Bloggerii militari ruși îl numesc pe Vladimir Putin "cadavru politic". Nici cei pro-Kremlin nu îl menajează pe președinte

×
Codul embed a fost copiat

Vladimir Putin a vorbit, miercuri, la Moscova, la un uriaș miting-spectacol desfășurat pe cel mai mare stadion din oraș. ''Suntem mândri de cei care luptă în Ucraina'', a spus președintele rus, la aproape un an de la începutul invaziei.

Putin s-a întâlnit și cu șeful diplomației chineze. I-a spus acestuia că îl așteaptă pe președintele Xi Jinping în vizită. Iar emisarul Beijingului a declarat că legăturile țării sale cu Rusia nu pot fi influențate de alte state.

În jur de 200.000 de oameni au umplut tribunele stadionului Lujniki, dar au fost destui și pe gazon pentru acest uriaș concert. Toți agitau steaguri rusești, iar jocurile de lumini au strălucit în culorile naționale alb, albastru și rosu.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Sunt oameni – stau lângă mine, în stânga și în dreapta mea – sunt oameni care decid singuri să apere cel mai sacru și mai drag lucru pe care îl avem, familia și patria. Chiar acum există o luptă la frontierele noastre istorice, pentru pooprul nostru. Ei luptă eroic, curajos, cu bravură. În cinstea lor, de trei ori 'Ura!'".

Analiștii susțin că Putin a mobilizat pentru război întreaga societatea rusă 

Putin a mobilizat întreaga societate la război, comentează analiștii. Și parea să se simtă mult mai în largul său, ca la discursul fluviu de marți, din fața politicienilor.

Citește și
Bratislav Živković
Un spion al Rusiei expulzat din România în 2017 a fost în public la discursul lui Putin
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Până la sosirea președintelui, dar și după, muzicieni și dansatori au însuflețit elanul patriotic. Iar reprezentațiile artistice au alternat cu discursurile oficialilor, inclusiv diverse persoane în uniforme militare.

Înainte de a veni la acest miting - odă conducătorului iubit - Putin s-a întâlnit cu șeful diplomației chineze. Au stat la o masă ovală, iar masa le-a permis ca lugime să-și strângă mâinile.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: "Relațiile internaționale sunt dificile astăzi, nu s-au îmbunătățit după prăbușirea sistemului bipolar. Dimpotrivă, au devenit mai acute. În acest sens, cooperarea pe arena internațională între Republica Populară Chineză și Federația Rusă, așa cum am subliniat nu o dată, are o semnificație foarte mare pentru stabilizarea situației internaționale".

Wang Yi, directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe din China: "Sub îndrumarea strategică a președintelui Xi Jinping și președintelui Putin, parteneriatul strategic cuprinzător de coordonare între China și Rusia pentru o nouă eră a funcționat la un nivel înalt. Prin urmare, indiferent de schimbările situației internaționale, China este dispusă să mențină un impuls bun în dezvoltarea unui nou model de relație între puteri majore".

Diplomatul cu cel mai înalt rang de la Beijing a anunțat și semnarea unor acorduri, cu ocazia vizitei sale la Moscova.

Wang a sosit în capitala rusă la doar câteva zile după ce oficialii americani s-au declarat îngrijorați că Beijingul ar avea în vedere intensificarea parteneriatului cu Moscova prin furnizarea de "sprijin letal" pentru armata rusă.

Putin, taxat de un blogger pro-Kremlin: Nu a spus nimic despre eșecurile Rusiei de pe frontul din Ucraina

Pe de altă parte, un blogger pe teme militare, care l-a numit pe Vladimir Putin un "cadavru politic", se numără printre cei care au criticat discursul de marți, când liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul că este de vină pentru războiul din Ucraina.

Un alt blogger pro-Kremlin a remarcat că în discursul său Putin nu a spus un cuvânt despre eșecurile și pierderile militare de pe front și nu a anunțat vreun obiectiv stabilit pentru război.

Cel mai notabil anunț făcut de Putin în discursul său de doua ore, a fost: suspendarea participării Rusiei la ultimul tratat care mai există, cu Statele Unite, privind controlul armelor nucleare strategice. Potrivit evaluării Institutului pentru studierea războiului, organizația americană de analiză, Putin a făcut acest anunț pentru a reintroduce retorica nucleară în spațiul informațional. Și asta ca o compensare pentru lipsa realizărilor de pe câmpul de luptă.

Dmitri Medvedev: "Ne îndreptăm spre un conflict mondial"

Dar Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a scris un mesaj amenințător pe Telegram:

"Este evident pentru toate puterile că, dacă SUA vor să învingă Rusia, ne îndreptăm spre un conflict mondial. Dacă SUA vor să învingă Rusia, avem dreptul să ne apărăm cu orice armă, inclusiv de tip nuclear".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Cronologia lacrimilor și a distrugerilor provocate de ruși
Un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Cronologia lacrimilor și a distrugerilor provocate de ruși

Invazia în Ucraina a început pe 24 februarie 2022. Pretextul anunțat de Vladimir Putin a fost că „operațiunea militară specială” avea ca scop eliberarea etnicilor ruși de sub jugul „nazist” al ucrainenilor.

Un spion al Rusiei expulzat din România în 2017 a fost în public la discursul lui Putin
Un spion al Rusiei expulzat din România în 2017 a fost în public la discursul lui Putin

Bratislav Jikovici, un spion al Rusiei expulzat din România în 2017, a fost prezent la discursul susținut de Vladimir Putin marți.

O piață și o stație de autobuz din Herson, bombardate de ruși chiar în timpul discursului lui Putin: 6 morți și 21 de răniți
O piață și o stație de autobuz din Herson, bombardate de ruși chiar în timpul discursului lui Putin: 6 morți și 21 de răniți

În vreme ce Vladimir Putin își susținea discursul în care dădea vina pe Occident pentru războiul din Ucraina, armata Kremlinului bombarda fără încetare zone pline de civili, din orașele ucrainene.

WSJ: Xi Jinping, președintele Chinei, se pregătește să viziteze Moscova pentru un summit cu Putin
WSJ: Xi Jinping, președintele Chinei, se pregătește să viziteze Moscova pentru un summit cu Putin

Liderul chinez Xi Jinping se pregătește să viziteze Moscova, în următoarele luni, pentru un summit cu președintele rus Vladimir Putin, a relatat, marți, Wall Street Journal.

Ce spune Chișinăul după ce Putin a anulat decretul prin care recunoștea suveranitatea Moldovei în problema Transnistriei
Ce spune Chișinăul după ce Putin a anulat decretul prin care recunoștea suveranitatea Moldovei în problema Transnistriei

Chișinăul a reacționat, marți, după ce Vladimir Putin a anulat decretul prin care recunoștea suveranitatea Moldovei în problema Transnistriei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.