul Dolj, din cauza vântului

Peste 300 de hectare de vegetație uscată au ars, joi seară, în județul Dolj.

Un tânăr a supraviețuit miraculos unei explozii puternice: “Am fost în comă 12 zile, dar treningul mi-a salvat viața “
Un tânăr a supraviețuit miraculos unei explozii puternice: “Am fost în comă 12 zile, dar treningul mi-a salvat viața “

Un tânăr care a stat în comă 12 zile după o explozie într-o casă spune că viața i-a fost salvată de un trening realizat de o firmă cunoscută pe care a dat 170 de lire.

Peste 22.000 de americani au fost evacuați din calea unui incendiu care face ravagii în California
Peste 22.000 de americani au fost evacuați din calea unui incendiu care face ravagii în California

Peste 22.000 de americani au primit aseară ordin de evacuare de pe malul sudic al lacului Tahoe în California o zonă turistică ameninţată de un incendiu care face ravagii în regiune de săptămâni întregi.

O familie nevoiașă cu trei copii a rămas pe străzi, după ce casa le-a fost incendiată intenționat
O familie nevoiașă cu trei copii a rămas pe străzi, după ce casa le-a fost incendiată intenționat

O familie nevoiașă cu trei copii, din Hârsești, județul Argeș, a rămas pe drumuri, după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu provocat intenționat.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.