Cum ar putea administraţia Biden să blocheze accesul Rusiei la tehnologie prin intermediul sancţiunilor

tehnologie
Shutterstock

Dacă Rusia va invada în continuare Ucraina, administraţia Biden ar putea să o priveze de o gamă vastă de tehnologie americană şi mărfuri fabricate în străinătate, au declarat pentru Reuters persoane familiarizate cu acest subiect, scrie News.ro.

Preşedintele Joe Biden ar realiza acest lucru solicitând companiilor care doresc să livreze o listă extinsă de mărfuri către Rusia să obţină licenţe din Statele Unite, iar administraţia sa le va refuza apoi, au spus sursele citate.

Măsurile, ale căror detalii nu au fost publicate anterior, fac parte dintr-o serie iniţială de sancţiuni pentru controlul exporturilor pe care Statele Unite le-au pregătit pentru a deteriora economia Rusiei, vizând orice, de la lasere la echipamente de telecomunicaţii şi articole maritime.

Casa Albă şi Departamentul de Comerţ, care supraveghează controalele exporturilor, nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Pachetul, care era încă în curs de ajustare în weekend şi ar putea fi modificat, vine chiar dacă unii oficiali de la Casa Albă s-au angajat să scutească consumatorii ruşi de greul penalităţilor.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Scopul măsurilor de control al exporturilor ”este într-adevăr de a degrada capacitatea Rusiei de a avea producţie industrială în câteva sectoare cheie”, a declarat Peter Harrell, care face parte din Consiliul de Securitate Naţională al Casei Albe, într-un discurs luna trecută.

”Ne gândim cum să degradăm producţia industrială a Rusiei şi sectoarele de înaltă tehnologie, mai degrabă decât cum să ţintim poporul rus în mare măsură”, a adăugat el.

Administraţia a promis că va lovi Moscova cu un cocktail puternic de sancţiuni bancare şi controale la export, ca răspuns la desfăşurarea a circa 150.000 de militari ruşi deplasaţi de-a lungul graniţelor Ucrainei.

Reuters a relatat sâmbătă că administraţia Biden a pregătit un pachet iniţial de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interzicerea instituţiilor financiare americane de aprocesa tranzacţii pentru marile bănci ruseşti.

Lansarea lor pare din ce în ce mai probabilă, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa a două regiuni separatiste ale Ucrainei şi a spus Ministerului rus al Apărării să trimită trupe în cele două regiuni pentru ”a păstra pacea”, sporind tensiunea cu Occidentul asupra Ucrainei.

De departe, cea mai importantă măsură cuprinsă în pachetul iniţial de control al exporturilor ar lua modelul restricţiilor impuse gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei Technologies de fostul preşedinte Donald Trump. Ar extinde în mod semnificativ domeniul de aplicare al aşa-numitei reguli privind produsele străine directe, solicitând firmelor care folosesc echipamente americane în străinătate să solicite licenţă din partea SUA înainte de a expedia produse în Rusia.

Este ceva extraordinar de nou şi are potenţialul de a fi mult mai semnificativ decât a controla doar exporturile acestor articole din Statele Unite”, a declarat un avocat din Washington, Kevin Wolf, fost oficial al Departamentului pentru Comerţ al SUA.

Majoritatea cipurilor sunt fabricate cu echipamente americane, oferind Statelor Unite puterea de a controla fluxul de electronice către Rusia.

Furnizorii americani ar trebui, de asemenea, să obţină licenţe pentru anumite articole destinate Rusiei care nu sunt necesare în prezent, cum ar fi piesele pentru aeronavele civile.

Rămâne de văzut dacă Europa va urma exemplul cu măsuri similare, dar autorităţile de pe ambele maluri ale Atlanticului au spus că pregătesc un răspuns coordonat.

În conformitate cu modificările propuse în pachet, cererile de licenţă, la rândul lor, s-ar confrunta cu un standard strict de revizuire ”a politicii de refuz”, adică doar în cazuri rare ar fi aprobate de administraţie.

În plus, companiile ruseşti enumerate ca aşa-numiţi utilizatori finali militari pentru presupusele lor legături cu armata rusă, inclusiv câţiva producători de avioane, ar fi adăugate la o listă neagră comercială cunoscută sub numele de lista de entităţi. Acest lucru ar extinde domeniul de aplicare a articolelor pentru care companiile ar avea nevoie de licenţe pentru a le obţine. În cele din urmă, administraţia ar extinde domeniul de aplicare a produselor care ar avea nevoie de aprobare din partea Statelor Unite pentru a ajunge la utilizatorii finali militari ruşi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Europa lovită de furtuni, arșiță și incendii de vegetație. Care sunt zonele afectate de calamități
Europa lovită de furtuni, arșiță și incendii de vegetație. Care sunt zonele afectate de calamități

O furtună care a durat puțin peste o oră a paralizat aeroportul din Palma de Mallorca, o destinație frecventată de români.  

Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita
Un român de 26 de ani, împușcat și ucis de polițiști în Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Mai devreme își omorâse iubita

Un român de 26 de ani, suspectat de uciderea iubitei lui, a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena care încercau să-l aresteze.

Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.