FOTO. Londonezii au fugit din oraș, inainte de intrarea în al doilea "lockdown" național

Londra
Manila Chan/Twitter

Circulația a fost paralizată miercuri seară în Londra, după ce locuitorii capitalei Angliei s-au grăbit să părăsească orașul înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții, potrivit Mirror.

Parlamentul britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea "lockdown" pentru a ţine sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Începând de joi, ora 00:00 GMT, toate magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele din Anglia vor fi închise până la 2 decembrie, când noul lockdown expiră în mod automat.

Scene similare cu cele din Paris, au avut loc miercuri seară la Londra, unde s-au format cozi de pe șosele, care dacă ar fi puse cap la cap, s-ar întinde pe o distanță de aproape 2.000 de km. Centura în regim de autostradă a capitalei Angliei a fost complet blocată, scrie sursa citată.

Citește și
Mască de protecție
Recorduri negative, în Europa, din cauza Covid-19. Tot mai multe state impun restricții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Blocaje în trafic au avut loc și în alte 16 mari orașe ale Angliei.

Traficul a fost îngreunat și de persoanele care au plecat să își facă provizii, în condițiile în care mulți se tem că restricții vor fi prelungite și după data de 2 decembrie.

Potrivit noilor măsuri, școlile, colegiile şi universităţile vor rămâne deschise şi este încurajat lucrul în regim de telemuncă.

Oamenii îşi vor putea părăsi locuinţele cu un motiv întemeiat, printre care consultaţii medicale, deplasarea către locul de muncă sau cumpărarea de alimente. De asemenea, activităţile fizice sunt permise în spaţii deschise, ca şi întâlnirile cu familia sau prietenii cu condiţia respectării regulilor de distanţare fizică.

Celelalte componente ale Regatului Unit - Scoţia,Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - au propriile lor politici şi în ultimele săptămâni au introdus restricţii mai dure cu privire la limitarea răspândirii COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suma uriașă câștigată de un tânăr cu un bilet de loterie uitat în buzunar:
Suma uriașă câștigată de un tânăr cu un bilet de loterie uitat în buzunar: "A fost epic"

Un tânăr de 23 de ani din Marea Britanie a avut parte de surpriza vieții sale, atunci când, în timp ce se afla într-un pub, la o bere cu un prieten, a dat peste un bilet de loterie pe care îl cumpărase cu câteva zile în urmă.

Recorduri negative, în Europa, din cauza Covid-19. Tot mai multe state impun restricții
Recorduri negative, în Europa, din cauza Covid-19. Tot mai multe state impun restricții

Franţa a raportat peste 50 de mii de cazuri noi de COVID-19, iar Marea Britanie peste 20 de mii.

Marea Britanie a ridicat alerta teroristă de la „substanțială” la „severă”, după atacul din Viena
Marea Britanie a ridicat alerta teroristă de la „substanțială” la „severă”, după atacul din Viena

Marea Britanie a ridicat alerta teroristă de la „substanțială” la „severă”, după atacul terorist din capitala Austriei de luni seară.

Un test pentru Covid-19 care oferă rezultatul în 12 minute va apărea în farmaciile din UK
Un test pentru Covid-19 care oferă rezultatul în 12 minute va apărea în farmaciile din UK

Un lanţ de farmacii din Marea Britanie urmează să introducă la vânzare, în următoarele săptămâni, un test rapid pentru depistarea noului coronavirus, care ar putea oferi rezultatele în 12 minute, informează PA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.