Atac armat într-o sinagogă, în SUA. Ce anunțase atacatorul înainte de atentat

×
Codul embed a fost copiat

Un individ a deschis focul sâmbătă într-o sinagogă din apropiere de San Diego (sudul Californiei), făcând un mort şi trei răniţi, printre care un rabin, şi preşedintele american, Donald Trump, a denunţat imediat o "crimă motivată de ură", relatează AFP.

Atacul, în ultima zi a festivităţilor de Paştele evreiesc, a vizat comunitatea evreiască din Poway, un oraş cu circa 50.000 de locuitori.

"Am avut patru răniţi cu o armă de foc, dar una dintre persoane a decedat", a afirmat la canalul de televiziune MSNBC primarul localităţii, Steve Vaus. El a adăugat că rabinul a fost rănit la mână şi că viaţa celorlalţi răniţi nu se află în pericol.

O femeie în vârstă de 60 de ani a încetat din viaţă în urma rănilor sale, în timp ce răniţii sunt o fetiţă, rabinul şi un bărbat de 34 de ani, a făcut cunoscut şeriful comitatului San Diego, Bill Gore, într-o conferinţă de presă.

Poliţia locală a anunţat că presupusul atacator, un tânăr de 19 ani din San Diego, a fost arestat. El se numeşte John T. Earnest şi nu era cunoscut serviciilor de poliţie.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit presei locale, el anunţase public pe internet intenţia sa de a ucide evrei.

"Avem copii ale celor publicate de el pe reţelele sociale şi a scrisorii sale deschise, le examinăm pentru a le stabili autenticitatea şi a şti cu ce elemente contribuie la anchetă", a precizat şeriful.

Documentul prezentat de presă ca fiind al atacatorului, consultat de AFP, are ca sursă de inspiraţie revendicată un text semnat de Brenton Tarrant, un australian adept al teoriei supremaţiei rasei albe care a ucis 50 de persoane în atacul unor moschei, pe 15 martie, la Christchurch (Noua Zeelandă).

Şeriful a precizat că poliţia a fost alertată cu puţin înainte de orele 11.30 (18.30 GMT) că un tânăr a deschis focul la Poway cu o armă de "tipul AR". Puştile de asalt AR-15 au fost utilizate în numeroase atacuri armate în ultimii ani ani în Statele Unite.

"Eram în faţa casei, mă pregăteam să lucrez în grădină, şi am auzit şase sau şapte împuşcături", a povestit pentru televiziunea locală NBC7 Christopher Folts, care locuieşte în vecinătatea sinagogii. "A fost o pauză, o voce de bărbat care striga şi alte şase sau şapte împuşcături", a adăugat el.

Atacatorul a fugit cu maşina la sosirea poliţiei, dar a fost prins din urmă, reţinut şi condus la comisariatul din San Diego, a adăugat Bill Gore.

Un poliţist de frontieră în timpul liber, care se afla în apropiere, a deschis focul asupra suspectului care fugea şi a lovit maşina acestuia. Arestarea a fost operată de o brigadă de poliţie cu câini care a intervenit de urgenţă, a explicat şeful poliţiei din San Diego, David Nisleit.

"Când poliţistul l-a arestat pe tânărul de 19 ani, a văzut clar puşca în maşină pe scaunul de lângă şofer. Individul a fost plasat în arest fără alte incidente", a adăugat el.

Potrivit postului local KGTV, sinagoga urma să sărbătorească ultima zi de Pesah (Paştele evreiesc) cu începere de la orele 11.00 (18.00 GMT).

Primarul din Poway a adus un omagiu "membrilor congregaţiei care s-au opus atacatorului şi au evitat astfel un incident şi mai îngrozitor".

Preşedintele american, Donald Trump, a prezentat sâmbătă "cele mai sincere condoleanţe". "În acest stadiu, se pare că este vorba despre o crimă motivată de ură, adresez cele mai sincere condoleanţe tuturor celor afectaţi şi vom face lumină în această afacere", a declarat el de la Casa Albă.

Ulterior, ajuns la o reuniune publică organizată la Green Bay (statul Wisconsin, nord), el a spus că "întreaga naţiune este în doliu". "Condamnăm cu fermitate răul antisemitismului şi al urii, care trebuie învins", a subliniat preşedintele SUA.

În urmă cu şase luni, la 27 octombrie, 11 persoane au fost ucise într-un atac armat într-o sinagogă din Pittsburgh, în Pennsylvania (estul Statelor Unite). A fost cel mai sângeros atac comis vreodată împotriva comunităţii evreieşti din Statele Unite, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului
Războiul comercial cu China este aproape. Producătorii europeni de lactate şi carne de porc se tem de reacţia Beijingului

Producătorii de alimente din întreaga lume, de la producători de lactate şi până la exportatori de carne de porc, sunt îngrijoraţi de posibilele măsuri de represalii ale Chinei, transmite Reuters.

NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental
NASA spune că nu există o situație de urgență la bordul ISS după ce un exercițiul medical a fost difuzat accidental

NASA a fost forțată să nege că a existat o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), după ce un flux oficial oficial a difuzat accidental un exercițiu medical.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.