Aplicația gratuită NABU, biblioteca de buzunar pentru copii. Ce cărți pot găsit aici părinții și educatorii

×
Codul embed a fost copiat

Accesul la cărți digitale este acum la-ndemână copiilor din toată țara, prin intermediul unei aplicații gratuite de citit. Este o inițiativă globală care se numește NABU și a ajuns și la noi în țară.  

Astăzi putem vorbi părinților și profesorilor despre o aplicație care îi poate ajuta foarte mult. Este vorba despre NABU, iar Raluca Negulescu Balaci de la UiPath Foundation, una dintre organizațiile căreia i se datorează existența acestei aplicații.

”Aplicația de citit NABU este gratuită, disponibilă pe telefonul mobil și pe tabletă; în momentul de față există aproximativ 100 de cărți, în limba română și engleză. Sunt autori români și străini, aplicația, înainte să fie lansată în România, e deja prezentă în Rwanda, Haiti, Kenya și Filipine.

Pentru noi, la UiPath Foundation este foarte important să aducem astfel de resurse complementare la cărțile tradiționale, tocmai pentru că în comunitățile rurale copiii, părinții nu au acces la cărți, iar aceasta este o bibliotecă într-un buzunar”, a explicat Raluca Negulescu Balaci.

NABU va avea 160 de cărți până la sfârșitul anului

Citește și
carte pe plaja
Recomandări de cărți pe care să le luăm în vacanță. Romanele poliţiste şi science-fiction, printre preferatele turiștilor
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

”Cărțile sunt ilustrate, pot fi citite de părinți, educatori, de învățători copiilor cu vârste între 2 și 10 ani. Cărțile pot fi downloadate și citite offline, în cazul în care nu există internet acasă. Lucrăm cu 16 ilustratori din România, cărțile sunt adaptate în funcție de țară, astfel încât să fie familiare pentru copii.

Temele pe care le abordăm sunt legate de prietenie, colaborare, protecția mediului, încredere în sine. Planul nostru e să avem 160 de cărți până la sfârșitul anului”, a mai spus reprezentanta UiPath Foundation.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cărțile Winnetou și Old Shatterhand, scrise de Karl May, contestate pe motiv de rasism. Decizia luată de o editură celebră
Cărțile Winnetou și Old Shatterhand, scrise de Karl May, contestate pe motiv de rasism. Decizia luată de o editură celebră

Unele dintre cele mai populare cărti ale lumii, Winnetou și Old Shatterhand, scrise de germanul Karl May, sunt contestate pe motiv de rasism.

Recomandări de cărți pe care să le luăm în vacanță. Romanele poliţiste şi science-fiction, printre preferatele turiștilor
Recomandări de cărți pe care să le luăm în vacanță. Romanele poliţiste şi science-fiction, printre preferatele turiștilor

Pe lângă haine, prosoape şi creme de plajă, în vacanţe putem strecura în bagaj şi o carte. Ne va fi de folos pe drum, la plajă sau la iarbă verde, atunci când vrem să ne relaxăm.  

iLikeIT. Cum putem da viață prietenului nostru imaginar. VIDEO
iLikeIT. Cum putem da viață prietenului nostru imaginar. VIDEO

Ne spune câte grade sunt afară, ne amintește să mâncăm, să ne hidratăm, să facem mișcare, iar din când în când ne recomandă cărți sau filme.

Culoarele de la Bookfest au arătat ca marile bulevarde în zi de promenadă. ”A fost plin ca niciodată”
Culoarele de la Bookfest au arătat ca marile bulevarde în zi de promenadă. ”A fost plin ca niciodată”

Mai bine de 50.000 de oameni au trecut deja pe la Bookfest. Editurile au fost asaltate de cititori, iar sâmbătă riscai să te pierzi în marea de ochi curioși. Pe lângă rafturile pline de cărți, organizatorii au pus la cale și peste 500 de evenimente.  

iLikeIT. Cărțile care prind viață cu ajutorul tehnologiei
iLikeIT. Cărțile care prind viață cu ajutorul tehnologiei

Nici cărţile nu mai sunt ce au fost. Printre paginile pline de informaţii şi imagini spectaculoase, găsim acum şi creaţii digitale.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.