Bilanțul victimelor făcute de Dorian, în creștere: „Mă pregătesc pentru ce e mai rău”

×
Codul embed a fost copiat

Bilanţul victimelor făcute de uraganul Dorian este în creştere.

În Bahamas, cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce autorităţile americane au anunţat primul deces provocat de furtună.

În cursul nopţii, Dorian a sporit în intensitate şi s-a apropiat de coasta de Est a Statelor Unite. În Bahamas, distrugerile sunt aproape uriaşe, iar autorităţile se aşteaptă la o criză umanitară, care îi afectează deja pe cei peste 60.000 de localnici.

În cursul nopţii, uraganul Dorian a fost ridicat la categoria 3 şi a atins coasta de est a Statelor Unite. Cele mai afectate state, potrivit meteorologilor americani, sunt Georgia, Carolina de Nord şi de Sud şi partea de nord a Floridei.

În zonele cu risc ridicat, mulţi dintre localnici au preferat să-şi părăsească locuinţele pentru siguranţa adăposturilor înfiinţate de autorităţi.

Citește și
Bahamas
Distrugeri imense în Bahamas, după uragan. ”Nu ne-a rămas nimic”. VIDEO din dronă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: „Se aşteaptă inundaţii în centru şi am preferat să plec. E o vorbă, speră că va fi bine şi pregăteşte-te pentru ce e mai rău. Eu mă pregătesc pentru ce e mai rău."

În Charleston, o şcoală a fost transformată în refugiu. Voluntarii de la Crucea Roşie au instalat paturi de campanie şi au adus aici apă şi mâncare pentru câteva zile.

Localnic: „Nu prea există locuri (sigure, n.r.), doar dacă eşti într-o parcare supraetajată sau într-o clădire, o casă unde să nu ajungă apă. O să fie frig, nu vor fi restaurante deschise, aşa că cea mai bună soluţie e să mergi la un adăpost."

Chiar dacă Dorian şi-a pierdut din intensitate, autorităţile locale se aşteaptă la ce e mai rău şi au făcut un ultim apel la locuitori să evacueze zonele joase.

Autorităţi: „Încă mai aveţi timp să vă pregătiţi de plecare, dar acest timp se apropie de final. Carolina de Nord se va confrunta cu valuri ucigaşe şi inundaţii în interior. Apa şi inundaţiile sunt, probabil, principala cauză a deceselor în situaţii ca aceasta."

În arhipelagul caraibian Bahamas, distrugerile sunt uriaşe. Imaginile surprinse din aer arată zone întregi de case făcute una cu pământul. Drumurile nu mai există, nici infrastructura necesară pentru a-i ajuta pe localnicii sinistraţi. Echipele de salvare încă mai adună oameni rămaşi izolaţi timp de câteva zile.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat: Jamaica va trimite 150 de salvatori, ONU a anunţat un sprijin financiar de 1 milion de dolari, iar Statele Unite acţionează deja cu elicoptere de salvare în zonă. Operaţiunile vor fi însă dificile: singurul aeroport din Bahamas a fost distrus aproape complet de ape.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a apărut pe mai multe plaje din Florida, după Uraganul Dorian
Ce a apărut pe mai multe plaje din Florida, după Uraganul Dorian

Uraganul Dorian a ajuns cu rafale foarte puternice și ploi pe coasta Floridei, dar a adus și ceva neașteptat - pachete uriașe cu cocaină.

Distrugeri imense în Bahamas, după uragan. ”Nu ne-a rămas nimic”. VIDEO din dronă
Distrugeri imense în Bahamas, după uragan. ”Nu ne-a rămas nimic”. VIDEO din dronă

În timp ce în Bahamas mii de oameni sunt încă izolaţi după trecerea uraganului Dorian şi aşteaptă disperaţi ajutoare pentru că rezervele de apă şi mâncare abia dacă le mai ajung, americanii de pe Coasta de Est sunt în alertă.

Cântăreața care va trimite ajutoare victimelor uraganului Dorian. Are „inima frântă”
Cântăreața care va trimite ajutoare victimelor uraganului Dorian. Are „inima frântă”

Cântăreața Rihanna a anunțat miercuri, pe rețelele de socializare, că va trimite ajutoare victimelor uraganului Dorian, prin intermediul fundației sale.

Dezastru în Bahamas. Aproape jumătate dintre case, distruse de uraganul Dorian
Dezastru în Bahamas. Aproape jumătate dintre case, distruse de uraganul Dorian

Paradisul turistic din Bahamas este astăzi de nerecunoscut, din cauza uraganului „Dorian", care a lăsat în urmă scene șocante de devastare. Un bilanț încă preliminar indică cel puţin 7 morți, însă numărul celor dați dispăruți este mult mai mare.

Dezastrul lăsat în urmă de uraganul Dorian, în Bahamas. 11 oameni au murit
Dezastrul lăsat în urmă de uraganul Dorian, în Bahamas. 11 oameni au murit

Imagini apocaliptice şi distrugeri uriaşe. Asta a lăsat în urma sa uraganul Dorian, după două zile petrecute deasupra arhipelagului Bahamas din Caraibe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.